SPECIAL Răzbunarea lui Primoz Roglic, în cea mai nebună zi din Giro 2023. Și-a „zdrobit” adversarii și a câștigat definitiv tricoul roz

Când lanțul lui Primoz Roglic (Jumbo-Visma) a sărit sâmbătă, cu ceva mai mult de 2,5 kilometri înainte de final, în contratimpul de pe Monte Lussari, în penultima etapă a Giro 2023, toate amintirile dureroase din Turul Franței de acum trei ani au năvălit în mintea fanilor.

În 2020, în penultima etapă de la Planche des Belle Filles, într-un contratimp pe munte la fel de dramatic, Roglic pierdea Turul Franței pe care toată lumea se aștepta să-l câștige, în fața conaționalului său sloven Tadej Pogacar.

A fost un moment rămas în istoria ciclismului: fața chinuită și transpirată a unui Roglic care până atunci dominase competiția, casca strâmbă pe cap, figura uluită a colegilor Tom Dumoulin și Wout van Aert care priveau drama pe monitoare.

Doar că ieri, spre deosebire de fanii săi, de comentatori și de colegii care priveau la fel de uluiți incidentul mecanic, slovenul a fost deasupra tuturor emoțiilor.

„Din fericire, am fost suficient de priceput ca mecanic încât să pun lanțul la loc. N-am planificat-o, dar m-am și odihnit un pic acolo”, a glumit el ulterior, potrivit Cycling News.

„Evident, nu vrei să pățești așa ceva. Dar cum am spus, am pus lanțul la loc și am continuat”, a adăugat slovenul.

Urcat înapoi pe bicicletă, Roglic a găsit suficiente resurse pentru o victorie memorabilă pe cățărarea de 7,3 kilometri, cu o pantă medie de 12,1% - o adevărată bestie. După trei ani, imaginile au arătat cu totul altfel: un Roglic emoționat, în ciuda stilului său de obicei stoic, o întreagă echipă extaziată.

Slovenul a închis astfel două cercuri. În primul rând, pe cel al eșecului din Turul Franței, de care s-a izbăvit prin victoria de ieri.

În al doilea rând, pe cel al carierei sale sportive: etapa de sâmbătă a început în Tarvisio, acolo unde Roglic devenea în 2007, alături de echipa națională, campion mondial de juniori la sărituri cu schiurile, una dintre cele mai importante victorii, înainte ca slovenul să facă pasul spre ciclism.

Cifrele victoriei lui Primoz Roglic

Înainte de etapa de sâmbătă, Roglic, aflat pe locul doi la general, trebuia să recupereze cele 26 de secunde care îl despărțeau de numărul 1, galezul Geraint Thomas (Ineos Grenadiers), și să nu piardă secundele pe care le avea în fața locului trei, portughezul Joao Almeida (Team Emirates).

Iar pe primii kilometri ai cățărării, scenariul se contura tot mai clar: Roglic avea un ritm foarte bun, în vreme ce Thomas împingea tot mai greoi în pedale.

Cu aproximativ 3,3 kilometri înainte de final, înainte de momentul dramatic al incidentului mecanic, Roglic câștigase 16 secunde din cele 26 care îl despărțeau de galez, iar victoria părea deja posibilă.

Căderea lanțului și pauza nedorită i-au furat în jur de 17 secunde, iar cu 2,5 kilometri înainte de final, el mai avea doar câteva secunde în fața lui Thomas.

Lucrurile au explodat în ultimul kilometru, când panta abruptă și-a spus cuvântul. În vreme ce Roglic și-a continuat cățărarea în forță, Thomas s-a prăbușit. Cu 800 de metri înainte de finish, slovenul avea 29 de secunde în fața rivalului său, iar lucrurile mergeau doar în favoarea sa.

Totul a fost vizibil diferit ca viteză, inclusiv sprinturile finale ale celor doi, iar când cursa s-a oprit, cronometrul arăta ceva incredibil: Roglic câștigase etapa cu un avans de 40 de secunde în fața galezului (și 42 de secunde în fața lui Almeida), pentru a îmbrăca tricoul roz.

„Măcar m-a zdrobit”, a declarat Thomas după final, sugerând că înfrângerea ar putea fi mai ușor de acceptat când e atât de clară.

A fost o victorie a seniorilor. La 37 de ani, Thomas este aproape de finalul carierei, iar locul doi din acest Giro este oricum o performanță la care nu ar fi sperat acum câteva luni - așa cum chiar el a spus.

La 33 de ani, Roglic se apropie și el încet de final. „Generația tânără ne forțează, dar bătrânii sunt încă pe-aici”, a glumit slovenul la final.

O cursă cu obstacole

Pentru Roglic, perspectiva Turului Italiei s-a conturat în momentul în care colegul său Jonas Vingegaard a câștigat Turul Franței din 2022 și a devenit automat omul principal al echipei pentru o nouă încercare în Marea Buclă de anul acesta.

Nu a fost simplu. În octombrie, Roglic a suferit o complicată operație la umărul pe care și-l dislocase în mai multe rânduri, inclusiv în timpul Turul Franței de anul trecut.

S-a recuperat treptat, dar puțini îi dădeau șanse atunci când a a intrat în competiție în primăvară, pentru a se testa, în Tirreno-Adriatico.

A câștigat cursa fără să forțeze, în fața unor rivali precum Joao Almedia și Tao Geoghegan Hart (Ineos Grenadiers), în special mulțumită sprinturilor de pe finalul etapelor.

A repetat reușita în Turul Cataloniei, unde l-a învins cu doar șase secunde pe cel ce părea a fi principalul său rival din Giro, fenomenul belgian de doar 23 de ani Remco Evenepoel (Soudal - Quick Step).

Dar, ca în Tirreno, slovenul a fost defensiv, evitând atacurile prelungite, preferând sprinturile finale.

Înainte de Giro, toată lumea aștepta un duel spectaculos între el și Evenepoel, considerând că toți ceilalți rivali sunt cu o treaptă mai jos.

Lungul drum spre tricoul roz

Ploile, bolile și accidentările au transformat competiția de anul acesta, decimând plutonul, iar dificultatea sporită a ultimelor etape i-a îndemnat pe cicliști la prudență.

Primul a plecat principalul favorit al competiției, Evenepoel, care a părăsit cursa cu Covid, după etapa a noua, când tocmai recuperase tricoul roz în urma unui contratimp pe plat.

Este greu de presupus ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas în Giro: în vrem ce cățărările abrupte ale competiției nu sunt tocmai pe placul său, belgianul era într-o formă extraordinară și ar fi avut o șansă mare la victorie.

Al doilea a căzut Tao Geoghegan Hart, care dovedise în primele etape că se simte bine și că poate aspira la statutul de favorit. Britanicul și-a fracturat șoldul, după o căzătură în etapa a 11-a, pe o ploaie nemiloasă.

În lupta rămasă în trei cu Thomas și Almeida, paradoxal, Roglic a fost cel care a clipit primul, pierzând 25 de secunde în fața celor doi pe cățărarea de pe Monde Bondone, în etapa a 16-a. Ar fi pierdut și mai multe probabil dacă nu l-ar fi avut alături pe colegul său și cel mai puternic ajutor din acest Giro, americanul Sepp Kuss.

În mod neobișnuit, Roglic, cunoscut pentru slăbiciunile sale din a treia săptămână a marilor tururi, și-a calculat lucrurile diferit de data aceasta. A fost un lucru confirmat de colegii săi, Kuss și Michael Hessmann.

„Știam că Roglic așteaptă momentul potrivit”, a declarat Kuss pentru Eurosport, sugerând că strategia echipei s-a bazat pe ultimele etape și explicând astfel lipsa unor atacuri majore în prima parte a competiției.

Pe ultima cățărare a etapei a 18-a, cu final în Val di Zoldo, Roglic a atacat în cele din urmă, pentru a-i fura 21 de secunde lui Almeida, dar nu a reușit să-l distanțeze pe Thomas.

În etapa a 19-a, slovenul a atacat iarăși, distanțându-l din nou pe portughez. A reușit să-i ia doar trei secunde galezului însă.

Toate atacurile au fost date pe ultimii kilometri sau chiar pe ultimele sute de metri, într-o luptă pentru puține secunde, o competiție plictisitoare pentru unii, dar evident una de anduranță pentru cicliști.

În cele din urmă, micile incursiunii ale lui Roglic, care i-au slăbit câte puțin adversarii, au fost finalizate cu monstruosul asalt din etapa de ieri.

„Am văzut fantomele Turului Franței din 2020”, a mărturisit mai apoi Kuss, care a concluzionat că Roglic are pur și simplu capacitatea de a reveni mai puternic după momentele grele.

Ce mai dorește Roglic?

Dacă nimic nu se întâmplă în etapa de duminică, fostul schior va câștiga un nou mare tur, cel mai important, după cele trei Tururi ale Spaniei din palmares.

În ultimii ani, Roglic a mai câștigat medalia de aur la contratimp la Jocurile Olimpice de la Tokyo și o mulțime de alte curse de o săptămână: Tirreno (de două ori), Turul Romandiei (de două ori), Turul Țării Bascilor (de două ori), Turul Cataloniei, Paris-Nisa, Criterium du Dauphine și UAE Tour.

Nu în ultimul rând, se află printre puținii câștigători de mari tururi care a câștigat și o clasică monument: Liege-Bastogne-Liege.

E neclar dacă slovenul va participa în Turul Franței de anul acesta sau poate în 2024, pentru a-și ajuta colegul danez și, posibil, pentru a-și asigura o șansă la victorie în cea mai mare competiție a ciclismului, cea care i-a scăpat în 2020.

Dar Roglic a sugerat că intenția există.

„Acum vreau doar să sărbătoresc, dar știți cu toții ce lipsește”, a spus el, sâmbătă.