SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANŢEI 2013

4 întrebări după Turul Franţei pentru Froome, Quintana, Contador şi Cavendish

Chris Froome, foto: reuters
Chris Froome, foto: reuters

Articol de - Publicat luni, 22 iulie 2013 00:00 / Actualizat luni, 22 iulie 2013 15:11

Ediţia centenară a Turului Franţei a stabilit o nouă ordine în ciclismul profesionist, după ce Chris Froome a dominat cu autoritate competiţia. Prezentul a fost stabilit, de aceea încercăm patru întrebări pentru viitor:

1. Poate Chris Froome să cîştige 7 Tururi ale Franţei? Britanicul în vîrstă de 28 de ani a dominat Turul Franţei de la un cap la altul, aducînd aminte pe alocuri de epoca Lance Armstrong. Însă cifrele nu confirmă asemănarea, iar Froome promite că "Turul meu va rezista testului timpului", ceea ce ne încurajează să credem că ciclismul începe să se scuture de demonii dopajului. Perfect pe munte, acolo unde doar Nairo Quintana a reuşit să îi dea o replică palidă, cu un contratimp individual ideal, Froome are acum şi scalpul pe care îl urmăreşte de doi ani de zile. Tricoul galben îi cimentează şefia în cadrul echipei Sky, acolo unde cicliştii talentaţi sînt mai mulţi ca tricourile, şi îi oferă liniştea necesară să încerce cascadoria pariziană. Contractul cu Sky este semnat pînă în 2016, locotenenţii sînt cu duiumul, rămîne de văzut dacă Froome îşi menţine nivelul şi dacă adversarii nu şi-l îmbunătăţesc pe-al lor.

2. L-a subestimat Contador pe Froome? Spaniolul a fost lăsat pe dinafara podiumului din Paris, după ce în fiecare întîlnire cu Froome, din acest an, a ieşit cu vînătăi vizibile. Apoi a bravat pe twitter, reţeaua-cimitir al speranţelor: "S-a terminat Turul 2013, începe Turul 2014". Însă spaniolul de 30 de ani nu mai pare demult în apele sale. După ce jumătate de sezon a arătat că e mereu cu un pas în spatele celor de la Sky, atunci cînd reflectoarele s-au aprins în ziua de bal, Contador a fost prins cu rochia şifonată şi în pas greşit de dans. Lipsit clar de formă pe tot parcursul Turului Franţei, merită să ne întrebăm: a crezut Contador că opoziţia nu va fi atît de puternică? Argumentele ar fi şi încep cu Turul Spaniei 2012. Departe de ce noua ordine mondială impusă de Sky în 2012, cu trenă feroce şi locotenenţi care îşi sacrifică fiecare strop de transpiraţie în favoarea liderului, Contador nu a înţeles că maşinăria lui David Brailsford este mult mai bine unsă decît se vede la televizor. Victoria din Vuelta 2012 nu l-a ajutat deloc, ci i-a alimentat declaraţiile ignorante din Turul Franţei de anul acesta: "Froome e mai slab în ultima săptămînă a unui Mare Tur". În plus, echipa spaniolului a părut în haos permanent şi fără un lider cu luciditate, Contador nereuşind să se dezmeticească şi să înţeleagă cu ce are de-a face, adică un Froome odihnit şi în formă impecabilă. E foarte posibil ca liderul de la Saxo Bank să realizeze abia acum că Turul Franţei nu mai este o afacere de familie, ci un război în care el s-a transformat din vînător vînat.

[Chris Froome, forţa liniştită » Cine este cîştigătorul Turul Franţei cu numărul 100]

3. Unde se opreşte Nairo Quintana? Columbianul în vîrstă de 23 de ani a profitat de o singură ziua proastă din partea lui Alejandro Valverde şi a strălucit cu toată puterea în munţii Turului Franţei. Cu un zvîc ce aduce aminte de marele conaţional Lucho Herrera, Quintana provine dintr-o familie modestă şi asta se vede în felul cum rulează. Taciturn şi fără o conexiune strînsă cu jurnaliştii, Quintana a fost zugrăvit de mulţi drept un ciclist tînăr foarte talentat, dar care preferă să ducă o competiţie solitară cu cei care îi pun la îndoială aptitudinile. Cîştigător de Tour de l'Avenir 2010, Quintana a ales ediţia centenară a Turului, adică a doua sa participare, pentru a străluci. A urmat o triplă lovitură într-o singură etapă, care a condensat tot talentul omului de la Movistar: victorie de etapă, victorie în clasamentul căţărătorilor, locul 2 în clasamentul general! Matt Rendell, unul dintre cei mai buni observatori ai ciclismului columbian, a spus o poveste despre Quintana: "Eram la GP Indurain, în acelaşi hotel cu echipa Columbiei şi cu echipa RadioShack. La cină, toţi rutierii puternici columbieni îi sorbeau din priviri pe fraţii Schleck, cei care mîncau la o masă alăturată. Dar nu şi Nairo! Nairo era într-un colţ, liniştit, concentrat pe ce avea de făcut. Ştie cine e, ştie cît e de bun, nu îl interesează cine sînt fraţii Schleck". Sfidarea este o calitate în ciclism, mai ales dacă ai şi armele necesare pentru a o susţine, iar Quintana ştie folosească mixul de putere, modestie şi sfidare în avantajul său. Şi să schimbe tricoul cu buline pe unul de cîştigător de Mare Tur.

4. Au început să se vadă spărturi în armura lui Cavendish? Marcel Kittel a cîştigat patru etape în Turul Franţei, de două ori mai multe decît Mark Cavendish, britanicul de la Omega Pharma-QuickStep. În ceea ce se transformă din ce în ce mai mult într-o bătălie între echipele sprinterilor şi nu într-un duel clasic dintre liderii de echipă, oamenii lui Lefevere s-au văzut surclasaţi constant de Argos-Shimano sau Cannondale. Dar nici torpila din Manx nu mai pare să aibă picioarele de altădată, mai ales că a fost afectat de bronşită, probleme la stomac şi căzături în Turul Franţei. Mai mult, în profilul muntos al ultimei săptămîni, Cavendish nu a mai putut livra o a cincea victorie consecutivă la Paris, lăsîndu-l pe Patrick Lefevere cu o faţă lungă cît să nu intre în cadrul de televiziune, la interviul de final. Fronda germană, cu Andre Greipel şi Marcel Kittel în avangardă, începe să amestece lucrurile pentru Cavendish. Să nu ne înţelegem greşit, Cavendish are 7 victorii de etapă în Marile Tururi din 2013, palmares ce ar fi suficient pentru cariera oricărui alt rutier, însă pare din ce în ce mai anxios atunci cînd trebuie să închidă etapele. Cavendish speră la recordul lui Merckx şi pentru asta trebuie să întoarce binele cheiţele din spatele coechipierilor săi şi să dovedească mai mult leadership. Poate o eventuală sosire a lui Mark Renshaw, îngerul păzitor din tinereţe, ar revitaliza sprintul britanicului.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Rednic a făcut scandal cu arbitrul la finalul meciului: „Ai dat prea ușor penalty, abia așteptai să cadă!”. A continuat tirada și la flash-interviu: „Au căzut în capcană și cei de la VAR, și el”
Superliga

A marcat pentru Rapid, dar a primit două palme de la Șumudică: „M-a durut!”

Sezon încheiat pentru Lionel Messi! Dezamăgire uriașă trăită de Inter Miami
Campionate
Sezon încheiat pentru Lionel Messi! Dezamăgire uriașă trăită de Inter Miami

Top alimente care ne pot îmbunătăți viața sexuală, de la Cristian Mărgărit, nutriționist cu o experiență de peste 20 de ani: „În loc să căutăm să creștem testosteronul, mai bine eliminăm lucrurile care îl scad”

Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! » Fotbalistul român pe care Trică îl declară GOAT: „Pentru mine, a fost cel mai mare, cel mai MARE!”

Comentarii (9)
bittercreek
bittercreek  •  28 Iulie 2013, 15:22

froome doping.

letour
letour  •  22 Iulie 2013, 22:21

Marea intrebare e daca se dopeaza Froome sau nu? Rasmussen a dat un interviu la Digi si avea mare dreptate cand spunea ca istoria ciclismului (mai ales cea din ultimii ani) face din orice castigator un mare suspect.

kily
kily  •  22 Iulie 2013, 21:23

1. este imposibil! imediat ce UCI va dori asta, Sky va fi devoalata! Toti de'acolo sunt dopati la greu! Froome zici ca este alien... 2. In nici un caz! Fara stimulente Contador este praf, comun, in mijlocul plutonului. In acest Tur a alergat doar ca sa fie filmat, pana in ultimii 10 km, mereu in carca lu' Froome. Pana cand acesta'i da flit... 3. Quintana este tanar, are viitor, dar nici el nu este curat, evident. Curat cine stie cat mai valoreaza? 4. pe Cavendish nu'l mai juta nici venele macar, este terminat, inghitit de lupii tineri

Vezi toate comentariile (9)
Comentează