SPORTURI  »  CICLISM  »  AMATOR

Sport sub lacăt » „Clubul pensionarilor” pe biciclete: înainte și acum

Cele două imagini sunt grăitoare. Restricțiile au dat peste cap obiceiurile sportivilor amatori. Înainte se adunau în grupuri mari, acum n-au voie mai mult de trei
Cele două imagini sunt grăitoare. Restricțiile au dat peste cap obiceiurile sportivilor amatori. Înainte se adunau în grupuri mari, acum n-au voie mai mult de trei

Articol de - Publicat luni, 25 mai 2020 14:46

Câțiva vâlceni pasionați de pedalat povestesc cum le-a schimbat pandemia de coronavirus obiceiurile.

  • Gazeta Sporturilor face o amplă radiografie, în 7 pagini speciale în ediția tipărită, a fenomenului care se poate transforma într-o uriașă problemă de sănătate națională. Amatori și profesioniști, consacrați și juniori, psihologi și antrenori, medici și oameni de afaceri, toți își strigă disperarea;
  • Peste un milion de oameni care făceau sport de plăcere se descurcă acum doar individual sau forțând legea;
  • Zeci de mii de angajați din sistem au ajuns ori în șomaj tehnic, ori neplătiți și fără perspectivă. Proprietarii de afaceri în domeniu sunt pe buza falimentului, sub povara costurilor și a restricțiilor;
  • Ziarul e la chioșcuri și pe platforma digitală - AICI

Într-o zi normală, Cosmin se întoarce la ora 16:00 acasă. Lucrează într-o fabrică românească de profile din PVC, care se folosesc la ferestrele termopan. După ce mănâncă, invariabil merge să facă mișcare, cu bicicleta.

„Asta se întâmpla înaintea pandemiei. Avem un grup de bicicliști, pe care noi l-am denumit sugestiv «Clubul Pensionarilor». Suntem vreo 37 în grup, cu vârste cuprinse între 40 și 64 de ani, dar, de obicei, la o «bicicleală» ne stângem măcar 10-15", povestește Cosmin (48 de ani). Au fost însă și ture cu 30 de participanți. S-au constituit chiar și într-o asociație non-profit, denumită „Ciclism Vâlcea".

„Avem trasee bine stabilite. Pentru că toți stăm la Rm. Vâlcea, mergem de obicei, în zilele lucrătoare, prin comunele din jurul orașului. În week-end însă, sau în concedii, se schimbă lucrurile", spune Cosmin. Unul dintre cele mai frumoase trasee este cel denumit sugestiv TT. „De la Transalpina-Transfăgărășan. Are 460 de kilometri pe care-l facem în patru zile. Cea mai lungă cursă ne revine în ultima zi, de la Cârțișoara la Rm. Vâlcea, vreo 146 de kilometri", povestește Cosmin.

Mai puțini, mai dispersați

Pe perioada stării de urgență au renunțat la biciclete, nu au avut încotro, dar acum, de când măsurile au devenit mai permisive, au trecut din nou la treabă.

„Acum însă nu mai putem merge în grupuri mari. Dacă ne adunăm mai mulți de trei, atunci ne împărțim în mai multe grupe. Și păstrăm între noi o distanță de 50-100 de metri. Avem un traseu de vreo 70 de kilometri, pe care-l tot îmbunătățim. Bineînțeles, avem în buzunar declarațiile", spune Cosmin.

„Sperăm să treacă mai repede această perioadă și să ne refacem viața normală. Oricum, bicicleta este hobbyul nostru și nu renunțăm la ea, orice s-ar întâmpla", a încheiat Cosmin.

„În vara asta plănuisem că mergem în Muntenegru. Aveam camere rezervate, trasee făcute, dar s-a amânat totul. Sperăm să putem pleca măcar în septembrie" 
Cosmin, ciclist amator

Citește mai multe știri despre cum e afectat sportul românesc de coronavirus:

Sport sub lacăt » România, o națiune anchilozată: peste 50% din sporturile preferate sunt interzise! Reacția Guvernului pentru GSP: „Să nu credeți că nu lucrăm!”

Sport sub lacăt » Avertismentul psihologului: cum sunt afectați pasionații de mișcare de blocarea rutinei: „Incertitudine, frustrare, confuzie!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează