Articol de GSP - Publicat joi, 22 august 2019 13:29
Leonard Doroftei și familia acestuia au lăsat România pentru Canada în urmă cu două luni. Fostul boxer a vorbit pentru prima dată despre noua lui viață.
Doroftei a fost implicat într-un conflict fără sfârșit cu autoritățile din Ploiești din cauza închiderii localului din centrul orașului. Motivul ar fi fost riscul seismic ridicat la care era supusă clădirea. Restaurantul a fost mutat în altă zonă, fără succes din punct de vedere financiar.
„S-a supus la vot. Dacă ne-au închis afacerea, a început o nouă etapă în viața noastră. Nu au fost probleme financiare, au fost doar probleme de moment. Devenise mai greu, obosisem, copiii credeau în altceva. Au spus că e timpul să încercăm altceva.
Eu nu m-am readaptat. Sunt toată ziua în sala de box și mă mișc, mă joc. Azi am avut o întâlnire de gradul trei cu Lucian Bute, ne-am jucat puțin la mănuși și am povestit despre box.
S-au schimbat multe aici, zici că suntem într-o altă țară. Nu s-a terminat cu România. Noi suntem români, noi suntem români. Rămâne de văzut dacă ne mai întoarcem acasă. Doar din mișcări am slăbit 10 kilograme. Nu pot să mă duc la antrenament și să mănânc ciorbă”, a declarat Doroftei pentru Antena Stars.