SPORTURI  »  BOX  »  BOX

Dmitry Bivol și-a luat revanșa în fața lui Artur Beterbiev și e noul campion absolut la semigrea! Dezvăluire incredibilă a învinsului: „N-am vrut acest duel, nu a fost alegerea mea”

Dmitry Bivol, campion absolut la box, la categoria semigrea/Foto: X (Ring Magazine)
Dmitry Bivol, campion absolut la box, la categoria semigrea/Foto: X (Ring Magazine)

Articol de - Publicat duminica, 23 februarie 2025 09:39 / Actualizat duminica, 23 februarie 2025 10:00

Dmitry Bivol (34 de ani) și-a luat revanșa în fața lui Artur Beterbiev (40 de ani) și, după un meci câștigat în Riyadh, Arabia Saudită (114-114, 116-112, 115-113), a devenit noul campion absolut la box, la categoria semigrea.

În urmă cu mai bine de 4 luni, când a fost învins de Artur Beterbiev, în ciuda poziției pe care a luat-o Eddie Hearn, promotorul său, care a contestat arbitrajul, Dmitry Bivol a ales să își felicite adversarul și să înceapă să se gândească la revanșă.

„Sunt un luptător. Nu am nicio explicație, fiindcă ar suna ca o scuză. Mi-am făcut treaba, am simțit că puteam face mai mult, dar asta a fost opinia unor arbitri. Felicitări lui Artur. Este foarte, foarte puternic. E visul meu să fiu campion absolut”, a spus Bivol pentru DAZN, arătându-se deschis la un nou duel cu Beterbiev.

După titlul cucerit la Dubai, Mirra Andreeva a dezvăluit impactul pe care LeBron James l-a avut asupra mentalității sale
WTA DUBAI
După titlul cucerit la Dubai, Mirra Andreeva a dezvăluit impactul pe care LeBron James l-a avut asupra mentalității sale

După un start mai bun al adversarului, Dmitry Bivol a preluat controlul și a obținut victoria

Sâmbătă noaptea, în The Venue Riyadh Season, cei doi ruși s-au întâlnit încă o dată, iar lupta a avut un alt deznodământ. Beterbiev a început mai bine confruntarea și, având ca avantaj forța brută, a părut că preia inițiativa și că este hotărât să obțină un nou succes în fața lui Bivol.

Însă, pe măsură ce rundele au trecut, adversarul lui mai tânăr s-a simțit din ce în ce mai bine și, cu o tehnică fără cusur, a găsit loviturile spre corpul campionului absolut. Publicul prezent în arenă și-a dat seama că, la finalul luptei, centurile WBA, WBC, WBO și IBF nu vor mai avea același stăpân, în timp ce Bivol a continuat să dicteze ritmul.

La finalul celor 12 runde, arbitrii au confirmat victoria lui Dmitry Bivol (114-114, 116-112, 115-113).

„Am fost mai bun. Am tras de mine mai mult. Am avut mai multă încredere. Am fost mai ușor. Mi-am dorit să câștig atât de mult astăzi. Mi-am spus că el va încerca încă de la început să mă distragă, să mă deranjeze. A fost greu, sincer, să îl păstrez la depărtare în primele 4 runde. Apoi am văzut că a obosit. Și eu eram obosit, dar trebuia să fiu inteligent și să lovesc curat. Asta am făcut”, a declarat boxerul născut în Tokmok, Kyrgyzstan, citat de The Guardian.

Dmitry Bivol – Artur Beterbiev, partea a treia? Ambii boxeri sunt deschiși la idee: „Sunt gata pentru orice provocare”

De partea cealaltă, dezamăgit, Beterbiev a dezvăluit că el nu și-a dorit, de fapt, să lupte. „Nu vreau să vorbesc despre decizie. Felicitări lui Bivol și echipei lui. Cred că această luptă a fost mai bună decât prima și acum e timpul meu să revin. Eu nu am vrut acest al doilea duel. Nu a fost alegerea mea”, a spus sportivul care deține și cetățenia canadiană.

„Nicio problemă. Vom lupta pentru a treia oară”, a adăugat Beterbiev înainte de a părăsi ringul fără a da mâna cu Bivol. Rivalul său a răspuns: „Sunt gata pentru orice provocare. Dar acum îmi doresc puțină odihnă, fiindcă am avut câteva accidentări și am utilizat anti-inflamatoare pe parcursul pregătirii. Vreau puțin timp pentru a mă vindeca”.

Potrivit mai multor publicații, se estimează că ambii boxeri au câștigat peste 10 milioane de dolari pentru acest duel.

Datorită acestui rezultat, Bivol a ajuns la un bilanț de 24 de victorii și o înfrângere, în timp ce Beterbiev are 21 de meciuri câștigate și unul singur pierdut.

Citește și:
FCSB - Rapid, ultimul derby din 2025 » Gol FABULOS pe Arena Națională
Superliga
FCSB - Rapid, ultimul derby din 2025 » Gol FABULOS pe Arena Națională
Panduru s-a convins astăzi și i-a exclus din lupta la play-off: „Nu au echipă de locurile 1-6”
Superliga
Panduru s-a convins astăzi și i-a exclus din lupta la play-off: „Nu au echipă de locurile 1-6”
Duel incendiar al peluzelor, la start, în FCSB - Rapid » Apoi, dialogul s-a prăbușit la un nivel suburban
Superliga
Duel incendiar al peluzelor, la start, în FCSB - Rapid » Apoi, dialogul s-a prăbușit la un nivel suburban
Prima decizie luată de PSV în cazul coechipierului care l-a înjurat pe Dennis Man!
Stranieri
Prima decizie luată de PSV în cazul coechipierului care l-a înjurat pe Dennis Man!
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Profit.ro
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează