Articol de Mitică Docan - Publicat duminica, 28 martie 2010 00:00
Sprinterul austriac Bernhard Eisel a cîştigat cursa Gent-Wevelgem, după ce şi-a depăşit în viteză pe cei şase colegi dintr-o evadare-fluviu. Surpriza Sep Vanmarcke (Topsport-Vlaanderen) şi Philippe Gilbert (Omega Pharma-Lotto) au completat podiumul
Fantezia organizatorilor nu a avut margini atunci cînd s-a decis înfăţişarea ediţiei 2010 a Gent-Wevelgem. 20 de kilometri au fost adaugaţi bornei tradiţionale de 200, nu mai puţin de 16 căţărări pavate au completat lista scurtă din ceilalţi ani, iar o excursie pe fascinanţii Mont des Cats şi Mont Noir, în nordul Franţei, a condimentat traseul şi lupta pentru lauri. Numele mari nu au întîrziat să apară la start, în condiţiile în care orizontul cenuşiu al Roubaix-ului se vede din ce în ce mai ameninţător.
Ploaia măruntă, bătălia infernală pe care au dat-o în E3 Prijs cu doar 24 de ore înainte şi vicisnitudinile ascensiunii teribile de pe Kemmelberg au fost îndeajuns de convingătoare pentru un abandon prematur al perechii Tom Boonen-Fabian Cancellara. Apele au fost învolburate de Liquigas şi Rabobank pe aceeaşi căţărare, atunci cînd favoriţii au format un grup fruntaş masiv ce includea ciclişti precum Oscar Freire (Rabobank), Philippe Gilbert (Omega Pharma-Lotto), Tyler Farrar (Garmin), Matti Breschel (Saxo Bank) sau Bernhard Eisel (HTC).
Cea de-a doua trecere peste Kemmelberg, cu 35 de kilometri înainte de final, a ascuţit lupta la vîrf, după ce o acţiune timidă din partea danezului Matti Breschel i-a scuturat pe Tyler Farrar şi Luca Paolini (Acqua & Sapone). Spaniolul Oscar Freire a apăsat acceleraţia pe asfaltul îngust din ultimele 20 de borne, iar grupul fruntaş s-a stabilizat la 10 membri. Fiecare ciclist a strîns puternic de ghidon, şi-a fixat privirea pe oamenii puternici ai evadării cîştigătoare şi a încercat să urce în faţă la numeroasele viraje.
Totuşi, dacă Eisel şi Hincapie şi-au adus aminte că au fost coechipieri la Columbia şi au făcut schimb de prăjiturele de orez, Matti Breschel a mestecat cam greu defecţiunea tehnică ce l-a aruncat în grupul al doilea, cu doar 15 borne înainte de final. Vîntul şi-a făcut datoria şi i-a respins pe Oscar Freire, Maxim Iglinskyi (Astana) şi Alexandr Kuchynski (Liquigas), în timp ce devenea din ce în ce mai clar că învingătorul zilei se va alege dintre Daniel Oss (Liquigas), George Hincapie (BMC), Bernhard Eisel, Sep Vanmarcke (Topsport-Vlaanderen), Philippe Gilbert şi Jurgen Roelandts (Omega Pharma-Lotto).
Primul care şi-a încercat norocul a fost belgianul Sep Vanmarcke, dar locotenentul lui Gilbert de la Omega, Roelandts, a reacţionat prompt. Cu 500 de metri înainte de final, atunci cînd veteranul Hincapie şi-a provocat destinul, nimeni nu a stat în calea rachetei britanicului Mark Cavendish, eternul austriac Bernhard Eisel. Sprinterul în vîrstă de 29 de ani nu a avut adversar pe linia de sosire, fiind urmat două lungimi de bicicletă de Vanmarcke şi Philippe Gilbert.
Este pentru prima oară cînd un austriac cîştigă Gent-Wevelgem. Eisel păstrează trofeul în sînul echipei Columbia, după victorialui Boasson Hagen din 2009. "E cea mai frumoasă victorie din cariera mea, mai ales pentru că nu îmi plăcea deloc cursa asta înainte de anul ăsta" :D, a declarat austriacul.

Clasament Gent-Wevelgem:
1. Bernard Eisel (Aus) 219 km in 5u16"21"
2. Sep Vanmarcke
3. Philippe Gilbert
4. George Hincapie
5. Daniel Oss (Ita)
6. Jürgen Roelandts
7. Maksim Iglinski
8. Matti Breschel
9. Tyler Farrar
10. Luca Paolini