SPORTURI  »  FORMULA 1  »  PILOȚI

Recordman Max Verstappen » 8 performanțe spectaculoase stabilite în Formula 1 și marele obiectiv din finalul sezonului: să-i întreacă pe Schumacher și Vettel!

Max Verstappen // foto: Guliver/gettyimages
Max Verstappen // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat luni, 10 octombrie 2022 14:01 / Actualizat luni, 10 octombrie 2022 15:26

Max Verstappen (25 de ani), pilotul Red Bull care a cucerit duminică al doilea său titlu în Formula 1, a stabilit deja câteva recorduri impresionante în competiția numărul 1 din sporturile cu motor. Iar olandezul este pe cale să doboare altele.

Cu victoria de la Suzuka, cuplată cu faptul că Charles Leclerc nu a prins locul 2, Max Verstappen s-a asigurat matematic de al doilea titlu de campion în Formula 1, după cel din 2021. 

La doar 25 de ani, olandezul este dublu campion mondial și are 32 de victorii și 74 de podiumuri în Formula 1, realizări absolut impresionante, însă posibile și datorită debutului său timpuriu în F1.

Șeful Ferrari iese la atac, după decizia care l-a făcut pe Max Verstappen campion: „Ridicol, inacceptabil!”
MP AL JAPONIEI
Șeful Ferrari iese la atac, după decizia care l-a făcut pe Max Verstappen campion: „Ridicol, inacceptabil!”

8 recorduri spectaculoase stabilite de Max Verstappen în Formula 1

Verstappen a debutat în Formula 1 în sezonul 2015, la Marele Premiu al Australiei, la vârsta de 17 ani. De atunci, a stabilit o serie de recorduri colosale, prezentate pe canalele oficiale F1:

  1. Cel mai tânăr pilot care a concurat într-o cursă de Formula 1 (2015, Australia): 17 ani și 166 de zile
  2. Cel mai tânăr pilot care a obținut puncte în Formula 1 (2015, Malaysia): 17 ani și 180 de zile
  3. Cel mai tânăr pilot care a câștigat o cursă de Formula 1 (2016, Spania): 18 ani și 228 de zile
  4. Cel mai tânăr pilot care s-a clasat pe podium în Formula 1 (2016, Spania): 18 ani și 228 de zile
  5. Cel mai tânăr pilot care a condus cel puțin un tur dintr-o cursă de Formula 1 (2016, Spania): 18 ani și 228 de zile
  6. Cel mai tânăr pilot care a stabilit cel mai rapid tur într-o cursă de Formula 1 (2016, Brazilia): 19 ani și 44 de zile
  7. Cel mai tânăr pilot care a reușit un Grand Slam* în Formula 1 (2021, Austria): 23 de ani și 277 de zile
  8. Cele mai multe podiumuri într-un sezon de Formula 1 (2021): 18

*Grand Slam-ul în Formula 1 presupune ca pilotul să obțină pole-position în calificări, să câștige cursa după ce a condus-o integral și să reușească cel mai rapid tur în cursă

Bonus: cu victoria de la Suzuka, Verstappen l-a egalat pe Fernando Alonso în topul piloților cu cele mai multe victorii în Formula 1 (32). Cei doi împart locul 6 în clasamentul all time. Doar Lewis Hamilton (103), Michael Schumacher (91), Sebastian Vettel (53), Alain Prost (51) și Ayrton Senna (41) au mai multe.

Obiectivul lui Max Verstappen în finalul de an: să doboare recordul lui Schumacher și Vettel 

Verstappen mai poate doborî un record extrem de important în acest sezon. Cu 4 curse rămase în acest an, are deja 12 victorii. 

Recordul într-un sezon este de 13 succese, stabilit de Michael Schumacher în 2004 și egalat de Sebastian Vettel în 2013. Așadar, olandezul mai are nevoie să câștige două curse pentru a fi numărul 1 solitar în acest clasament.

Întrecerile rămase în acest sezon sunt Austin (SUA) (23 octombrie), Mexic (30 octombrie), Brazilia (13 noiembrie) și Abu Dhabi (20 noiembrie). Verstappen a câștigat 3 dintre acestea anul trecut: Austin, pe COTA, Mexic și Abu Dhabi. 

366 de puncteare Max Verstappen în acest sezon. Recordul de puncte într-un an este 413, stabilit de Lewis Hamilton în 2019. Verstappen mai poate câștiga până la 112 puncte în 2022

Mai multe știri din Formula 1: 

Cu ea a sărbătorit Max Verstappen » Iubita noului campion mondial din Formula 1 a fost prima care l-a felicitat în Japonia

Scene SCANDALOASE în Formula 1, pe Suzuka » Pilotul a fost aproape de o tragedie și a început să urle: „Puteam să mor!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează