Articol de GSP - Publicat joi, 26 noiembrie 2009 00:00
Pugilistul mexican Librado Andrade a declarat, într-un interviu acordat site-ul eastsideboxing.com, că în partida de sâmbătă, contând pentru titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, nu va mai rata şansa de a-l învinge prin KO pe Lucian Bute, aşa cum s-a întâmplat la primul meci.
"Acum, planul meu este să fiu mai rapid încă de la începutul partidei. Ştiu că Bute va fi pregătit şi am sentimentul că va încerca să mă ţină la distanţă de această dată, ca să poată fugi şi să nu stea în faţa mea. Am lucrat mult pentru a contracara această strategie, dacă va fi cazul. Îl voi dărâma puţin câte puţin şi de data aceasta nu voi mai lăsa să-mi scape şansa de a-l face KO", a declarat Andrade.
Mexicanul a adăugat că este pregătit să câştige acest meci, după ce în prima întâlnire cu Bute a fost atât de aproape de victorie. "După meci, când am urmărit înregistrarea, mi-am dorit să mă întorc imediat în sală şi şi învăţ mai multe. Ştiu că, pentru faptul că am fost atât de aproape de victorie data trecută, voi câştiga de data asta. Îl cunosc pe Bute acum şi am foarte multă încredere în mine. Acum vreau să-l înving prin KO, ca să nu mai existe nicio îndoială. Voi încheia acest meci aşa cum trebuia să se încheie. Acum am primit această şansă şi nu o voi lăsa să-mi scape. Bute este un pugilist bun, dar îl voi învinge. Îl voi răni şi îl voi opri", a mai spus viitorul adversar al lui Bute.
Referitor la problema arbitrului, după ce la primul meci arbitrul a fost acuzat că l-a numărat prea încet pe Bute, care a căzut la podea în finalul rundei a 12-a, Andrade a spus: "Nu ştiu cine va fi arbitru, dar am încredere că managerul şi promotorul meu, firma Golden Boy, vor alege un arbitru neutru".
Sursa: Mediafax