SPORTURI  »  BOX  »  FRB

EXCLUSIV / INVESTIGAȚIE GSP Șpaga strânsă de Viorel Sima pentru examen, confirmată de 4 antrenori!

Articol de , - Publicat marti, 17 octombrie 2017 14:28

După dezvălurile făcute ieri de Gazeta Sporturilor, astăzi sunt publicate mărturiile altor doi tehnicieni, care vorbesc de cheta de 100 de euro pentru trainerul neamț de la cursul de la Brăila 2016.  

Gazeta a publicat în ediţia de ieri transcrierea unor înregistrări audio în care doi
participanţi la cursurile de antrenori, o stea, de la Brăila 2016 au reclamat că i-au plătit taxele direct lui Viorel Sima, secretar general al FRB, prin Western Union și că aceeași persoană le-a cerut să facă o chetă de câte 100 de euro de fiecare pentru trainerul neamţ în schimbul subiectelor servite.

"Toţi am scris la fel la examen, dar din cei 19 au luat licenţa doar 6, fără să ni se ofere vreo explicaţie! Iar în schimbul banilor plătiţi pe taxe, cazare și altele nu am primit nicio chitanţă", au mărturisit cei doi antrenori sub protecţia anonimatului.

Astăzi, alţi doi antrenori confirmă neregulile de la cursul organizat la Brăila, anul trecut. "S-au strâns câte 100 de euro la cererea lui Viorel Sima și mă număr printre cei care nu au luat examenul, iar federaţia nu ne-a transmis nici până în ziua de azi unde am greșit", a declarat unul dintre tehnicienii revoltaţi de tăcerea oficialilor FR Box.

“Am fost translator”

De cealaltă parte, Viorel Sima se apără spunând că acel curs de la Brăila nu a fost organizat de federaţie, ci de Asociaţia Judeţeană de Box Brăila, aceasta fiind obligată să elibereze chitanţe.

"Au fost unul sau două cazuri de antrenori care mi-au trimis mie banii, logic cu documente justificative, iar banii au fost depuși la FRB", susţine Sima, acum director cu relaţiile internaţionale la federaţie.

Acesta explică faptul că din cei 19 participanţi, doar 13 au fost validaţi de trainer deoarece 6 au înregistrat absenţe, dar evită să comenteze acuzele privind cheta realizată de el, câte 100 de euro de antrenor în schimbul subiectelor servite.

"Implicarea mea a fost una de translator, eu neavând decât cunoștinţe de regulament, nu cunoștinţe de specialitate. Le-am tradus antrenorilor în fiecare zi la curs, i-am ajutat doar la partea teoretică".

George Perţea, președintele Asociaţiei Judeţene de Box Brăila și totodată unul dintre cursanţii care au luat licenţa, neagă faptul că el a organizat cursul și că s-ar fi strâns bani pentru lectorul din Germania. "Asociaţia s-a ocupat doar de cazare și masă", a spus Perţea.

"Recunosc că s-au strâns bani pentru Viorel Sima la Brăila, ca să ne ajute cu examenul. Eu am dat 100 de lei, nu 100 de euro, dar se vede treaba că nu ne-a ajutat pentru că am picat" al patrulea antrenor care vorbește despre cursul de la Brăila 2016

 "Lumea boxului e una murdară"

Antrenorul Gigi Moise, care a luat la Brăila licenţa de antrenor de o stea, pune acest scandal pe seama răfuielilor din boxul românesc, a frustrărilor și dezamăgirilor unor antrenori.

- Domnule Gigi Moise, sunteţi unul dintre cei care au luat examenul anul trecut, la Brăila!
- Da. Și chiar vreau să vă prezint acest scandal din jurul cursului de licenţă și din altă perspectivă.

- Ce vreţi să spuneţi?
- Știţi, lumea boxului e una murdară, care ne-a atins și pe mine, și pe sportivul pe care-l antrenam. Dar eu am decis să fac un pas în spate și acum nu mai activez în box... Eu m-am înscris la curs pentru că eram coleg cu George Perţea la Centrul olimpic de la Brăila și ajunsesem să nu mai puteam sta lângă sportivii noștri în colţul ringului... Eu cred că tot acest scandal iscat în jurul cursului de licenţă pleacă de la răfuieli interne, de la frustrările și dezamăgirile celor care nu au luat examenul...

- Cum aţi plătit cursul?
- Pentru hotel și mâncare am plătit Asociaţiei Judeţene de Box Brăila, iar taxele de participare, federaţiei.

- Cum aţi plătit federaţiei?
- Am depus banii în contul publicat pe site-ul federaţiei.

- Cât aţi plătit în total?
- Cinci sute de euro. Trei sute au fost taxele, iar echivalentul a două sute, cazarea și masa.

- S-a făcut vreo chetă pentru a primi subiectele de la examen?
- Nu știu pentru că pe mine nu m-a contactat nimeni să-mi ceară bani. Dar nu trebuia să primești subiectele pentru că toţi puteau accesa testele-grilă și subiectele erau din ele. Și, oricum, erau abc-ul boxului. Examenul a fost o formalitate, a fost foarte ușor.

- Și cum vă explicaţi că au luat licenţa doar 6 din cei 19 antrenori prezenţi la curs?
- Și eu am fost surprins de numărul mic de admiși, dar cred că neamţul a fost foarte riguros. Acest om a stat din prima zi și până la sfârșit cu un carneţel în mână și nota totul, inclusiv gesturile! Testul scris a contat doar o pătrime din examen, restul au fost probele practice. Într-una din zile am organizat un meci de fotbal între noi, ca să ne relaxăm, a venit și neamţul și a notat în carneţel inclusiv acolo!

