SPORTURI  »  CICLISM  »  MOUNTAIN BIKE

CARPATHIAN MTB EPIC 2019 by MPG – MTB la superlativ! Înscrierile sunt DESCHISE!

Articol de GSP - Publicat marti, 26 februarie 2019 12:21

CARPATHIAN MTB EPIC by MPG, una dintre cele mai spectaculoase curse multi-etapă de mountain bike din Europa, deschide înscrierile pentru ediția din august 2019, 1-4 august, Cheile Grădiștei Fundata Resort, jud. Brașov. 

Competiția care a pus România pe harta celor mai importante evenimente de acest tip se află deja la cea de-a treia ediție. Evenimentul reunește cicliști de top, dar și jurnaliști de specialitate din toată lumea, care îl descriu drept un eveniment premium, de nivelul celor mai renumite evenimente de pe mapamond, cu tradiție îndelungată.

tracks cmtbe2019 2

Trasee noi și o experiență MTB autentică, într-un peisaj superb, acestea sunt câteva dintre motivele pentru care cicliști din toată lumea au ales să se alinieze la start. CARPATHIAN MTB EPIC by MPG va avea loc între 1-4 august 2019 la Cheile Grădiștei. Înscrierile sunt DESCHISE pe carpathianmtb.ro/ro pentru toţi cicliştii pasionaţi, profesionişti şi amatori, la preţuri speciale.

Evenimentul este înscris în calendarul Federaţiei Române de Ciclism si al Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI) la categoria S2, oferind sportivilor de performanţă accesul la 80 de puncte UCI, relevante pentru eligibilitatea participanţilor la Olimpiada din 2020.

Evenimentul se adresează cicliștilor profesionişti aflaţi în topurile mondiale, dar şi amatorilor din România şi alte peste 20 ţări. La ediţia din 2018 au luat startul atât sportivi români cu şanse de participare la Olimpiada Tokio 2020, precum Lucian Logigan, Arpad Kelemen şi Ede Molnar, cât şi ciclişti aflaţi în topul mondial precum elveţianca Ariane Lüthi, de 5 ori câştigătoare la ABSA Cape Epic, belgianul Frans Claes, câştigător al UCI Marathon Series, estonianul Peeter Pruus, campion naţional şi suedezul Gustav Larsson, campion olimpic.

tracks cmtbe2019 2

CARPATHIAN MTB EPIC by MPG înseamnă 4 zile de mountain biking pur, cu peste 173 kilometri de pedalat şi 8.050 metri diferenţă de nivel, în mijlocul ultimei regiuni sălbatice din Europa. Participarea este completată de experienţa all-inclusive, care acoperă totul, de la cazare în Race Village, la complexul de nivel Olimpic Cheile Gradiştei Fundata, opţiuni diverse de masă şi servicii complete, menite să ofere o experienţă deosebită tuturor cicliştilor intraţi în cursă.

Participanţii amatori care nu sunt încă pregătiţi pentru a face faţă provocării de 4 zile au la dispoziţie opţiunea 1-day Challenge, cursă organizată pe data de 4 august, pe un traseu mai scurt, cu o lungime de 43 kilometri şi 1.800 metri diferenţă de nivel.

Încă de la prima ediţie, evenimentul CARPATHIAN MTB EPIC by MPG a fost rapid etichetat ca unul dintre cele mai spectaculoase concursuri din regiune, prin frumuseţea deosebită a zonei, pachetul complet de servicii, promovarea excepţională şi calitatea organizării. Sportivi din peste 20 de ţări se alătură în fiecare an pentru o experienţă ce presupune depăşirea limitelor, întărirea caracterului, crearea de legături de prietenie cu alţi rideri pasionaţi şi trăirea unei aventuri pe trasee EPICE, etichetate de participanţi ca fiind în acelaşi timp uluitoare şi dramatice.

race village cmtbe2019

Înscrierile în eveniment se fac exclusiv online, pe carpathianmtb.ro/ro, pagina fiind disponibilă atât în limba română, cât şi în engleză. Taxe speciale sunt disponibile pentru participanţii cu reşedinţă în România, prin intermediul Programului de dezvoltare regională a sportului de masă, dar şi pentru cluburile de ciclism afiliate Federaţiilor Naţionale şi pentru grupurile mari de rideri.

Experienţele participanţilor

ARIANE LÜTHI, Campiona ediţiei 2018 a Carpathian MTB Epic, 5 x campioană Absa Cape Epic

ariane luthi

"Este o cursă foarte frumoasă şi foarte, foarte tehnica, foarte grea. A fost foarte dură. Acesta este MTB pur."

FRANS CLAES, Câştigător UCI Marathon Series 2017

frans cleas

"Este chiar sălbatic, dar mi-am dorit aceste condiţii extreme. De aceea iubesc ciclismul montan!"

PEETER PRUUS, Castigator Carpathian MTB Epic 2018, Estonia

peeter pruus

"Nu mă aşteptam la asta, a fost greu! A fost o cursă abrupta şi incredibil de spectaculoasă."

GUSTAV LARSSON, Campion Olimpic

gustav larsson

"Carpathian MTB Epic este cu adevarat o cursă placută. Etapele sunt atât de faine pentru că sunt grele, dar asa ar trebui să fie mountain biking-ul."

CORY WALLACE, 2 x Campion Canadian MTB Marathon

cory wallace

"Cursa a fost sălbatică iar traseul mi-a amintit de Canada, la fel de sălbatic. A fost o experienţă de mountain biking adevărată, cu trasee dure, urcări abrupte, iar coborârile au fost uimitoare. Aceasta este una dintre cele mai bune curse la care am participat. A fost uimitor."

Jovana Crnogorac, Campion naţional cross-country & cyclo-cross, Serbia

jovana crnogorac

"Este o cursă dură şi grea. Natura este frumoasă şi acest loc este uimitor! Trebuie să mărturisesc că organizarea este la un nivel foarte înalt."

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
Nationala
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Campionate
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Sexy jurnalista kosovară a izbucnit și a revenit cu noi detalii din scandal: „Ce să facem, știți cine e al treilea om de la UEFA?”
Nationala
Sexy jurnalista kosovară a izbucnit și a revenit cu noi detalii din scandal: „Ce să facem, știți cine e al treilea om de la UEFA?”

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează