Cocaină, trafic cu pietre de mormânt, 4 gloanțe în cap într-o Mazda » Povestea fabuloasă a pasiunii ascunse a celui mai mare lord al drogurilor din istorie, Pablo Escobar

• În 1989, Pablo Escobar era situat pe poziţia a 7-a în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la 25 de miliarde $. În fiecare lună, columbianul cheltuia 2500$ numai pe elasticul cu care îşi înfăşura bancnotele şi era nevoit să folosească un avion Learjet pentru a primi tranşele de 100 de milioane $ din SUA. Anual, o zecime din banii pe care îi stoca din producţia şi traficul de cocaină cădeau victimă şobolanilor, fiindcă depozitele erau prea mari pentru a fi apărate complet de rozătoare. În perioada de vîrf, Escobar trimitea cîte 5 avioane pline cu cocaină pe zi în US!
• Imperiul Escobar a fost clădit pe teroare şi corupţie, iar înspre finalul anilor '80, locuitorii din Bogota şi Medellin, cele mai mari oraşe columbiene, preferau să îşi zăvorască uşile şi să nu mai iasă din casă, fugind din calea bombelor artizanale. Pablo a masacrat mii de poliţişti, a aruncat în aer zborul Avianca 203, provocînd 110 morţi, în speranţa nefructificată că-l va doborî pe preşedintele César Gaviria, a sechestrat şi omorît judecători ai Curţii Supreme de Justiţie.

• În toate aceste atrocităţi, a fost secondat de unul dintre cei mai cruzi locotenenţi din industrie, fratele său, Roberto. Aici, povestea pune sub lumina reflectoarelor una dintre cele mai improbabile pasiuni ale familiei: ciclismul.

142 de avioane,20 de elicoptere, 32 de iahturi și 141 de case și birouri au confiscat autoritățile columbiene de la Pablo Escobar la finalul anilor '80

Breaking Bad cu Roberto Escobar

Chel, cu ochelari, ultracivilizat, Roberto Escobar arată ca un fel de Walter White la mijloc de carieră. Acum în vîrstă de 75 de ani, Roberto a fost contabilul Cartelului Medellin, responsabil pentru 80% din traficul de cocaină din lumea anilor '70-'80.

Pentru răpire, intimidare şi trafic de cocaină a fost „recompensat” cu 10 ani de închisoare, iar o amintire de la celebrul său frate este faptul că trăieşte jumătate surd şi jumătate orb, după ce a supravieţuit unei scrisori în care se afla o bombă cu dedicaţie din partea unui cartel rival. Totuşi, înainte să se avînte în tumultul unei vieţi de gangster, în tinereţe, Roberto a fost ciclist. Şi unul chiar bun!   

O pasiune cu parfum de gherilă

În anii '60, Columbia îşi recapăta liniştea după La Violencia, îndelungatul război civil purtat de gherile, care a răvăşit întreaga naţiune timp de 10 ani şi care a lăsat pe marginea bulevardelor nu mai puţin de 300.000 de cadavre. Regenerarea, ca întotdeauna, a venit prin sport.

A fost momentul cînd un tînăr în vîrstă de 18 ani înflorea ca unul dintre cei mai promiţători atleţi din America de Sud şi-i cucerea pe efervescenţii fani ai ciclismului.

În 1966, Roberto Escobar reuşea nu mai puţin de 37 de victorii în 12 luni, performanţă ce încă îl clasează pe locul secund într-un clasament numeric condus de Emilio Rodríguez, probabil cel mai complet rutier din istoria Columbiei. A fost combustibil suficient încît Roberto să nu se despartă niciodată de ciclism.

* stânga - Pablo Escobar, în ecranizarea Netflix - dreapta, adevăratul Roberto Escobar, fratele mafiotului columbian

„Pablo avea o mentalitate de Neanderthal"

În cealaltă cameră din Medellin, Pablo lucra deja la ţinta pe care şi-o setase din primii ani de viaţă: "Milionar pînă la 22 de ani". Activităţile erau diverse. Ţigări de contrabandă, bilete false de loterie, taxe de protecţie. Zvonurile spun că ar fi făcut şi trafic cu pietre de mormînt, de pe care ştergea numele şi le vindea ca noi unor cumpărători din Panama.

La începutul anilor '70, Pablo Escobar a făcut pasul cel mare şi a intrat în mafia cocainei. 5 ani mai tîrziu, un atentat a stabilit şefia Cartelului Medellin, iar uşa spre o avere uluitoare s-a deschis larg. Afacerea lui Pablo a crescut ca Harap-Alb.

Gerard DeGroot, autor ce a studiat cariera columbianului, explica pentru sabotagetimes.com: "Pînă la finalul anilor '70, două milioane de americani cheltuiau în jur de 20 de miliarde $ anual pentru a le fi livrate 30 de tone de cocaină. Cartelul Medellin a devenit mai puternic decît guvernul, iar partea dificilă nu era contrabanda, ci număratul banilor. :D Pablo avea mentalitate de Neanderthal, pur şi simplu invada piaţa".

Şi-a cumpărat o casă cu o grădină ce adăpostea 100.000 de pomi fructiferi şi dinozauri giganţi din ciment, după care s-a înconjurat de o armată de veterani ai gherilelor. Generos, Don Pablo s-a întors spre pasiunea fratelui său, sesizînd cu şiretenie o oportunitate.

Cocaină pe două roţi: Bicicletas Ositto

Volumul de cocaină pe care îl tranzacţiona Pablo a atras atenţia americanilor. Roberto şi-a folosit cunoştinţele de electrician pentru a construi două submarine ghidate prin telecomandă, care duceau 1000 kg pînă în Florida.

Dar FBI-ul continua să pună piedici afacerii, aşa că era nevoie de noi rute. Pablo s-a decis să investească. În ciclism. A fost primul contact cu sportul pentru un om care avea să meargă pînă la a finanţa din umbră echipa de fotbal Atlético Nacional, cîştigătoare de Copa Libertadores, în 1989.

Cu banii din droguri, Roberto şi-a făcut o mică fabrică de biciclete. I-a pus numele "Osito", adică Ursul, după propria poreclă. Fascinat de Mafia italiană, Pablo i-a mai adăugat un "t", fiindcă îi plăcea cum sună. A urmat crearea unei structuri-monstru, Bicicletas Ositto, care a adunat cei mai bun rutieri. Matt Rendell, jurnalistul de ciclism ce locuieşte în Medellin, povesteşte în Kings of the Mountains, cartea dedicată ciclismului columbian: „Roberto era directorul sportiv al echipei şi a gîndit totul".

Mascote care împart marijuana şi bombe pentru oficiali

"Distracţia" a început în 1981. Bicicletas Ositto a ţintit sus şi s-a înscris în Turul Columbiei şi în Clasica RNC, cele două curse de calibru disputate în ţara sud-americană. Manuel Ignacio "Sardina" Gutierrez era starul, un căţărător tînăr şi exploziv, iar rezultatele s-au văzut instant: a cîştigat Clasica RNC, ghidat din maşină de Roberto.

Dar primul scandal a venit rapid, în Turul Columbiei. Echipa a fost dată afară din cursă fiindcă "mascotele echipei, doi ursuleţi, au fost văzute împărţind marijuana gratuit oamenilor de pe marginea şoselei!" :O

Circul a continuat nestingherit. Pablo şi Roberto ţineau din tot sufletul să îşi vadă rutierii, aşa că urmăreau plutonul într-o chiva, un autobuz columbian ultradotat. Un masor i-a mărturisit lui Rendell: "Erau învăluiţi într-un nor de fum de marijuana. Cînd se prezentau la start, împărţeau cîte 50.000 de peso oricărui trecea pe lîngă maşina lor, era o nebunie".

Excentricităţile familiei Escobar au fost contrate de preşedintele Federaţiei Columbiene de Ciclism, Miguel Bermudez, dar Roberto a fost virulent: a ordonat plantarea unei bombe sub maşina oficialului, însă acesta a scăpat ca prin minune, cînd s-a dat jos să discute cu directorii sportivi ai unei alte echipe. Apoi, Pablo Escobar a avut o altă idee.

„Lucrurile cel mai bine ascunse sînt cele la vedere"

Echipa naţională de ciclism a fost sponsorizată de Pablo cînd a participat la Turul Cubei, în 1981. Rutierii au folosit biciclete Ositto, iar El Patrón a ţinut morţiş să urmeze plutonul pentru toţi cei 1867 km. Mulţi n-au înţeles de ce. "Pablo căuta noi rute ca să transporte cocaină în SUA. Cuba era o poartă bună pentru el".

Acasă, cu imaginaţia aprinsă de competiţie, teribilul lider al Cartelului Medellin a dus lucrurile un pas mai departe. Pablo a început un program regional de construcţie de velodromuri, acoperind sportul cu o pînză de pariuri ilegale. Într-un fel pervers, şi el a ajutat ciclismul columbian să producă talente precum Santiago Botero, Mauricio Soler sau Nairo Quintana, argintul din Turul Franței 2013.

Toate lucrurile rele au un sfîrşit

După 3 ani de distracţie, cînd adversarii săi deveneau din ce în ce mai insistenţi, Pablo a renunţat la echipa de ciclism, dar nu şi la ciclişti. Folosindu-se de predispoziţia lor pentru călătorii, de rezistenţa fizică şi de nevoia continuă de bani, Escobar le-a găsit o nouă preocupare: cărăuşia. Problemele nu au întîrziat să apară.

Armando Aristizabal, fost ciclist al echipei Cafe De Colombia, s-a mutat în Medellin şi şi-a schimbat complet stilul de viaţă, afişînd mina relaxată a unui om cu foarte mulţi bani. În 1987, cadavrul său a fost găsit într-un şanţ, legat la ochi şi cu semne de tortură. Poliţia a făcut legătura cu Escobar, dar nimeni n-a continuat ancheta.

Alfonso Florez Ortiz a fost primul columbian care s-a impus în Tour de l'Avenir, după care a confirmat şi a purtat succint un tricou distinctiv în Turul Franţei, cel de cel mai bun căţărător.

A fost găsit într-o Mazda, în 1992, în Medellin, cu patru gloanţe în cap. Au fost zvonuri conform cărora Alfonso ar fi furat din cocaina pe care o transporta pentru Escobar. Nume cu acelaşi destin au fost Gonzalo Marin sau Juan Carlos Castillo.

Tradiţia continuă

Escobar s-a distanţat complet de ciclism la începutul anilor '90. Trupele SEAL, FBI, DEA, rivalii din Cali şi toată armata Columbiei s-au asigurat că El Patrón are lucruri mai bune de făcut. De exemplu, să fugă şi să se ascundă pe unde găseşte.

Roberto l-a urmat peste tot, deşi nu şi-a găsit şi el finalul pe un acoperiş, singur şi străpuns de gloanţe din toate părţile, precum fratele său. Legătura pe care Pablo a forjat-o cu ciclismul avea să supravieţuiască sub forma şantajului.

Mulţi ciclişti de calibru daţi de Columbia au fost răpiţi de carteluri pentru răscumpărare, printre ei numărîndu-se atleţi precum „Lucho” Herrera sau fostul coechipier al lui Lance Armstrong, Victor Hugo Pena.

Alţi lideri de cartel aveau să-l imite pe Escobar şi să încerce să clădească un nou imperiu. Dar nimeni nu avea să sesizeze oportunităţile precum el, fiindcă, aşa cum bine spunea un alt personaj din Breaking Bad, „doar fiindcă l-ai împuşcat pe Jesse James nu înseamnă că eşti Jesse James”.