SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL FRANŢEI

FOTO Ocrotiţi de Fecioară » În sud-estul Franţei există o biserică al cărei hram îi apără pe ciclişti

Capela Notre Dames des Cyclistes în timpul unei slujbe de duminică +5   FOTO
Capela Notre Dames des Cyclistes în timpul unei slujbe de duminică

Articol de - Publicat luni, 01 iulie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 30 iunie 2013 20:05

Traseul Turului Franţei 2013 nu trece însă şi prin orăşelul în care se află Notre Dame des Cyclistes.

În Franţa, ciclismul este aproape o religie. Iar cicliştii sînt ocrotiţi de Fecioara Maria, patroană a unei biserici din orăşelul Labastide-d'Armagnac, din sud-estul ţării. Rutierii participanţi în Turul Franţei 2013, care a debutat sîmbătă, nu vor avea însă ocazia să se închine la ea, fiindcă biserica respectivă nu se află pe traseul din acest an. Cel mai aproape de Capelă se vor afla în etapa a 9-a, la Bagnères-de-Bigorre, la aproape 100 de kilometri distanţă, de acolo urmînd însă să se îmbarce în avionul spre Nantes.

Istoria Capelei Notre Dame des Cyclistes nu este una foarte veche. A fost ridicată în august 1958 de către părintele Joseph Massie pe ruinele unei fortăreţe a Templierilor din secolul al XII-lea. Părintele a fost inspirat de capela italiană Madonna del Ghisallo, închinată tot rutierilor. Notre Dame des Cyclistes a primit confirmarea Papei Pius al XIII-lea în mai 1959, care a declarat-o Sanctuarul Naţional al cicliştilor aflaţi sub patronajul Fecioarei Maria.

Biserica din Labastide-d'Armagnac este şi loc de rugăciune, dar şi muzeu, devenind un punct de atracţie atît pentru ciclişti, cît şi pentru turişti. De-a lungul anilor, numeroşi rutieri campioni şi-au donat tricourile, printre aceştia numărîndu-se André Darrigade, Jacques Anquetil, Louison Bobet, Tom Simpson, Roger Lapébie, Jean Stablinski, Bernard Hinault, Raymond Poulidor, Eddy Merckx and Luis Ocaña.

Peste 800 de tricouri de concurs acoperă de o parte şi de alta pereţii interiori ai capelei, iar vitraliile viu colorate au fost create de ciclistul şi artistul Henri Anglade. Unele o reprezintă pe Sfînta Fecioară, iar în altele artistul a dorit să celebreze momentul în care rivalii din Turul Franţei 1952, Fausto Coppi şi Gino Bartali, au împărţit în timpul cursei bidonul cu apă.

Traseul Turului Franţei a trecut prin faţa capelei Notre Dames des Cyclistes de patru ori, în 1984, 1995 şi 2000, iar în ediţia din 1989, orăşelul Labastide-d'Armagnac a fost ales ca start de etapă.

3 biserici dedicate cicliştilor există în lume: Notre Dame des Cyclistes (Franţa), Madonna del Ghisallo (Italia) şi Nuestra Señora de Dorleta (Spania)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează