SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  JAF

Un sportiv italian a povestit cum a fost atacat de hoți pe străzile din Milano: „În loc să îmi ia telefonul, a primit mulți pumni în față”

Nicola Bartolini / foto: Imago Images
Nicola Bartolini / foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 14 octombrie 2024 16:45 / Actualizat luni, 14 octombrie 2024 16:49

Nicola Bartolini (28 de ani), un gimnast italian, a fost amenințat de un hoț care a încercat să îl jefuiască. Fostul campion mondial la sol a povestit cum s-a apărat și a scăpat de atacator.

Nicola Bartolini, care locuiește în Milano, a ieșit seara să își plimbe câinele, moment în care un hoț a vrut să îl jefuiască și să îi ia telefonul. „Milano este un oraș teribil. Am fost atacat la 8 seara, în afara casei mele, în timp ce mi-am scos câinele să își facă treaba din păcate pentru săracul și ghinionistul hoț, în loc să îmi ia telefonul, a primit mulți pumni în față”, a povestit gimnastul în vârstă de 28 de ani, prin intermediul rețelelor sociale.

Bartolini nu a scăpat fără urmele încercării eșuate de jaf. Italianul a încasat un pumn în frunte și are o tăietură la mână. „Nu știu ce s-ar fi întâmplat sau cum s-ar fi terminat această întâmplare dacă în locul meu ar fi fost o fată sau o femeie”, a mai spus Bartolini, citat de Marca.

Bartolini este campion mondial la sol și medaliat cu bronz la Campionatul European

Născut pe 7 februarie 1996, Nicola Bartolini este campion mondial la sol. Medalia de aur a fost cucerită la Campionatul Mondial din 2021, organizat în Kitakyushu, Japonia. Acest rezultat a venit într-un moment dificil pentru gimnastul care locuiește în Milano. Bartolini trecuse cu câteva luni în urmă prin dezamăgirea ratării Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Acesta luase o medalie de bronz la sol la Campionatul European din același an, desfășurat în Elveția, la Basel. Apoi, în 2022, Bartolini și echipa Italiei au cucerit argintul la Campionatul European de la Munchen.

Echipa masculină de gimnastică a Italiei s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris (2024) unde, cu Bartolini în componență, s-a clasat pe poziția a 6-a. Japonia a câștigat medaliile de aur, China a ocupat pe poziția secundă, în timp ce SUA a luat locul al treilea.

Citește și:
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Superliga
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Superliga
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează