SPORTURI  »  BOX  »  

Rudel Obreja: "Vor fi multe milioane în joc daca se va mai juca o dată acest meci"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 octombrie 2008 00:00

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost alături de Lucian Bute la meciul contra mexicanului Librado Andrade şi a văzut exact ceea ce s-a întîmplat în ultima repriză.

"Eram în colţul lui Lucian şi am văzut că 10 din 12 reprize au fost ale lui Lucian. Înainte de ultima repriză Stephan i-a spus "ai cîştigat meciul, ţine de rezultat". Lucian a vrut să facă spectacol pentru cei 18.000 de spectatori.

Cu cîteva secunde a primit o lovitură în barbă, apoi una la ceafă şi s-a dezechilibrat pentru că era epuizat. Atunci Andrade a fugit după el. A căzut.

Noi am ţipat la el să se ridice. Recunosc că am încercat să îl influenţez pe cel care avea cronometrul, dar nu am reuşit. Mă bucur acum, că nu am reuşit".

REGULA 6, IBF
Regulamentul IBF stabileşte clar ce se face în situaţia în care s-a aflat Lucian ButeGongul nu va salva pugilistul în niciuna dintre reprize. Dacă boxerul e jos înainte de cele 3 minute, numărătoatea trebuie să continue pînă cînd acesta îşi ridică mâinile de la podea.

"Aici Bute a fost dezavantajat pentru că gongul trebuia să bată atunci cînd Lucian s-a ridicat. Dacă bătea gongul nu mai apărea nici o problemă cu Andrade care nu era în colţul neutru", a explicat Obreja.  

REVANŞA
"Marian Muhamad, preşedinta IBF, a declarat că nu s-a primit nici o contestaţie din partea Golden Boy Promotion, promotorul lui Andrade. Şi a spus că dacă se va face contestaţie cu privire la comportamentul arbitrului, acesta se va respinge, pentru ca arbitrul a fost corect.

În februarie, poate chiar de ziua lui, Lucian trebuie să boxeze cu Matt Larson pentru că Interboxul are o obligaţie. Dacă se va acorda o revanşă lui Andrade va fi pentru că se va plăti foarte mult pentru a se televiza acest meci. Vor fi multe milioane daca se va mai juca o dată acest meci".

Citește și:
Prima decizie luată de PSV în cazul coechipierului care l-a înjurat pe Dennis Man!
Stranieri
Prima decizie luată de PSV în cazul coechipierului care l-a înjurat pe Dennis Man!
FCSB - Rapid, ultimul derby din 2025 » 30.000 de suporteri sunt pe Arena Națională
Superliga
FCSB - Rapid, ultimul derby din 2025 » 30.000 de suporteri sunt pe Arena Națională
Fostul jucător al lui FCSB a adus Crăciunul mai devreme » Incredibil ce cadou a putut să facă în U Cluj - Farul!
Superliga
Fostul jucător al lui FCSB a adus Crăciunul mai devreme » Incredibil ce cadou a putut să facă în U Cluj - Farul!
Dorinel Munteanu dezvăluie, după rezultatul de azi obținut in extremis: „Am făcut un lucru pe care nu-l fac de obicei”
Superliga
Dorinel Munteanu dezvăluie, după rezultatul de azi obținut in extremis: „Am făcut un lucru pe care nu-l fac de obicei”
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Profit.ro
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (4)
 •  30 Octombrie 2008, 01:24

pai normal ma ca vor fi milioane ca doar totul se invarte in jurul banului si apoi dupa meciul asta e logic cota crecste doar nu? apoi sa speram ca o sa avem parte de revansa si astfel iesim din indoiala, caci lucian sigur se va pregatii mult mai bine fizic si nu va mai face aceeasi greseala, iar andrade pt ca stie ca nu il poate face numai prin KO va forta si se va descoperi, iar atunci stanga luim bute va aparea la corpa si la fata si il va dobora prin KO ...o sa vedeti.....dar sa se rejoace

 •  29 Octombrie 2008, 23:13

Eu zic sa fie revansa! Sa inchida gura carcotasilor si sa-si ia banu.

 •  29 Octombrie 2008, 21:53

@dan daca bute a baut acolo e treaba lui.apoi daca e sa judeci, e normal pentru ca face ce vrea cu viata lui. mai ales cu cea extrasportiva. andrade l-a batut pentru ca a fost mai bun pe final de meci sau mai exact, cateva secunde. cred ca tu vroiai sa ne arati ca o arzi prin cluburi de fitze ;)

Vezi toate comentariile (4)
Comentează