Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 aprilie 2022 10:20 / Actualizat miercuri, 20 aprilie 2022 10:43
Charles Leclerc (24 de ani) a fost jefuit în orașul Viareggio, Italia. În timp ce oferea autografe, pilotului de Formula 1 i s-a furat un ceas estimat la peste 300.000 de euro!
Luni seară, Leclerc se relaxa alături de apropiați, inclusiv de antrenorul Andrea Ferrari, pe străzile din Viareggio. Conform motorsport.com, pilotul monegasc a fost recunoscut de fani, care l-au abordat pentru autografe. Moment în care o altă persoană a profitat de neatenția lui Charles, i-a furat ceasul de la mână și a fugit!
Charles Leclerc, jefuit pe stradă!
Ceasul lui Leclerc? Un model RM 67-02 Richard Mille, firmă de lux. Pilotul obișnuia des să poarte ceasul estimat la aproximativ 320.000 de euro.
Incidentul e deja anchetat de autorități, care urmează să stabilească dacă furtul a fost premediat sau nu.
În această zonă e întuneric de luni de zile. Ei bine, tocmai am fost jefuiți pe Via Salvatori! Aveți de gând să reparați problemele cu iluminatul? Întreb pentru un prieten.
- Charles Leclerc
După 3 Grand Prix-uri desfășurate din totalul de 23, Charles Leclerc domină clasamentul din Formula 1.
Mai multe știri despre Formula 1:
„Crezi că îl mai poți ajunge pe Leclerc?” » Răspunsul lui Max Verstappen a stârnit hohote de râs
Un fost campion mondial e convins: „Hamilton se va gândi să plece de la Mercedes”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!