Articol de GSP - Publicat vineri, 17 februarie 2017 00:00
WADA vrea să dezvăluie numele tuturor sportivilor implicați în operațiunea de dopaj Puerto, dar nu poate pentru că s-a prescris cazul.
Anul trecut, pe 14 iunie, Tribunalul Provincial din Madrid își dădea sentința în cazul Operațiunii Puerto, una dintre cele mai mari afaceri de dopaj din istorie, și ceda pungile cu sânge autorităților responsabile.
Nici o lună mai târziu, WADA comunica, la rândul său, că mostrele, 211 de pungi cu sânge, se află într-un laborator din afara Spaniei, probabil cel de la Lausanne.
Între timp, s-au practicat analizele de ADN și identitățile sportivilor implicați, 36 la număr, sunt cunoscute. Cu toate acestea, ele nu pot fi făcute publice.
Conform legii spaniole, cazul s-a prescris. Operațiunea Puerto a fost dată în vileag pe 23 mai 2006, iar verdictul tribunalului a fost dat pe 14 iunie, cu doar 22 de zile după data limită.
Zilele trecute, la Madrid, unde se desfășoară o conferință pe teme de dopaj, fostul director general al WADA până în iunie trecut, David Howman, susținea că "trebuie să fie cineva din Spania care a avut grijă ca apelul să nu fie amânat prea mult".
În acest moment, este o luptă de avocați, se încearcă o continuare a cazului, chiar dacă delictul s-a prescris.
Pungi cu nume de cod
Din cei 36 de sportivi implicați, se știe că 23 sunt cicliști. Restul de 13 țin de, se pare, fotbal, atletism și tenis.
Pungile nu aveau inscripționate numele reale, ci unele codificate, precum Maria, RSOC, Rosa, Cesar, 101, Cowboy, Pepito, Obelix, Huerta, Amigo de Birillo, Clasicomano/Luigi, Urco/Urko, dezvăluite de ziarul digital El Espanol. Deocamdată, 7 nume se știu, 6 rutieri și o atletă recunoscând dopajul și implicarea în cazul Puerto.
Este vorba despre Alejandro Valverde (Spa), Jan Ullrich (Ger), Ivan Basso (Ita), Jorg Jaksche (Ger), Tyler Hamilton (SUA), Marco Pantani (Ita), cicliști, și specialista în proba de 3.000 de m obstacole Marta Dominguez.
De asemenea, medicul Eufemiano Fuentes, fostul doctor al echipei cicliste Kelme și creierul operațiunii, a fost achitat anul trecut de acuzația de punere în pericol a sănătății publice.
La ieșirea din tribunal, întrebat dacă sunt nume mari implicate în afacerea de dopaj, el a spus: "Poate, poate, dar nu voi oferi indicii. Dacă e să se afle, e doar o chestiune de timp". Deocamdată însă, nu se pot afla. Poate niciodată.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!