SPORTURI  »  FITNESS  »  OBICEIURI NESĂNĂTOASE

Mănânci seara foarte târziu? Sfatul simplu de a scăpa de acest obicei nociv, dat de un psihoterapeut

Mănânci seara foarte târziu?
Mănânci seara foarte târziu?

Articol de - Publicat luni, 14 octombrie 2024 10:05 / Actualizat luni, 14 octombrie 2024 10:14

Invitată la Health Talks, podcastul GSP, psihoterapeutul dr. Coralina Chiriac a vorbit pe larg despre mâncatul haotic, emoțional, inclusiv pe cel de noapte. Invitata și-a povestit experiența de viață și felul în care a manageriat acest obicei nociv.

„La un moment dat, mi-am dat seama că ajunsesem să mănânc seara târziu. Eram foarte ocupată, nu reușeam să mă hrănesc cum ar fi fost sănătos pe parcursul zilei. La 10:30-11 seara mă apuca mâncatul. Și mi-am dat seama că nu așa vreau să îmi trăiesc viața. Și am început să mă gândesc de ce mi se face foame la ora respectivă.

Era clar nu fac alegerile corecte în timpul zilei. Sar peste mese sau nu mănânc suficientă proteină. Interesant este că după ce mi-am reglat alimentația, tot îmi era foame la 11 seara. Dar era o foame psihologică. Era o voce în capul meu care spunea: îmi e foame. Și stăteam și mă întrebam, simt cu adevărat foame fizic? Nu, evident.

Dar era obișnuința, creierul meu era obișnuit să mănânce la 10:30-11. Am stat câteva zile cu frustrarea faptului că mi-e foame și nu mâncam, chiar vorbeam cu mine. Și după vreo 15-20 de minute, uitam că-mi este foame. Adică chestia asta chiar funcționează. Creierul uită, este atras de altceva. Cred că a durat cam 4-5 zile starea asta de frustrare.

Mai am un exemplu foarte bun cu ciocolata. Pe vremea când aveam mai mulți clienți și lucram mai mult terapie individuală, la ora 4 aveam pauză și în general mâncam ciocolată neagră. Am început cu o bucățică, după care două, după care mai multe, până când mi-am dat seama că îmi formasem un obicei. Și mie nu-mi place chestia asta de obiceiuri alimentare. Adică nu vreau să...

Eram dependentă de ciocolata de la ora 4. Se făcea ora 4, mie mi se făcea poftă de ciocolată. Și mi-am dat seama de lucrul ăsta și am scos ciocolata din casă. Pe cuvântul meu de onoare, mă duceam teleghidată și căutam ciocolata. Dar mă duceam inconștient. Simțeam o dezamăgire când vedeam că nu am ciocolată în casă. În schimb, a durat câteva zile și după aia nu am mai simțit nevoia. Sunt niște conexiuni neuronale care se desfac.

Creierul o să fie dezamăgit câteva zile că nu mâncăm ciocolată, dar îi va trece, nu stă cu chestia asta. Iar acum, de exemplu, am ciocolată în casă, dar nu mai mănânc neapărat la ora 4”, a explicat psihoterapeutul dr. Coralina Chiriac la podcastul GSP Health Talks.

Mâncăm emoțional atunci când nu suntem disponibili să intrăm în contact cu trăirile noastre din momentul respectiv. De exemplu, dacă ne simțim plictisiți, dacă ne simțim furioși, dacă ne simțim triști. În loc să conținem emoția respectivă, mergem și deschidem frigiderul. Și ușor, ușor în creierul nostru se creează niște conexiuni neuronale. Și creierului îi place foarte mult rutina. El învață că dacă simt durere și mănânc, iar asta mă face să mă simt mai bine, înseamnă că ăsta este modul în care noi o să gestionăm de acum emoțiile. Acesta devine primul nostru impuls. De fapt, oamenii care vor să slăbească au probleme să o facă nu din cauza ambiției. Că noi avem ambiție în multe arii din viața noastră. Ai ambiție să-ți iei un job, ai ambiție să conduci un business, ai ambiție să crești un copil, e clar că nu e vorba de ambiție. E vorba de faptul că ne creăm aceste obiceiuri. Și asta e dificil de schimbat.
- dr. Coralina Chiriac la podcastul GSP Health Talks

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează