Articol de Justin Gafiuc - Publicat joi, 18 februarie 2021 10:30 / Actualizat joi, 18 februarie 2021 13:42
Ultima campioană mondială a gimnasticii românești, Ana Porgras, 27 de ani, are azi o mică afacere cosmetică la Brașov, unde s-a stabilit. Povestește aventurile unei cariere tumultuoase, pe care regretă că a oprit-o brusc, din cauza unor accidentări, cu numai 7 luni înaintea Olimpiadei din 2012, unde s-ar fi numărat printre favoritele la medalii: „Ar fi trebuit să trag de mine la recuperare!”.
Gimnastica românească se prăbușește, Olimpiada de la Tokyo ne va găsi cu doar doi conaționali în competiție (Maria Holbură și Marian Drăgulescu), iar reperele ultimelor mari performanțe încep să se piardă în timp. Bunăoară, sunt deja peste 10 ani de când fetele au adus cel mai recent titlu mondial.
În octombrie 2010, la Rotterdam, Ana Porgras obținea aurul la bârnă, supunând-o inclusiv pe campioana en titre a momentului, chinezoaica Deng Linlin. „E aparatul cu care am avut o chimie specială și mi-a fost cel mai drag de la început, la vârsta de 4-5 ani. Mama mi-a și povestit că prima dată când m-a dus la gimnastică, am fugit direct la bârnă. Nu mi s-a părut niciodată greu să stau pe acea fâșie de 10 centimetri. În schimb, nu m-am împrietenit niciodată cu săriturile, la care n-am reușit să progresez deloc", spune Ana.
VIDEO Ana Porgras, între beauty salon și ședințe foto
S-a stabilit în Brașov, unde și-a deschis un salon de cosmetică. „Beautynails Atelier by A.P." e locul în care fosta sportivă își urmează o veche pasiune. „Fac unghiuțe! Îmi plăcea încă de când eram în plină carieră și mă mai jucam cu colegele la acest capitol", rememorează miniona brunetă.
Ochii săi de felină și grația de „Pasăre măiastră", cum era numită la lotul olimpic, au rămas neatinse din perioada în care se etala la sol, paralele sau bârnă. Azi, și le folosește inclusiv în numeroase shootinguri, căci alura sa expresivă și brandul de campioană echivalează cu un magnet pentru diferite proiecte foto.
Magia de la întâlnirea cu Nadia Comăneci
Gimnastica rămâne însă dragostea dintâi, iar Comăneci va fi fost, evident, modelul copilei Ana Porgras. Glasul îi tremură când își amintește o întâlnire specială cu Miss Perfect: „La primul meu Mondial, în 2009, la Londra, eram așa de emoționată încât nici nu mai știam de mine. Aflată la competiție, Nadia m-a simțit, m-a abordat și mi-a zis «Gata, oprește-te din tot! Pune stop la orice gânduri! Faci exact ce ai făcut la antrenamente! Nimic mai mult». A fost ca o magie. M-a resetat într-o secundă".
Îi e greu să accepte că a ratat Olimpiada de la Londra 2012 printr-o decizie pripită. A pus punct carierei cu numai șapte luni înainte de JO, răpusă de accidentări.
Trecuse peste fisura de peroneu suferită la Europenele din 2010, eveniment care a marcat-o și emoțional: „Era primul concurs mare la care venise și mama. Săraca, a început să plângă când a văzut ce am pățit". Dar o dublă leziune, genunchi și cot, suprapuse nefericit în a doua jumătate a lui 2011, a împins-o către o hotărâre radicală, pe care acum o regretă.
Ana Porgras: „Ajunsesem la saturație"
„Mi-a fost foarte greu cu programul pentru recuperare, funcționam la capacitate redusă, fusesem operată de două ori la picior. Am cedat, fiindcă nu mai eram convinsă că voi fi aptă pentru Jocuri. A fost și tentația adolescenței de a abandona regimul spartan de la lot, astfel încât să-mi pot trăi viața în condiții de libertate totală. Ajunsesem la nivelul maxim de saturație! Nu mai rezistam. Ar fi trebuit însă să mai trag de mine. Atacam cu siguranță podiumul la Olimpiadă", sună mărturia Anei.
E circumspectă când comentează informațiile că a renunțat inclusiv din cauza stilului dictatorial al cuplului de antrenori Belu – Bitang. „Cel puțin cu mine, n-a existat niciun episod în care să fiu bătută sau agresată. Sigur, erau momente când se mai enervau pentru că greșeam repetat vreun exercițiu, mai ridicau tonul, iar azi îi înțeleg, pentru că trebuie să găsești o metodă de a motiva sportivul dacă vezi că apare ceva ce nu merge. Mă afectau însă aceste episoade, fiindcă am fost mereu un copil sensibil. Simțeam că nu sunt înțeleasă, că nu așa fac performanță, că nu așa pot să dau ce-i mai bun în mine. Dar eram perfect conștientă că a ajunge în vârf presupune asumarea unor sacrificii", se confesează tânăra originară din Galați.
VIDEO. Ana Porgras: „Mergeam din magazin în magazin ca să mâncăm"
Lasă însă repede deoparte subiectele aspre și zâmbește când vorbește despre teribila luptă cu greutatea dusă în perioada de activitate: „Era ca un veritabil război cu kilogramele. Duminicile în care mai scăpam în oraș arătau ca o cursă non-stop pentru hrană. Mergeam din magazin în magazin și luam câte ceva de mâncare din fiecare loc, mai ales dulciuri. Știam ce ne așteaptă apoi la cântar, știam că urmează două-trei zile dure ca să dăm jos surplusul de kilograme, cu treninguri pe noi la pregătire, forță. Dar ne asumam acest risc, deși antrenorii nu prea se amuzau de escapadele noastre și deveneau mult mai vigilenți și mai stricți".
Tot o poveste despre kilograme e și perioada imediat ulterioară retragerii. „Ca sportivă, aveam în jur de 41-42 de kilograme, dar ajunsesem pe la vreo 58 la scurt timp după ce am spus adio gimnasticii. Nici nu mai aveam curaj să mă urc pe cântar. Acum am 57 de kilograme, așezate însă altfel pe trup și mă simt foarte OK", declară Porgras.
VIDEO. Ana Porgras, despre primii ani fără gimnastică: „Parcă eram de pe altă planetă"
Ea admite că primii doi-trei ani următori retragerii au însemnat o bătălie cu depresia: „Eram complet derutată, parcă veneam de pe altă planetă. Nu știam încotro să apuc, fiindcă nu mă pricepeam la absolut nimic în afară de gimnastică, de care nu voiam să mai aud, măcar o perioadă. Trăiam un sentiment de inutilitate. Mă tot întrebam ce să fac cu viața mea și așa am ajuns să mă îndrept spre cosmetică, fiindcă e un domeniu care m-a atras dintotdeauna. Am început să învăț din diferite experiențe și să iau ce e mai bun de la fiecare om cu care am interacționat. Iar mama m-a sprijinit cel mai mult și m-a încurajat".
N-a vrut să plece din țară, așa cum au procedat multe gimnaste la final de carieră: „Sunt o tipă care se adaptează ușor oriunde. Am fost învățate să ne obișnuim din mers cu orice loc. Dar România e țara sufletului meu, îmi place aici, acasă".
Acasă, la Brașov, plănuiește să reînfiripe și legătura sa cu lumea bârnei, a solului, a suferinței și a triumfului său mondial: „Vreau să înființez o școală de gimnastică, mai ales că în oraș nu există un loc în care copiii să practice acest sport. La ce m-aș uita întâi la o selecție? La ținută, mobilitate și energie".
Știe însă că va fi o operațiune delicată: „E tot mai greu să-i aduci pe cei mici în sală, iar ăsta e unul dintre motivele pentru care gimnastica românească e în picaj. Tentațiile calculatorului, ale televizorului sau ale jocurilor video sunt dificil de combătut, iar copiii își doresc din ce în ce mai puțin să vină la sport. La fel, părinții sunt foarte reticenți, se sperie la cea mai mică suferință sau accidentare a odraslei. Eu cred că antrenori există, vor să-și facă mai departe meseria cu dedicație, dar, din păcate, nu mai există condițiile și interesul de altădată. Puțini mai sunt cei dispuși să accepte sacrificii către performanță".
„Pentru mine, Andreea Răducan e campioana de la Sydney"
Ana Porgras se declară o admiratoare a Andreei Răducan, cea care devenise campioană mondială la bârnă cu 9 ani înainte, în 2001: „Când am început gimnastica, ea era în top și mă uitam cu drag la toate concursurile ei. Și-mi doream enorm să ajung acolo, cândva. Andreea m-a făcut să iubesc și mai mult gimnastica. A fost o mare nedreptate ce i s-a întâmplat la Olimpiada de la Sydney din 2000, cu medalia retrasă pentru o pastilă de Nurofen. Știu ce muncă imensă e în spatele unui asemenea rezultat! Nu știu cum aș fi reacționat dacă pățeam așa ceva. Oricum, pentru mine, Andreea Răducan rămâne campioana olimpică absolută de la Sydney".
"Gimnastica de azi a ajuns, din păcate, o colecție de sportivi robotizați. Au dispărut grația, eleganța, plăcerea. E o cursă nebună după performanță și niveluri cât mai înalte de dificultate"
"Mă mai uit uneori la filmulețe cu exercițiile mele ca gimnastă și mă încearcă un sentiment de nostalgie. Sunt mândră de ceea ce am realizat în acest sport"
"Am avut ceva bănuți puși deoparte când m-am retras din activitate. A venit și renta viageră, care m-a ajutat enorm. Acum primesc în jur de o mie de euro pe lună"
"Îmi lipsesc ieșirile la o cafea, la un restaurant, dar pandemia ne-a obligat să ne resetăm complet stilul de viață. Încerc să merg în continuare la sală, am lucrat aproape zilnic și acasă ca să-mi mențin un tonus fizic optim"
"N-au fost puține momentele în care palmele îmi sângerau de la diferite exerciții, în special la paralele. N-aveai timp însă să te plângi. Te trata imediat medicul și trebuia să mergi mai departe. Palmele rupte erau chestii prea mici ca să te oprească din pregătire"
"Părinții au divorțat când aveam 13-14 ani. Eram deja la centrul de la Onești, iar episodul m-a afectat. Nu înțelegeam cum a fost posibil, dar, cu mintea și gândirea de acum, spun că au făcut bine când au luat acea decizie. Țin în continuare legătura și cu mama, și cu tata. Sunt părinții mei, restul nu mai contează"
- Ana Porgras
3e numărul medaliilor cucerite de Ana Porgras la Mondiale și Europene: aur (2010, bârnă) și bronz (2009, paralele) la CM și bronz (2010, concurs pe echipe) la CE
Ana Porgras, despre alimentația unui campion: „In ziua liberă mâncam cât puteam de mult”
Citește mai multe știri de actualitate:
România joacă azi meciul decisiv cu Franța la turneul preolimpic! Doar victoria ne menține în cursă
)
)
)
)
)
)
)
)
)
