INTERVIU Marian Drăgulescu vrea aurul la Campionatele Europene de la Cluj: ”Obiectiv? Să se cânte imnul!”

Articol de Roxana Fleşeru - Publicat sambata, 15 aprilie 2017 00:00

Marian Drăgulescu, multiplu medaliat la Jocurile Olimpice, Mondiale și Europene, își dorește să urce pe cea mai înaltă treaptă la CE de la Cluj-Napoca.

La 36 de ani, Marian Drăgulescu încă mai trage tare în sala de gimnastică și are visuri mari pentru Campionatele Europene. O ediție care vine la pachet cu o presiune imensă pentru că orașul care găzduiește această întrecere este Cluj-Napoca.

Gimnastul român se află la opta participare la o astfel de întrecere și doar la una nu a reușit să cucerească medalii. Totalul distincțiilor a ajuns la șaisprezece, dintre care nouă sunt de aur.

Concursurile de la sărituri, sol, individual compus și pe echipe l-au răsplătit pe Marian Drăgulescu în cei 17 ani care au trecut de la primul său campionat european la seniori.

Pe final de carieră, celui mai medaliat gimnast tricolor i s-a oferit ocazia să-și sărbătorească realizările într-o sală plină cu 6.000 de români.

- Marian, ce înseamnă pentru România organizarea acestor Campioante Europene, mai ales într-un moment nu foarte bun al acestui sport în țara noastră?
- Într-adevăr, nu e un moment foarte bun pentru noi, era altceva acum vreo zece ani, când eram pe val, chiar și noi, gimnastica masculină. Sper totuși că vom fi pregătiți la momentul competiției. Din punctul meu de vedere, sper să se cânte și imnul la acest european pentru că avem o tradiție în acest sport și chiar ar fi păcat să nu se întâmple așa.

- Dacă ar fi să convingi pe cineva care nu știe foarte multe despre gimnastică să vină la concursul de la Cluj ce i-ai spune?
- I-aș spune că gimnastica românească a adus sute de medalii europene, mondiale și olimpice, că va fi acolo inclusiv Nadia Comăneci, cea mai bună și perfectă gimnastă pe care o știe o lume întreagă. Și vor veni sportivi români campioni olimpici, mondiali, europeni. Și vor concura sportivi la fel de galonați cum ar fi Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică, campioni mondiali și europeni, cum sunt eu și Larisa Iordache. O să fie frumos, mai ales că am înțeles că e sold-out la finale, deci va fi foarte multă lume, sala plină.

"Cred că mă voi simți pe stadion"

- Tu ai mai concurat în fața publicului românesc la naționale, la internaționale, cum crezi că va fi atmosfera la Cluj?
- Nici nu se compară. Nu se compară 500 de persoane sau 1000 cu 6.000 de oameni, cu o sală plină. Cred că mă voi simți ca pe stadion, la un meci al naționalei de fotbal a României.

- Tu ai adunat multe concursuri în străinătate, ai simțit vreun public atât de pătimaș în vreun colț al lumii cum se întâmplă la fotbal?
- De obicei, după ce termini exercițiul într-o finală și faci și bine, toată sala izbucnește în aplauze, dar înainte de a concura auzi doar românii, doar ei te încurajează. De cele mai multe ori există câte un grup de 15-20-30 de români și noi să știi că îi auzim, oricât de puțini ar fi, noi îi auzim. Strigă "tare!" sau tot felul de încurajări. Și mă gândesc acum cum o să fie în România, când toți or să ne încurajeze. Sute de oameni, cred că o să fie ceva de vis. Sper să reușim și noi să ne controlăm emoțiile și să facem ce ne-am propus.

Așteptări mari

- Cum te pregătești tu pentru o astfel de competiție?
- Ca pentru orice altă competiție importantă. Normal că aici așteptările sunt mai mari ca niciodată în sensul că sunt orgoliul și mândria că ești la tine în țară, nu trebuie să dezamăgești sub nicio formă. Vin familiile noastre să ne vadă pe viu, vin rudele, prietenii.

- Cum faci față unei astfel de presiuni?
- Nu știu. Niciodată nu am reușit să-mi impun o stare de genul acesta, la fața locului o să încerc să mă adaptez, de obicei îți creezi o anumită stare.

- Concret, câte antrenamente ai?
- Două antrenamente, în jur de două ore, două ore și jumătate, așa cum m-am antrenat înainte de Jocurile Olimpice, cum o facem înainte de Mondiale.

- Pentru aceste Europene ai vreun obiectiv?
- Să se cânte imnul. Ar fi cea mai mare bucurie, ar cânta toată sala.

- În 2017, ai avut un singur concurs de verificare, cum a fost, cu ce senzații ai plecat de acolo, mai ales că la sărituri ai încheiat pe ultimul loc, iar la sol pe trei?
- M-am calificat la amândouă în finale, dar m-a interesat mai mult solul, unde am venit cu elemente noi și le-am testat în concurs. A fost OK, a fost o verificare foarte bună pentru mine, că am venit și cu o medalie, chiar nu m-a interesat.

- La Europene o să concurezi la sol și sărituri. Ai renunțat la ideea de a face șase aparate?
- Nu, dar anul acesta nu este concurs pe echipe, eu făceam șase aparate ca să ajut echipa, nu că m-aș fi bătut cu sportivi care sunt specialiști pe șase aparate. Având în vedere că anul acesta sunt doar concursuri individuale mă antrenez doar la sol și la sărituri, prefer să cresc cât mai mult în dificultate la aceste două aparate.

Începutul de la Bremen

- Să ne întoarcem un pic în timp, prima ta ediție de Campionate Europene la seniori a fost acum 17 ani, în 2000 la Bremen, îți mai aduci aminte de acele întreceri?
- Da, sigur. Aveam emoții normal și cred că a fost primul an în care chiar ne-am sudat ca echipă, noi românii, de acolo a început "generația de aur" la masculin, cu mine, cu Marius Urzică, Ioan Suciu, Dan Potra, Daniel Popescu, Răzvan Șelariu. De atunci am început noi să câștigăm atât la echipe, cât și la Europene și la JO.

- În acești ani ai adunat multe medalii, dar ai avut și eșecuri, cum face un sportiv care e obișnuit să urce pe podium să treacă peste concursurile în care nu ajunge la el?
- Nu trebuie să rămâi prea mult ancorat în trecut, între ghilimele spus trebuie să faci un duș rece, să te gândești ce ai de făcut pe mai departe, ca la următorul concurs să mergi mai puternic, mai pregătit, să ai o mentalitate și o încredere mai puternice.

- Ai adunat șaisprezece medalii europene, ești cel mai medaliat gimnast, nouă sunt de aur, la fel ca Nadia. Ai un loc special pentru ele?
- Spre rușinea mea, acum sunt în genți, le am pe toate, dar m-am tot mutat și până nu mă voi stabili într-un loc, le am în valize. Ne construim acum o casă în Pantelimon și când va fi gata acolo, voi face și o vitrină sau un perete.

"Un român care a plecat dintr-o țară mică"

- Când te vei retrage, ce vrei să-și amintească lumea despre gimnastul Marian Drăgulescu?
- Că a fost un român care a plecat dintr-o țară mică și nu foarte dezvoltată și uite că i-a bătut pe toți, a fost ambițios și a reușit să câștige atâtea medalii.

- Înainte de Jocurile Olimpice spuneai că vrei să te retragi după Campionatele Europene de la Cluj, apoi după competiția de la Rio ai declarat că vrei să mergi până la Tokyo 2020. Acum care mai e statusul?
- În momentul de față nu știi niciodată ce-ți rezervă viitorul pentru că m-am și retras de vreo trei ori, ultima oară am stat trei ani și uite că tot la ceea ce îmi place cel mai mult să fac am revenit. Așa că o iau încetul cu încetul, din competiție în competiție. În momentul de față mă gândesc la aceste campionate europene, apoi la Campionatele Mondiale de anul acesta. Apoi tragem linie la final de an, vedem ce putem face, ce nu se mai poate face și atunci iau o hotărâre ce voi face în viitor și care sunt obiectivele.

Cea mai reușită ediție la Ljubljana

Marian Drăgulescu a reușit să urce pe podium la șase ediții ale Campionatelor Europene, iar cea mai prolifică a fost cea din 2004, pe când avea 24 de ani. "Am avut patru șanse să câștig medalii și din cele patru situații am luat aur. Le-am fructificat pe toate, la sol, la sărituri, cu echipa și la individual compus", a spus el.

Ce contează mai mult în carieră, medaliile obținute cu echipa sau cele individuale? "Sunt greu de obținut amândouă, în cazul echipei nu depinzi numai de tine și trebuie ca fiecare dintre noi să facă exercițiul cât mai bine și acum pe plan individual fiecare cam știe unde să se situeze în funcție de puterile lui, nu ai așteptări de la nimeni altcineva decât de la tine".

"Mă bucur că am plecat cu capul sus"

La opt luni după Jocurile Olimpice, Marian Drăgulescu spune că este mulțumit de evoluția sa de la Rio, acolo unde a ocupat locul patru la sărituri, deși media lui a fost egală cu a japonezului Kenzo Shirai.

"În primul rând, sunt mulțumit că am ajuns eu acolo pentru că au fost niște criterii de calificare destul de dure, mai ales că nici echipa feminină, nici cea masculină nu au ajuns acolo. A fost foarte greu. Mă bucur că am ajuns acolo și că m-am calificat într-o finală și că am plecat și cu capul sus. Mi-am făcut săriturile atât de bine cât am putut. Am venit pe un loc trei la egalitate, de ceea sunt destul de mândru de mine în condițiile date. În finală la Jocurile Olimpice rar se întâmplă ca toți sportivii să-și facă săriturile cât pot ei de bine.", a spus gimnastul.

"E o mândrie că reușim să organizăm un astfel de eveniment și pentru mine e o mândrie că am posibilitatea de a participa la un astfel de eveniment atât de important, prima oară organizat în România, cel puțin la masculin"
Marian Drăgulescu

"Exemplul meu sper să fie un imbold pentru toți cei care zic că vin dintr-o țară unde nu sunt foarte multe posibilități, unde lipsesc tot felul de lucruri și tot așa...Dacă ai ambiție și ai un vis, îți place ce faci, mai ales că drumul a fost netezit de alții, totul e posibil..."
Marian Drăgulescu