 "Ceva nu miroase a bine în povestea asta!"

Un antrenor cu nume în boxul românesc, care a avut mulţi boxeri medaliaţi la competiţii importante, de-a lungul timpului, confirmă și el cheta de 100 de euro de persoană făcută la cursul de la Brăila 2016.

- Este adevărat că aţi primit întrebările și răspunsurile pentru examen de la Sima cu o seară înainte?
- (pauză) S-au discutat. Adică s-a făcut o discuţie despre întrebări. Vă spun, nu am nimic de ascuns. Dar nu vreau să apar eu, că apoi am de suferit!

- Aţi achitat niște taxe. Am vorbit și cu alţi colegi de-ai dumneavoastră. V-au trimis să plătiţi banii prin Western Union la OMV?
- Ne-au dat contul unde să dăm banii, să plătim. Dar nu mai știu al cui cont. Cinstit vă spun, sigur nu știu, nu vreau să greșesc! În contul pe care ni l-au dat, noi am virat banii.

“S-au strâns câte 100 de euro, dar nu știu unde s-au dus!”

- Cazarea și masa le-aţi achitat la Asociaţia Judeţeană de Box Brăila?
- Ne-am dus cu banii acolo și am plătit.

- Aţi strâns și câte 100 de euro pentru protocol? Să îi daţi antrenorului neamţ cu care dădeaţi examenul?
- (iar tăcere) Am dat acolo câte 100 de euro, dar nu știu pentru ce au fost. Nu vreau să greșesc, care a fost scopul sutei ăleia de euro, mă înţelegeţi? Dar s-a dat. Nu știu care a fost scopul. Mă înţelegeţi?

“Examenul nu era pe locuri și tot ne-au picat!”

- Aţi discutat cu antrenorul neamţ Andreas Bodo înainte, după?
- Da, domnule! Am fost nedumeriţi, cum de s-a putut întâmpla? Și la plecare, chiar lectorul care a fost cel care ne-a spus: “Domnule, OK, veţi lua!”, nici nu s-a putut gândi cineva că nu ia examenul.

- Rezultatul când l-aţi primit?
- Rezultatele ni le-au dat la vreo 2 sau 3 luni după. Exact nu mai știu. După, că noi am tot sunat și am așteptat, “Băi, așteptaţi, așteptaţi, că veţi primi!”, ni s-a spus de la federaţie.

- Banii i-aţi primit înapoi?
- Nu, nu, de unde? Ce am vrut eu să spun... În septembrie anul trecut a mai fost un curs de arbitri. Și atunci au venit un canadian și un mexican parcă. Am stat de vorbă cu ei și i-am întrebat cum se face că nu am luat examenul. Ne-au spus că vor încerca să se intereseze la AIBA și o să ne transmită. Pe când, nu știu, dacă și la cine o fi venit răspunsul, că noi nu am aflat nimic. Știţi ce ne-a mai spus canadianul ăla? Că examenele astea nu sunt pe locuri limitate. Adică să-l treacă doar un număr exact de persoane. Exact așa mi-a explicat. Dar ceva nu miroase a bine! Zvonuri după aceea s-au auzit, că le-a dat doar unora, ca să nu fie mulţi antrenori care să poată sta în colţul sportivilor pe afară...

 "Federaţia a organizat cursul!"

George Perțea, directorul Asociaţiei Judeţene de Box Brăila și unul dintre cei care 6 antrenori care au luat licenţa la cursul din 2016, susţine că nu știe nimic despre vreo chetă pentru neamţ.

- Bună ziua, domnule director! De ce a organizat cursul asociaţia pe care o conduceţi?
- Nu este adevărat că noi am organizat cursul. Federaţia de box este cea care l-a organizat. Noi ne-am ocupat doar de masă și cazare. Am auzit că unii reclamă faptul că au fost obligaţi să stea toţi la un hotel impus de noi. Păi, nu era normal să stea toţi la un loc din moment ce aveau program comun? Le era mai bine dacă îi alergam prin tot orașul în fiecare zi?!

- Unii antrenori spun că au plătit 4.000 de lei pentru curs, alţii spun că au plătit 2.000 lei. Cât a costat, de fapt, cursul?
- Cazarea și masa s-a ridicat, din câte îmi aduc aminte, la 130 de lei pe zi. Taxele pentru curs au fost plătite federaţiei, cred că 300 de euro... Noi am plătit masa și cazarea inclusiv pentru Viorel Sima și trainerul neamţ...

- A făcut Viorel Sima chetă pentru subiectele servite?
- Eu nu știu nimic. Neamţul a fost însă foarte riguros și o parte dintre cei care au căzut examenul au plecat acasă în timpul cursului... Nu știu ce să zic...

 Citește și primele părți ale investigației GSP:

» Mărturii pe bandă oferite Gazetei Sporturilor despre un curs organizat de Federația Română de Box » Cum se cumpără licența de antrenor în România!

» O a doua mărturie despre cum se cumpără licența de antrenor de box în România: ”Viorel Sima ne-a zis să-i dăm câte 100 de euro, fiecare, pentru neamț!”

» Președintele Federației Române de Box se delimitează de acuzațiile lansate către secretarul general: "Eu nu m-am implicat"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close