Articol de Raed Krishan (foto), Roxana Fleșeru - Publicat joi, 05 decembrie 2019 11:16
Andreea Răducan (36 de ani) și-a anunțat astăzi plecarea din fruntea Fedrației Române de Gimnastică, for pe care îl conducea din 2017. În februarie sau martie, se va organiza o Adunare Generală în urma căreia se va desemna un nou președinte.
Plecarea din fruntea Federației a fost anunțată azi, în cadrul unei conferințe de presă. „Neîndeplinirea obiectivului m-a făcut să consider că e nevoie de o schimbare”, a mărturisit fosta gimnastă. Vezi mai jos principalele declarații oferite de Răducan astăzi:
„Neîndeplinirea obiectivului, calificarea echipelor la Jocurile Olimpice de la Tokyo, m-a făcut să consider că e nevoie de schimbare, că poate nu sunt omul potrivit la conducerea Federaţiei.
Sub o formă sau alta, o parte din membrii Comitetului Executiv nu doresc să facă o schimbare, spunând că nu sunt soluţii. Nu sunt dispusă în continuare să-mi asum ceea ce nu se doreşte a se face în continuare, motiv pentru care am decis după şedinţa Comitetului Executiv să pun punct prezenţei mele în frunte Federaţiei Române de Gimnastică.
Voi rămâne în continuare alături de gimnastica românească. Cred că şi din cauza orgoliilor foarte mari ajungem în această situaţie. Am avut discuţii corecte cu antrenorii federali. Dacă nu e timp sau nu există soluţii, eu nu pot să continui în acest ritm.
Au fost doi ani destul de grei, în care am încercat atât cât am putut să dezvolt proiecte frumoase, să redau entuziasmul echipei din federaţia de gimnastică. Am venit la cârma federaţiei cu mult entuziasm, deşi ştiam că nu va fi uşor.
Nu se pot întâmpla minuni peste noapte şi e nevoie de unitate, asta am susţinut atunci. Mărturisesc că ori mesajul nu a fost înţeles, ori a fost mai puţin îmbrăţişat. Ca sportivă de performanţă, vrei să faci lucrurile cât mai aproape de perfecţiune. Pe bârnă era mult mai simplu decât să rămân aici ca preşedinte al federaţiei”, a declarat Andreea Răducan, în cadrul conferinței de presă de azi.
„Cu regret părăsesc această federaţie şi vreau să mulţumesc partenerilor noştri MTS şi COSR care au fost alături de noi. Nu cred că au fost lucruri pe care noi să le fi cerut fără a avea un răspuns afirmativ. Problema rămâne că noi nu putem să ne ridicăm la nivelul cerinţelor partenerilor noştri. Au fost multe lucruri pe care propuse, dar puţine au avut un răspuns” Andreea Răducan