SPORTURI  »  FORMULA 1  »  PARTENERIAT

Gigantul auto a revenit oficial în Formula 1: ce presupune parteneriatul anunțat astăzi

Haas traversează un sezon bun // foto: Guliver/gettyimages
Haas traversează un sezon bun // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat vineri, 11 octombrie 2024 20:46 / Actualizat vineri, 11 octombrie 2024 20:56

Haas, singura echipă americană din Formula 1, a anunțat un parteneriat tehnic cu Toyota GAZOO Racing, divizia de motorsport a producătorului japonez de automobile.

Această „nouă și dinamică relație de colaborare”, așa cum o numește echipa de Formula 1, presupune ca părțile „să împărtășească cunoștințe și resurse în beneficiul reciproc”.

Acest angajament asumat de Toyota înseamnă revenirea în Formula 1 a mărcii japoneze după 15 ani. Toyota a avut o echipă proprie în competiția numărul 1 din sporturile cu motor, unde a activat între 2002 și 2009. În 2010, locul japonezilor în grila F1 a fost luat de Sauber.

Daniel Pancu a intrat în direct și a surprins după victoria României U21 cu Muntenegru! A anunțat ce rezultat voia în Elveția - Finlanda: „Nu, nu, nu”
PRELIMINARII EURO U21
Daniel Pancu a intrat în direct și a surprins după victoria României U21 cu Muntenegru! A anunțat ce rezultat voia în Elveția - Finlanda: „Nu, nu, nu”

Toyota a revenit oficial în Formula 1: parteneriat tehnic cu Haas

În cadrul parteneriatului abia anunțat, divizia de motorsport a celor de la Toyota „va oferi servicii de proiectare, tehnice și de producție”, în vreme ce Haas „va oferi la schimb expertiză tehnică și beneficii comerciale”.

„Sunt extrem de entuziasmat că Haas și Toyota GAZOO Racing au început acest parteneriat tehnic. Să avem sprijinul unui lider mondial în sectorul auto, care să lucreze alături de organizația noastră, căutând să-și dezvolte și accelereze propria expertiză tehnică și inginerească, este pur și simplu un parteneriat cu beneficii evidente pentru ambele părți.

Posibilitatea de a beneficia de resursele și cunoștințele deținute de Toyoto GAZOO Racing, precum și de a beneficia de procesele lor tehnice și de producție, va fi esențială în dezvoltarea noastră și în dorința noastră clară de a ne crește competitivitatea în Formula 1”, a transmis Ayao Komatsu, directorul (team principal) Haas.

În primul sezon după înlocuirea lui Guenther Steiner cu Ayao Komatsu, Haas ocupă locul 7 în clasamentul constructorilor, cu 31 de puncte acumulate de Nico Hulkenberg și Kevin Magnussen în cele 18 Mari Premii de până acum. Este un an pozitiv pentru constructorul american, având în vedere că în 2023 a fost ultimul, cu doar 12 puncte.

  • Începând din sezonul 2025, piloții Haas vor fi Esteban Ocon și Oliver Bearman. Nico Hulkenberg a trecut la Sauber (Kick F1), Kevin Magnussen nu va continua în Formula 1.
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
GhostMan64
GhostMan64  •  12 Octombrie 2024, 00:31

Nu se intelege nimic. Au revenit cu "firma" sau cu motoarele ? Asa si Aston Martin e in F1, dar numai cu SRLul, motorul il cumpara de la altii, cum se anunta si Renault ca va face in curand :D. Sincer cand am vazut titlul si poza cu Hass, am crezut ca e vorba de Ford, ca vor sa vina asa mai direct, nu doar sa inlocuiasca Honda in SRLul care furnizeaza motoare sub alt brand pentru Red Bull.

Boermare
Boermare  •  11 Octombrie 2024, 23:14

Cum adică, Sauber a luat locul Toyota din 2010? Ei existau în Formula 1 din 1993. Între 2005-2009 au fost parteneri BMW, dar echipa se numea BMW Sauber. Deci ei nu au luat locul nimănui, erau deja în F1, doar au revenit la numele original.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează