SPECIAL Uimitorul drum al danezului Jonas Vingegaard: din hala de pește spre victoria în Turul Franței. La început era pur și simplu „bolnav de stres”

Cu doar o secundă înainte ca Jonas Vingegaard să plece de unul singur de lângă Tadej Pogacar pe Col du Granon, în etapa a 11-a a Turului Franței, puțini, foarte puțini credeau că starea firească a lucrurilor poate fi spulberată într-un mod atât de dramatic.

A devenit însă imediat clar că slovenul, câștigătorul ultimelor două ediții ale Turului, omul care părea că nu știe să piardă, „canibalul”, așa cum începuse lumea să-l numească, cu trimitere la legenda ciclismului Eddy Merckx, nu are pur și simplu un răspuns.

Pe pantele de peste 9%, danezul a continuat, pedalând în transă spre prima sa victorie din Tur, punând aproape trei minute în fața lui Pogacar și stabilind practic din timp forma finală a clasamentului.

Vingegaard a continuat parcursul senzațional, câștigând în ultima etapă de munte, pe cățărarea Hautacam, și reușind un rezultat mai bun la contratimp în fața lui Pogacar.

Înainte de ultima etapă - ceremonială - Vingegaard a devenit câștigătorul virtual al Turului, cu peste trei minute și jumătate în fața slovenului, peste opt minute în fața locului trei Geraint Thomas și - în mod neverosimil - aproape 14 minute în fața locului patru - David Gaudu.   

Oricât de incredibil a părut totul, inclusiv pentru Pogacar probabil, victoria lui Vingegaard a fost prezisă încă de anul trecut. 

De Vingegaard. 

Bizar optimism pentru un danez de 25 de ani și 60 de kilograme, de care foarte puțini auziseră până în 2021. 

Jonas Vingegaard, un campion strunit în hala de pește

Nu a fost mereu așa. Acum mai puțin de cinci ani, Vingegaard făcea eforturi supraomenești să își întrețină familia și visul de a deveni ciclist profesionist.

Danezul se trezea cu noaptea-n cap pentru a-și începe tura într-o fabrică de procesare a peștelui. Apoi urca pe bicicletă pentru cele câteva ore de antrenament zilnic. Un drum parcurs aparent și de alți danezi, printre care Michael Valgren, care a spus anul trecut că a lucrat în exact același loc. 

Lucrurile nu începuseră neapărat bine. După ce a lăsat în urmă pasiunea inițială, fotbalul, Vingegaard s-a chinuit să se impună în lumea ciclismului. Danezul avut nevoie să iasă din țară într-o plimbare cu familia, pentru a înțelege că se pricepe binișor să urce pe munte - evident, Danemarca era prea plată pentru talentul său.

Într-o discuție cu jurnaliștii site-ului CyclingTips, mama sa a lăudat în special modul în care Danemarca știe să își educe viitorii profesioniști, dezvoltându-i în mod echilibrat, nu prea devreme, pentru a le ruina cariera.

În orice caz, Jumbo-Visma a fost cea care l-a scăpat din frigul halei în care împacheta cod și somon, pentru a-i oferi un post sigur și posibilitatea de a avansa. Când directorul sportiv al echipei olandeze, Merijn Zeeman, a semnat cu micul rutier înaintea sezonului din 2019, danezul a fost incredibil de fericit.

„Nu exista nicio altă echipă care să vrea să-i ofere (un contract), nu exista nici măcar interes, așa că eu cred că am făcut o treabă foarte bună în recrutarea lui”, declară Zeeman, citat de televiziunea australiană ABC.

„A spus că trecerea la profesionism a fost cea mai frumoasă zi din viața lui. Cred că nici pentru noi nu a fost cea mai rea alegere pe care am putea-o face”, adaugă directorul Jumbo-Visma.

Oricum, lucrurile nu au fost atât de simple. Problema era lipsa de încredere. Și stresul aferent.

În februarie 2019, cu o zi înainte de a-și începe prima cursă în culorile noii sale echipe de top, Vingegaard se chinuia cu febră și transpirație în camera hotelului său. „Era bolnav de stres”, explică directorul sportiv al Jumbo-Visma Frans Maassen pentru ziarul olandez Algemeen Dagblad (AD).

Vingegaard a început cursa, Ruta del Sol, fără vreun rezultat notabil, și a continuat sezonul de test fără să se facă neapărat auzit în pluton. De fapt, danezul a câștigat o etapă în Turul Poloniei, dar în ultima etapă, pe fondul emoțiilor, a pierdut tricoul de lider.

„Era atât de stresat încât nu a putut să mănânce”, spune și Mathieu Heijboer, director de performanță al echipei. Problemele de genul ăsta au continuat.

Influența lui Roglic asupra unui rutier „bolnav de stres”

Mai multe interviuri din presa olandeză au sugerat că Primoz Roglic a fost omul care l-a ajutat pe Vingegaard să își depășească emoțiile. Că slovenul l-a ajutat pe danez să își gestioneze stresul, să mănânce și să doarmă bine înainte de curse, lucruri nu doar importante, ci vitale, în economia marilor competiții, unde recuperarea organismului este crucială.

Procesul a fost probabil unul de durată, dar în discuția cu jurnaliștii AD, Heijboer a identificat un moment anume.

„Eram la o tabără de antrenament în Sierra Nevada, în mai 2021, ne pregăteam pentru Tur. Am avut o ședință și vorbeam despre planul de a merge în Tur cu mai mulți lideri”, spune Heijboer.

„Cu Primoz, evident, numele lui Steven Kruijswijk și Sepp Kuss au apărut și ele. Și Primoz a arătat spre Jonas: «Și tu». Iar Jonas imediat a clătinat din cap. Nu voia asemenea presiune”, povestește oficialul Jumbo-Visma.

„Două luni mai târziu, Jonas termina pe locul doi Turul (din 2021). Iar iarna trecută mi-a spus: «O să-l bat pe Pogacar»”, își amintește Heijboer.

Iubita lui Vingegaard, cea pe care danezul o suna negreșit imediat după fiecare etapă, a fost și ea importantă în transformarea lui.

„Ea m-a cam împins mereu în situații…”, a explicat el sâmbătă, cu referire la problemele de încredere care i-au marcat începutul carierei. „Dacă era o situație care nu-mi plăcea, poate că o evitam. Dar ea m-a împins în aceste situații, pentru a le confrunta”, a povestit danezul. 

Necunoscuta de pe Mount Ventoux

Fabrica de pește l-a ajutat probabil pe Vingegaard să învețe virtuțile muncii grele. Heijboer spune că danezul este foarte ascultător, că se antrenează așa cum i se cere și că antrenorii lucrează ușor cu el.

Dar trecerea la o echipă profesionistă de top și faptul că nu mai era nevoit să se trezească dimineața pentru un alt job l-au împins cu adevărat să facă un salt uriaș.

Danezul a vorbit de mai multe ori despre metodele de antrenament ale Jumbo-Visma, pentru a sublinia cât de importantă este echipa pentru performanța sa. 

În treacăt fie spus, echipa este una dintre cele mai bogate din plutonul profesionist, iar acest lucru nu se traduce doar în salarii mari și colegi redutabili, dar și în echipamente excelente, strategii de antrenament și nutriție. 

Aceste lucruri au putut fi observate și în performanțele lui Cristophe Laporte, francezul proaspăt transferat, care a câștigat în acest sezon la Jumbo-Visma mai mult decât câștigase în toți anii petrecuți la Cofidis. 

În orice caz, pentru Vingegaard, lucrurile au devenit mai clare în 2021, când danezul a câștigat o etapă în Turul UAE, terminând pe primul loc pe cățărarea Jebel Jais. A urmat victoria din Settimana Internazionale Coppi e Bartali și alte rezultate bune în Turul Țării Bascilor și Criteriul Dauphine.

Locul doi obținut în ediția de anul trecut a Turului Franței - o surpriză pentru toată lumea - i-a oferit o încredere uriașă danezului. Dar nu a dezvăluit lumii capacitățile sale reale.

În primul rând, el a intrat în rolul de lider abia în a doua parte a Turului, după abandonul lui Roglic, când se afla deja la minute bune în urma lui Pogacar și nu mai putea face mare lucru pentru a schimba situația.

În al doilea rând, puțini au înțeles ce s-a întâmplat în momentul în care l-a lăsat în urmă pe sloven pe ultima cățărare de pe Mount Ventoux. Cei mai mulți comentatori au speculat la momentul respectiv că Pogacar, sigur pe vitoria finală, nu a avut niciun motiv să alerge după Vingegaard pe cățărare.

Ultimele zile au confirmat însă că atacul de succes al danezului din 2021 nu a fost o întâmplare. Că Vingegaard chiar poate fi mai bun pe munte și că slovenul, aparent invincibil, suferă pe cățărările lungi.

Iar sâmbătă, danezul și-a mai demonstrat încă o dată abilitățile, terminând pe locul doi lungul contratimp individual în care cel puțin la prima vedere - cu cele 60 de kilograme ale sale - nu ar fi fost favorit.

