Articol de Mitică Docan - Publicat sambata, 05 aprilie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 05 aprilie 2014 16:55
Ediţia cu numărul 98 din Turul Flandrei însumează 259.1 kilometri, adună la start cele mai mari nume din ciclismul profesionist şi scoate din case sute de mii de fani. GSP.RO îţi prezintă 7 lucruri pe care trebuie să le ştii înainte de startul întrecerii:
1. Ce este Flandra? Regiune de nord-vest a federaţiei belgiene, Flandra reprezintă un teritoriu de limbă olandeză cu capitala la Bruxelles. Puternică economic şi dens populată, Flandra este într-o competiţie politică permanentă cu Valonia, cealaltă regiune a Belgiei, acolo unde se vorbeşte franceză. Aproape 6 milioane şi jumătate dintre cetăţenii belgieni se consideră flamanzi, iar oraşele importante din Flandra sînt: Gent, Antwerp sau Bruges. Steagul regiunii este Leul Flamand pe fond galben.
2. Ce este Turul Flandrei? În olandeză, i se spune Ronde van Vlaanderen. Cursă de o zi, Turul Flandrei are o vechime de 100 de ani, timp în care s-au disputat 97 de ediţii, şi este inclusă în categoria clasicelor-monument, alături de Milano-Sanremo, Paris-Roubaix, Liege-Bastogne-Liege şi Turul Lombardiei. Organizată ca răspuns la Liege-Bastogne-Liege, cursă amiral pentru valoni, Turul Flandrei a devenit rapid unul dintre simboluri naţionalismului flamand. Alergată pe drumurile înguste şi pe căţărările pavate din nordul Belgiei, întrecerea a aprins imaginaţia fanilor şi pe cea a rutierilor cu forţă brută.
3. Cine a cîştigat de cele mai multe ori? Prima ediţie a fost cîştigată de localnicul Paul Deman, care s-a impus în faţa la 37 de adversari, după un travaliu de 330 de kilometri. Crescuţi în cultura clasicelor nordice, rutierii belgieni aveau să obţină alte 68 de victorii, în timp ce italienii se mîndresc cu poziţia a doua, cu doar 10 succese. Belgienii Tom Boonen, Achiel Buysse, Eric Leman, Johan Museeuw şi italianul Fiorenzo Magni deţin recordul cursei, cu 3 medalii de aur fiecare. În 2013, Fabian Cancellara a obţinut a doua victorie din carieră în Turul Flandrei, după un atac pe ultima căţărare a zilei.
[3 poveşti uluitoare pentru care merită să vezi cursa]
4. Care este traseul de anul acesta? Turul Flandrei este o cursă specială. Avînd obligatoriu peste 250 de kilometri, cu căţărări scurte, abrupte şi tapetate cu piatră cubică, De Ronde este o întrecere în care fiecare ciclist se bate pentru poziţia în vîrful plutonului şi în care orice neatenţie poate însemna fracturi, blocaje sau timp pierdut iremediabil. În ultimii trei ani, organizatorii au improvizat în legătură cu traseul, retrăgînd celebrul Muur van Geraardsbergen, şi propulsînd dubla Oude Kwaremont-Paterberg ca punct culminant al cursei.
Anul acesta, rutierii vor avea de parcurs 259.1 kilometri, între Brugge şi Oudenaarde, timp în care vor fi obligaţi să încalece 17 căţărări pavate, în limba locală denumite hellingen. Prima ascensiune atacată va fi Oude Kwaremont, cu 150 de kilometri înainte de final, după care plutonul va fi măcinat de 8 căţărări de talie medie.
Lucrurile vor deveni serioase în ultimele 50 de borne, atunci cînd favoriţii vor trebuie să supravieţuiasă înlănţuirii de 8 căţărări, printre care Oude Kwaremont, de 2X, Paterberg, 2X, Koppenberg sau Taaienberg. Ca şi anul trecut, Paterberg va fi ultima căţărare pe care se vor încrucişa săbiile, cu 10km înainte de final.
5. Care sînt favoriţii? Fabian Cancellara (Trek), Peter Sagan (Cannondale), Tom Boonen (Omega Pharma-QuickStep). Sînt cei 3 cavaleri pe care toată lumea mizează pentru spectacol. Dacă Fabian Cancellara şi Peter Sagan s-au evidenţiat în E3 Harelbeke, acolo unde elveţianul a demonstrat că are un motor de USS Enterprise, iar slovacul s-a impus la sprint, Boonen ştie că are experienţa necesară pentru a deveni singurul ciclist cu 4 Ronde în palmares. Fabian Cancellara şi Tom Boonen au dominat ultimul deceniu, dar nu au avut "plăcerea" de a se duela în ultimele două ediţii, fiind seceraţi alternativ de accidentări. Mai multe despre favoriţi, aici.
6. Cum va fi vremea? Se anunţă ploaie. Probabil, una dintre cele mai proaste veşti pe care le poate primi un ciclist care participă în Turul Flandrei. Stropii de ploaie fac pavatele să devină foarte alunecoase, iar praful se transformă într-un cojoc gros de noroi. Vor fi 17 grade Celsius la startul cursei, ceea ce e o temperatură rezonabilă pentru Flandra, însă e de aşteptat ca temperatura să scadă pe traseu. Vîntul va bate cu 25km/h, viteză medie, ceea ce va însemna un efort continuu din partea echipelor, pentru a evita celebrele borduri, adică fracturi în pluton care pot izola liderii de echipă.
7. Cine transmite? Eurosport HD transmite cursa, însă şi pe internet pot fi găsite zeci de linkuri. 15.000 de ciclişti amatori au parcurs traseul sîmbătă, iar cîteva zeci de mii de fani ai lui Boonen&Co. şi-au anunţat prezenţa. Cronica întrecerii va fi pe GSP.RO, la fel ca şi cele mai tari reacţii.
Citeşte şi: [Sagan invocă astrele: "Sper să nu alerg 10 ani după o victorie care nu mai vine"]
Ediţia cu numărul 98 din Turul Flandrei însumează 259.1 kilometri, adună la start cele mai mari nume din ciclismul profesionist şi scoate din case sute de mii de fani. GSP.RO îţi prezintă 7 lucruri pe care trebuie să le ştii înainte de startul întrecerii:
1. Ce este Flandra? Regiune de nord-vest a federaţiei belgiene, Flandra reprezintă un teritoriu de limbă olandeză cu capitala la Bruxelles. Puternică economic şi dens populată, Flandra este într-o competiţie politică permanentă cu Valonia, cealaltă regiune a Belgiei, acolo unde se vorbeşte franceză. Aproape 6 milioane şi jumătate dintre cetăţenii belgieni se consideră flamanzi, iar oraşele importante din Flandra sînt: Gent, Antwerp sau Bruges. Steagul regiunii este Leul Flamand pe fond galben.
2. Ce este Turul Flandrei? În olandeză, i se spune Ronde van Vlaanderen. Cursă de o zi, Turul Flandrei are o vechime de 100 de ani, timp în care s-au disputat 97 de ediţii, şi este inclusă în categoria clasicelor-monument, alături de Milano-Sanremo, Paris-Roubaix, Liege-Bastogne-Liege şi Turul Lombardiei. Organizată ca răspuns la Liege-Bastogne-Liege, cursă amiral pentru valoni, Turul Flandrei a devenit rapid unul dintre simboluri naţionalismului flamand. Alergată pe drumurile înguste şi pe căţărările pavate din nordul Belgiei, întrecerea a aprins imaginaţia fanilor şi pe cea a rutierilor cu forţă brută.
3. Cine a cîştigat de cele mai multe ori? Prima ediţie a fost cîştigată de localnicul Paul Deman, care s-a impus în faţa la 37 de adversari, după un travaliu de 330 de kilometri. Crescuţi în cultura clasicelor nordice, rutierii belgieni aveau să obţină alte 68 de victorii, în timp ce italienii se mîndresc cu poziţia a doua, cu doar 10 succese. Belgienii Tom Boonen, Achiel Buysse, Eric Leman, Johan Museeuw şi italianul Fiorenzo Magni deţin recordul cursei, cu 3 medalii de aur fiecare. În 2013, Fabian Cancellara a obţinut a doua victorie din carieră în Turul Flandrei, după un atac pe ultima căţărare a zilei.
[3 poveşti uluitoare pentru care merită să vezi cursa]
4. Care este traseul de anul acesta? Turul Flandrei este o cursă specială. Avînd obligatoriu peste 250 de kilometri, cu căţărări scurte, abrupte şi tapetate cu piatră cubică, De Ronde este o întrecere în care fiecare ciclist se bate pentru poziţia în vîrful plutonului şi în care orice neatenţie poate însemna fracturi, blocaje sau timp pierdut iremediabil. În ultimii trei ani, organizatorii au improvizat în legătură cu traseul, retrăgînd celebrul Muur van Geraardsbergen, şi propulsînd dubla Oude Kwaremont- Paterberg ca punct culminant al cursei.
Anul acesta, rutierii vor avea de parcurs 259.1 kilometri, între Brugge şi Oudenaarde, timp în care vor fi obligaţi să încalece 17 căţărări pavate, în limba locală denumite hellingen. Prima ascensiune atacată va fi Oude Kwaremont, cu 150 de kilometri înainte de final, după care plutonul va fi măcinat de 8 căţărări de talie medie.
Lucrurile vor deveni serioase în ultimele 50 de borne, atunci cînd favoriţii vor trebuie să supravieţuiasă înlănţuirii de 8 căţărări, printre care Oude Kwaremont, de 2X, Paterberg, 2X, Koppenberg sau Taaienberg. Ca şi anul trecut, Paterberg va fi ultima căţărare pe care se vor încrucişa săbiile, cu 10km înainte de final.
5. Care sînt favoriţii? Fabian Cancellara (Trek), Peter Sagan (Cannondale), Tom Boonen (Omega Pharma-QuickStep). Sînt cei 3 cavaleri pe care toată lumea mizează pentru spectacol. Dacă Fabian Cancellara şi Peter Sagan s-au evidenţiat în E3 Harelbeke, acolo unde elveţianul a demonstrat că are un motor de USS Enterprise, iar slovacul s-a impus la sprint, Boonen ştie că are experienţa necesară pentru a deveni singurul ciclist cu 4 Ronde în palmares. Fabian Cancellara şi Tom Boonen au dominat ultimul deceniu, dar nu au avut "plăcerea" de a se duela în ultimele două ediţii, fiind seceraţi alternativ de accidentări. Mai multe despre favoriţi, aici.
6. Cum va fi vremea? Se anunţă ploaie. Probabil, una dintre cele mai proaste veşti pe care le poate primi un ciclist care participă în Turul Flandrei. Stropii de ploaie fac pavatele să devină foarte alunecoase, iar praful se transformă într-un cojoc gros de noroi. Vor fi 17 grade Celsius la startul cursei, ceea ce e o temperatură rezonabilă pentru Flandra, însă e de aşteptat ca temperatura să scadă pe traseu. Vîntul va bate cu 25km/h, viteză medie, ceea ce va însemna un efort continuu din partea echipelor, pentru a evita celebrele borduri, adică fracturi în pluton care pot izola liderii de echipă.
7. Cine transmite? Eurosport HD transmite cursa, însă şi pe internet pot fi găsite zeci de linkuri. 15.000 de ciclişti amatori au parcurs traseul sîmbătă, iar cîteva zeci de mii de fani ai lui Boonen&Co. şi-au anunţat prezenţa. Cronica întrecerii va fi pe GSP.RO, la fel ca şi cele mai tari reacţii.
Citeşte şi: [Sagan invocă astrele: "Sper să nu alerg 10 ani după o victorie care nu mai vine"]
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!