Articol de GSP - Publicat duminica, 18 mai 2014 00:00 / Actualizat duminica, 18 mai 2014 11:49
La nuova Maglia Rosa è @CadelOfficial! La nuova Maglia Rosa è Cade Evans! #giro pic.twitter.com/IIaYVK7DDv
Plecat cu a treia şansă la Turul Italiei, Cadel Evans are şanse mari să termine prima săptămînă în tricoul roz. Cum Joaquim Rodriguez a fost nevoit să abandoneze cursa în "joia neagră", Nairo Quintana şi Rigoberto Uran sînt principalii adversari ai australianului
În vîrstă de 37 de ani, Cadel Evans s-a folosit de experienţă pentru a sta departe de căzături şi pentru a acumula secunde acolo unde alţii preferă siguranţa din mijlocul plutonului. Iubit de italieni, căsătorit cu o italiancă, australianul de la BMC are o relaţie specială cu Giro: acum 12 ani, Cadel a îmbrăcat tricoul roz pentru două etape, în ceea ce a fost o premieră pentru rutierul lui Mapei: primul tricou de lider în clasamentul general al unui Mare Tur. Acum, blajinul australian trebuie să îşi apere poziţia de lider pentru două săptămîni, dacă vrea un al doilea Mare Tur în palmares, după Turul Franţei 2011.
La 57 de secunde de Rigoberto Uran şi un minut şi 45 de secunde de Nairo Quintana, Cadel ştie că a treia săptămînă, cu cele mai multe etape în căţărăre, este vitală. "Am un mic avantaj în fruntea ierarhiei, dar urmează mulţi munţi, iar diferenţele dintre noi se vor mări. Etape precum cea de pe Monte Grappa (contratimpul în ascensiune din etapa 19) sau cea de pe Zoncolan (20) sînt pentru căţărători puri, iar dacă vreau să cîştig, trebuie să am un avantaj cît mai mare pînă ajungem acolo".
"Nu sînt speriat de faptul că sînt în formă atît de devreme. Dacă vreau să cîştig Turul Italiei, trebuie să îmi ating vîrful de formă în cea de-a treia săptămînă şi cred că mai e loc de îmbunătăţit", a explicat Cadel. Ajutat impecabil de Steve Morabito, cel care şi-a asigurat un loc 4 de conjunctură, liderul de la BMC este foarte atent la haosul de pe şosea: "Trebuie să rulăm cu grijă, minimalizînd orice risc. Am fost foarte defensivi pînă acum, ceea ce s-a dovedit o tactică bună".
Artizan al atacului din joia neagră, Cadel Evans i-a înfruntat pe cei care spuneau că acţiunea sa a fost imorală: "Toţi cei care au spus asta şi-au cerut scuze a doua zi. Nu simt nici un pic de animozitate în pluton, toţi au înţeles că au greşit".
— Giro d'Italia (@giroditalia) May 17, 2014
Clasamentul general:
1 Cadel Evans (Aus) BMC 34:22:35
2 Rigoberto Uran Uran (Col) Omega Pharma - Quick-Step 0:00:57
3 Rafal Majka (Pol) Tinkoff-Saxo 0:01:10
4 Steve Morabito (Swi) BMC 0:01:31
5 Fabio Aru (Ita) Astana 0:01:39
6 Diego Ulissi (Ita) Lampre-Merida 0:01:43
7 Wilco Kelderman (Ned) Belkin 0:01:44
8 Nairo Alexander Quintana Rojas (Col) Movistar 0:01:45
9 Robert Kiserlovski (Cro) Trek 0:01:49
10 Domenico Pozzovivo (Ita) AG2R 0:01:50