SPORTURI  »  BOX  »  FRB

AUDIO INCREDIBIL: Mărturii pe bandă oferite Gazetei Sporturilor despre un curs organizat de Federația Română de Box » Cum se cumpără licența de antrenor în România!

Președintele Vasile Câtea (stânga) și Viorel Sima fac echipă la FR Box din 2012
Președintele Vasile Câtea (stânga) și Viorel Sima fac echipă la FR Box din 2012

Articol de , - Publicat luni, 16 octombrie 2017 09:00

Chetă-șpagă strânsă de secretarul general al FR Box, Viorel Sima, pentru lectorul neamț venit din Australia. Doar 6 din cei 19 ”cursanți” au trecut examenul, deși toți au primit întrebările și răspunsurile cu o seară înainte!  Pe GSP.ro puteți asculta înregistrările audio ale antrenorilor revoltați că nu au trecut un examen banal

Federația Internațională de Box Amator ( AIBA) a organizat, prin intermediul Federației Române de Box, un curs de licențiere a antrenorilor, în mai 2016. Un curs de o stea. Fără această licență, un antrenor nu poate să-și asiste boxerii în colțul ringului, la niciun concurs!

Gazeta a obținut mărturii incredibile de la câțiva tehnicieni care au dorit însă să-și păstreze anonimatul. Ei au descris cum s-a desfășurat cursul găzduit de Brăila în perioada 1-8 mai 2016! Viorel Sima, secretarul general al FR Box în acea perioadă, care acum se ocupă de relațiile internaționale ale forului român, este cel ce a planificat totul. Oficialul român a făcut toate demersurile pentru organizarea cursului, ca să ajute antrenorii români.

Inițial, la curs s-au înscris 25 de antrenori, dar doar 19 au ajuns la stagiul de o săptămână susținut de antrenorul neamț Bodo Andreas.

 

EXCLUSIV // INVESTIGAȚIE GSP AUDIO INCREDIBIL: Mărturii pe bandă oferite Gazetei Sporturilor despre un curs organizat de Federația Română de Box Cum se cumpără licența de antrenor în România »»» http://bit.ly/2zpUWvP

Posted by Gazeta Sporturilor on 15 Octombrie 2017

O locație stabilită de FR Box

Federația a făcut anunțul de înscriere pentru licență pe site-ul oficial. Erau condiții clare, stipulate acolo, între care:

- "Cursul se va ține la Hotel Rebis International - Lacul Sărat. Locația este obligatorie pentru toți participanții. Ei nu se pot caza în altă parte. Pentru detalii sunați responsabilul George Perțea, Asociația Județeană de Box Brăila"
- Se va da examen din Manualul Antrenorului, Regulamentul Tehnic AIBA, Regulamentul AOB/WSB/APB. Ele se găsesc pe site-ul FRB
- Costuri. În afară de taxa de 100 de dolari, costurile de cazare, masă, transport vor fi plătite către Asociația Județeană de Box Brăila

100 de dolari = 700 de lei! Banii trimiși prin Western Union

Antrenorii sunt puși de secretarul general al FR Box să trimită banii prin Western Union, de la o benzinărie OMV! Când ajung la Brăila, banii de cazare și masă sunt dați președintelui Asociației Județene de Box Brăila, George Perțea. Nu primesc chitanțe.

Deși taxa de participare la curs este de 100 de dolari, Viorel Sima percepe oamenilor suma de 700 de lei, conform declarațiilor antrenorilor. Pentru binele lor, tehnicienii nu scot o vorbă. Sunt mulțumiți că vor avea la finalul cursului licența de antrenor, o stea!

100 de euro pentru lectorul neamț

Cu o seară înainte de examen, pe 6 mai, cursații primesc de la Viorel Sima subiectele examenului din dimineața următoare. Au și răspunsurile! Se face în schimb o chetă de 100 de euro, potrivit mărturiilor tehnicienilor, pentru neamțul care a venit tocmai din Australia, el fiind antrenorul lotului olimpic al federației de la Antipozi.

Nu sunt surprize în ziua examenului. Întrebările date cu o seară înainte de oficialul FRB sunt aceleași cu cele scoase din plic de lectorul AIBA!

Surpriza vine însă la două luni și jumătate după aceea, când federația primește răspunsul la examen. Doar 6 din cei 19 cursanți au absolvit! Surprinzător sau nu, sunt exact antrenorii care aveau cele mai bune relații cu oficialii Federației Române de Box. Între cei picați, tehnicieni importanți, care au dat boxului românesc mari campioni, medaliați europeni și mondiali!

 

 

 Vasile Câtea, președinte FR Box: "Eu nu m-am implicat în acest curs!”

Oficialul FRB recunoaște că oamenii i s-au plâns că au picat examenul, deși toată lumea a răspuns la fel. ”Responsabil cu organizarea a fost Viorel Sima!”

- Domnule președinte, bună ziua! Anul trecut, federația a organizat la Brăila un curs de antrenori!
- Aa, da. De o stea!

- Oamenii se plâng că au picat examenul, că deși s-au strâns bani, nu le-au fost date chitanțe, i-au dat bani și lectorului neamț. Știți ceva?
- Nu am fost implicat în niciun fel în această ecuație. Am trecut tangențial și l-am salutat pe trainerul neamț, dar nu pot să dau niciun fel de referințe. Știu doar că au mai fost discuții la un moment dat.

- Oamenii spun că s-au plâns și la dumneavoastră!
- Ce mi-au spus ei e că au făcut lucrarea ca unul, ca altul, și doar unii au luat! Altceva nu știu.

- Avem declarații că i-au dat banii lui Viorel Sima, că el le-a dat în schimb întrebările și răspunsurile pentru examen!
- Eu nu cred treaba asta, dar e corect să-l întrebi pe Viorel. Nu am nicio conexiune și nicio treabă cu asta. Nu m-am implicat, eram la începutul activității parlamentare și nu am avut timp. Am acceptat să facem cursul de antrenori, de o stea, în România, s-a făcut, dar mai departe nu m-am mai implicat. Au fost niște băieți de la Brăila, cu Viorel Sima în frunte, cu Vali Vrânceanu, care s-au ocupat de toate lucrurile.

- Chitanțele de ce sunt făcute pe Asociația Județeană de Box Brăila?
- Probabil pentru că cei de acolo s-au ocupat de cazare, de masă, de asigurarea spațiilor de curs. Taxele de participare se plătesc direct la AIBA. Nu este un curs organizat de FR Box, ci de AIBA. Tot ce e pe internațional e în curtea AIBA!

Viorel Sima nu a răspuns Gazetei!

Gazeta Sporturilor a încercat să-l contacteze pe Viorel Sima pe telefonul mobil și apoi prin intermediul președintelui FR Box, Vasile Câtea, pentru a oferi o reacție în legătură cu acuzele aduse de antrenori, dar oficialul FR Box nu a răspuns. "E plecat din țară, e la Budapesta. Eu i-am transmis că-l căutați. Mi-a spus să așteptați, că luni o să ofere toate detaliile legate de curs", a declarat președintele Vasile Cîtea.

”Am primit întrebările, am scris cu toții la fel, dar au trecut doar 6!”

Un antrenor care a participat la cursul de la Brăila 2016 reclamă faptul că FR Box nu i-a comunicat nici până în prezent ce anume a greșit la examen.

- Domnule antrenor, ați participat la cursul de antrenori de o stea de la Brăila, de anul trecut?
- Da. Eu am activitate de o viață în box. Am experiență. La 10 ani făceam box. La 13 ani boxam cu Obreja. Din 1991 sunt antrenor. Am rezultate... Am dat sportivi la loturi... Acest curs de o stea a fost o trecere în revistă a unor procedee de bază, lucruri minore pe care le faci cu un sportiv... în fine...

- Și cum a decurs cursul?
- Vă povestesc eu cum a decurs acest curs organizat de domnul Sima! Ne-a cerut o dată 300 de euro, ne-a mai cerut apoi... în final m-au dus la 40 de milioane de lei cu consumație, cu hotel plătit, obligați să stăm unde au vrut dânșii... și multe, multe...

- Adică patru mii de lei?!
- Da! Eu sunt mai rebel, mai coleric și n-am prea fost de acord să mai strângem la sfârșitul cursului niște bani. Pe motiv că vorbise Viorel Sima la telefon de vreo 40 de milioane, chipurile... Și niște trepăduși printre antrenori "Hai să mai dăm 100 de euro!". Eu le-am zis nu mai am bani nici de drum, că-n a doua zi de Paști ne-au pus pe drum, de era să fac și accident cu mașina de oboseală! Am zis că nu mai plătesc niciun ban. L-am sictirit...

- Este adevărat că ați primit subiectele înainte de examen?
- Bravo, domnilor! Toată lumea a făcut la fel. Nu mă feresc de dumneavoastră. Știți ce se întâmplă!? La orice examen pe care l-am dat, un bacalaureat, un examen de intrat la liceu, treapta întâi, școala de antrenori, am obținut punctajul respectiv și mi s-a spus după aceea: "Ești apt, ai obținut atâtea puncte, bine, foarte bine sau ești prost că nu ai făcut asta, asta și asta". Am făcut cerere în scris la federație, să vedem și noi răspunsurile. Să înțeleg. "Edificați-mă să știu unde am greșit ca să mă revizuiesc, să învăț!".

- Și ați primit vreun răspuns?
- Nici până în ziua de azi! Domnule, dacă mă duceam în Italia să dau examenul, îl și luam și ieșeam mult mai ieftin! Dar am zis că e în România, aici, hai să particip! Dar ei ne cereau întruna bani, bani, bani. Am intrat în horă și nu am mai dat înapoi.

- Ați primit vreo chitanță pentru taxele plătite?
- Nimeni nu ne-a dat nicio chitanță, nu ne-a dat nimic. Eu am făcut gălăgie acolo tot timpul. Ne-au impus și hotelul unde să stăm, ne-au luat bani pe mai multe zile decât am stat... Asta a fost...

Save

 

EXCLUSIV // INVESTIGAȚIE GSP AUDIO INCREDIBIL: Mărturii pe bandă oferite Gazetei Sporturilor despre un curs organizat de Federația Română de Box Cum se cumpără licența de antrenor în România »»» http://bit.ly/2zpUWvP

Posted by Gazeta Sporturilor on 15 Octombrie 2017

Save

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam » Ce a mai putut să spună
Superliga
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam » Ce a mai putut să spună
Gest special al lui Miodrag Belodedici lângă sicriul lui Helmut Duckadam, fostul lui coechipier
Superliga
Gest special al lui Miodrag Belodedici lângă sicriul lui Helmut Duckadam, fostul lui coechipier
România - Serbia, pentru calificarea în grupa principală la EURO 2024 » Lupei, pe contraatac: fanii sunt în picioare! GSP transmite din Fonix Arena
Handbal
România - Serbia, pentru calificarea în grupa principală la EURO 2024 » Lupei, pe contraatac: fanii sunt în picioare! GSP transmite din Fonix Arena

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (2)
1754790748149639
Cosmin Vrîncianu  •  09 Decembrie 2017, 20:39

De la câți ani se anscri

fancraiova
fancraiova  •  16 Octombrie 2017, 10:24

Traiasca Romania Mare si Coruptia ça e in floare

Vezi toate comentariile (2)
Comentează