Anul trecut, Vingegaard vorbea și despre asta, spunând că nu se antrenează prea mult pe bicicleta de contratimp și că marele său atu este faptul că reușește să stea într-o poziție aerodinamică.

Dominația Jumbo-Visma

Etapa a 11-a, în care Vingegaard l-a dezbrăcat de tricoul galben pe Pogacar, după atacurile dezlănțuite lansate de el și de Roglic în tandem, a fost doar una dintre cele care au demonstrat forța Jumbo-Visma.

Evident, Vingegaard a fost cel care l-a învins în cele din urmă pe sloven, dar echipa i-a fost mereu aproape până la final: cu Roglic inițial și apoi Sep Kuss pe cățărări, dar mai ales cu Wout van Aert - pe toate terenurile.

Van Aert a fost cel care l-a salvat pe Vingegaard în etapa pe pavate, după ce acesta a schimbat bicicleta, reducând la minimum pierderea de timp. Van Aert a fost cel care a plecat în mod repetat în evadare pentru a-l aștepta pe danez în mod oportun în finalul etapelor decisive. Și tot Van Aert a fost cel care a tras în fața lui Vingegaard, atunci când Pogacar a fost desprins joi pe Hautacam, ultima cățărare majoră a Turului.

Deloc întâmplător. Tot Van Aert era cel care ducea trena în fața colegului său Roglic în Turul Franței din 2020, atunci când campionul de atunci, columbianul Egan Bernal, era distanțat și învins în etapa a 15-a. 

Directorul UAE Mauro Gianetti l-a indicat pe belgian drept unul dintre cei trei factori care au înclinat balanța spre Vingegaard. Ceilalți doi fiind COVID-ul, care a decimat echipa UAE și greșelile lui Pogacar din etapa a 11-a, când a răspuns prea multor atacuri și a fost obosit de forța Jumbo-Visma. 

Legătura puternică dintre Van Aert și Vingegaard a devenit mai clară la sfârșitul contratimpului de sâmbătă, când cei doi s-au îmbrățișat în lacrimi, sărbătorind dubla victorie.

Pentru oficialii Jumbo-Visma, explicația a fost mai clară. Nu doar că Van Aert a fost instrumental în victoria din Tur, el a fost și este liderul echipei.  

„Wout este liderul nostru natural. El este cel mai important om al nostru. El este de fapt liderul echipei în cursă. Jonas nu și-ar putea dori un coleg mai bun. El are autoritatea și acel motor uriaș în corp”, a explicat Frans Maassen.

Dopajul, o întrebare recurentă

Atât de evidentă a fost dominația lui Vingegaard și a Jumbo-Visma în acest Tur încât întrebările despre dopaj au venit aproape inevitabil. 

Sâmbătă, la conferința de presă din Rocamadour, danezul i-a asigurat pe jurnaliști și pe fani că totul este pe bune.

„Suntem complet curați, toți”, a spus Vingegaard. „Pot să vă spun asta fiecăruia dintre voi”, a sigurat danezul, politicos, citat de CyclingWeekly.

Van Aert, aflat și el la conferință, a continuat mai iritat. „Este o întrebare de rahat, care revine în fiecare an”, a spus el. „Muncim foarte mult pentru asta. Ciclismul s-a schimbat. Nu-mi place că trebuie să tot răspundem la asta”, a adăugat starul belgian. 

În apărarea lor, cei doi ar putea oferi exemple concrete. Într-adevăr, în ciuda luptei cu Pogacar de pe ultima mare cățărare a turului, Hautacam, Vingegaard a obținut acolo doar al 18-lea timp din istorie.

În fața lui, într-o statistică neoficială, se află oameni precum Bjane Riis, Miguel Indurain, Marco Pantani, Lance Armstrong și Jan Ullrich - mulți dintre ei reprezentanți ai unei epoci de tristă amintire. Prin comparație cu unii dintre ei, Riis spre exemplu, performanța lui Vingegaard poate părea aproape umană. 

Doar că, pentru fanii ciclismului, lucrurile nu sunt așa de simple. Traumele sunt adânci, iar explicația lor este la îndemână: ultimul danez care a câștigat Turul Franței a fost chiar Bjarne Riis, în 1996, în anul în care se năștea Vingegaard, același Riis care a respins orice acuzație de dopaj, același Riis care ulterior a admis că s-a dopat. 

Doar unul dintr-o lungă serie de scandaluri care au culminat cu cel al lui Lance Armstrong și aproape au ucis ciclismul.