Articol de GSP - Publicat marti, 18 martie 2008 00:00
După ce pe 15 octombrie 2006 Ionuţ Gheorghe a fost implicat într-un accident rutier în care două persoane şi-au pierdut viaţa, procurorii constănţeni au dispus trimiterea lui în judecată. Accidentul s-a petrecut la intrarea în localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa. Potrivit anchetatorilor, din cauza vitezei într-o depăşire, autoturismul lui Gheorghe, marca BMV, s-a izbit de un parapet, s-a răsturnat de mai multe ori, a intrat pe contrasens şi a lovit o Dacie Papuc care se deplasa regulamentar. Din cele trei persoane care se aflau în Dacie, Nicolae Gheorghe, de 43 de ani, şoferul, împreună cu soţia şi fiica sa, femeia de 35 de ani şi fiica sa de 13 ani au suferit traumatisme multiple şi au decedat după cîteva ore.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus trimiterea în judecată a boxerului pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
Pugilistul, în vârstă de 24 de ani, este din Constanţa şi a câştigat medalia de bronz la Olimpiada de la Atena.

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București
Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă