Articol de Oana Duşmănescu - Publicat marti, 26 noiembrie 2024 12:15 / Actualizat marti, 26 noiembrie 2024 14:36
Sophie Kumpen (50 de ani), mama lui Max Verstappen, cvadrupulul campion mondial de Formula 1, a concurat cinci sezoane în competițiile de Formula A, K și Super A, dar a ales, în cele din urmă, job-ul de mamă.
Publicația spaniolă Marca scrie că olandezul Max Verstappen nu are un material genetic oarecare.
Tatăl său, Jos, a fost și el pilot în circuitul F1, însă și mama sa era o excelentă concurentă în întrecerile de karting, iar unii spun că ar fi putut deveni cea dintâi femei care să câștige un Mare Premiu.
Sophie, mama lui Max Verstappen, a fost rivala lui Giancarlo Fisichella
Asta se întâmpla în anii '90, iar cei care s-au confruntat cu ea pe pistă pot să jure că era cel mai bun pilot cu care s-au întrecut vreodată. De-a lungul scurtei sale cariere, Sophie Kumpen a concurat, printre alții, împotriva italianului Giancarlo Fisichella, care a ajuns, ulterior, în Formula 1, dar și împotriva englezului Christian Horner, fost pilot și actualul șef al echipei Red Bull.
Acesta din urmă a povestit: „Am concurat împotriva ei în 1989, la Campionatele Mondiale de Karting pentru juniori. Erau acolo numeroși oiloți talentați, printre care Jan Magnussen, Jarno Trulli, Giancarlo Fisichella sau Dario Franchitti. Iar Sophie era printre cei mai buni zece piloți ai lumii la acel nivel, fără nicio îndoială”.
„În 1995, la karting, era colega mea. Am văzut-o cum pilota și știu că era foarte valoroasă”, a declarat și englezul Jenson Button, campionul mondial la Formula 1 în 2009.
Sophie Kumpen provenea și ea dintr-o dinastie de piloți de curse. Tatăl său, Robert, practicase și el kartingul, iar unchiul său, Paul, participase în competițiile de rallycross. Mama lui Max Verstappen s-a urcat pentru prima oară într-un kart la vârsta de 11 ani, dar peste zece ani cariera ei s-a încheiat chiar când ar fi putut accede la nivelul superior.
Sophie Kumpen l-a învins pe Jarno Trulli
Când avea 16 ani și era campioana Belgiei, Sophie a terminat pe poziția a 9-a la CM, categoria Formula A, dar cea mai prețioasă amintire, este, probabil acel moment din 1995 când a cucerit prestigiosul trofeu Andrea Margutti, unde l-a învins pe dublul campion mondial Jarno Trulli.
Un an mai târziu însă, Sophia l-a cunoscut pe Jos Verstappen și acolo a luat sfârșit cariera sa de pilot.
Dar motivele pentru care Sophie Kumpen a decis să lase altora viteza au fost mai multe. La început, nu a crezut în forțele sale. Nu a crezut că o poate depăși ca performanțe pe Giovanna Amati și pe alte femei care ajunseseră în Marele Circ înaintea ei.
Apoi a admis că „nu e ușor să fii femeie” în acest sport. Femeie, dar mai ales mamă. În 1997, Sophie l-a adus pe lume pe Max și, doi ani mai târziu, pe sora acestuia, Victoria.
„Mi-am dorit mult să ajung în Formula 1. Testasem deja câțiva bolizi, însă apoi m-am măritat cu tatăl lui Max și am fost nevoită să iau o decizie. Jos era pilot de Formula 1 și călătoream foarte mult împreună.
Așa că mi-am abandonat visul, dar acum îmi place la nebunie că fiul meu face ceea ce-mi doream eu să fac”, a spus Sophie, mama lui Max Verstappen.
În 2008, Sophie și Jos Verstappen au divorțat. Max, pe atunci în vârstă de 11 ani, a rămas cu tatăl său, care-l pedepsea și-l umilea ori de câte ori suferea o înfrângere. Fetița, Victoria, a rămas în grija mamei sale.
„Și Victoria ar fi fost și ea un pilot senzațional, dar o interesau alte lucruri”, a povestit mai demult Max Verstappen.
Duminica trecută, Max Verstappen (27 de ani, Red Bull Racing) a încheiat cursa de Formula 1 din Las Vegas pe locul 5, suficient pentru a deveni campion mondial din punct de vedere matematic. Este al patrulea titlu mondial la rând pentru Verstappen, depășit la acest capitol de Juan Manuel Fangio (5), Michael Schumacher și Lewis Hamilton (ambii cu câte 7 titluri).