Articol de Mitică Docan - Publicat vineri, 14 martie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 14 martie 2014 18:05
Slovacul Peter Sagan (Cannondale) a cîştigat etapa a 3-a din Tirreno-Adriatico şi a făcut o declaraţie clară de forţă pentru sezonul de clasice. Pe locul doi a venit polonezul Michal Kwiatkowski (Omega Pharma-QuickStep), iar pe trei s-a clasat australianul Simon Clarke (Orica GreenEdge). Kwiatkowski a preluat tricoul albastru, de lider în clasamentul general, de la coechipierul Mark Cavendish.
O etapă ca o cursă clasică, pigmentată de două căţărări scurte şi abrupte, cu un final în ascensiune pe pavate. Cei 210 kilometri dintre Cascina şi Arezzo au fost destinaţi bătăliei dintre Michal Kwiatkowski, Peter Sagan şi Philippe Gilbert, însă orice rutier dispus să îşi rumege inima de durere ar fi putut să obţină biletul cîştigător la loterie.
Nicola Boem, Jay Thomson (MTN Qhubeka), Bjorn Thurau (Europcar) şi Cesare Benedetti (NetApp Endura) au format prima evadare a zilei, iar cu 50 de kilometri înainte de sosire, avansul lor era de 4 minute şi jumătate. Bjorn Thurau s-a desprins de coechipieri, ca modulul unei rachete, şi a continuat aventura singur. Dar, cu 20 de kilometri înainte de final, Omega s-a pus la trenă, secondată de Cannondale şi FdJ, iar cele 3 forţe au cioplit în avantajul evadaţilor pînă acesta s-a stins definitiv.
Cu cît e mai dificil finalul, cu atît creşte viteza, iar acest tip de matematică a transformat plutonul într-un şir indian bidimensional. Thurau a zis adio, nu înainte ca motocicletele să înregistreze grimasele-i de durere, iar grupul principal a scos cuţitele pe masă. Cu 5 kilometri înainte de final, tunicile galbene de la Tinkoff-Saxo au răsărit în fruntea plutonului ca răţuştele într-o cadă, iar viteza s-a dus undeva la 60km/h.
Pe străduţele înghesuite din Arezzo, primul atac a venit din partea lui Philippe Gilbert, fostul campion mondial de la BMC, însă vuietul pornit de Peter Sagan, în spate, a fost asurzitor. Doborît de Kwiatkowski în Strade Bianche, acolo unde mulţi au presupus că a avut o problemă cu bicicleta, Sagan s-a dezlănţuit: sprint furibund, dans sfidător, nervi metamorfozaţi în energie! La final, nicio discuţie asupra învingătorului.
Clasamentul etapei:
1 Peter Sagan (Svk) Cannondale 5:10:17
2 Michal Kwiatkowski (Pol) Omega Pharma - Quick-Step
3 Simon Clarke (Aus) Orica GreenEdge
4 Philippe Gilbert (Bel) BMC
5 Daryl Impey (RSA) Orica GreenEdge
6 Daniele Bennati (Ita) Tinkoff-Saxo
7 André Greipel (Ger) Lotto Belisol
8 Simon Geschke (Ger) Giant-Shimano
9 Rinaldo Nocentini (Ita) AG2R La Mondiale 0:00:04
10 Lloyd Mondory (Fra) AG2R La Mondiale
Clasamentul general:
1 Michal Kwiatkowski (Pol) Omega Pharma - Quick-Step 9:26:36
2 Rigoberto Uran Uran (Col) Omega Pharma - Quick-Step 0:00:10
3 Simon Clarke (Aus) Orica GreenEdge 0:00:13
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat