SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CAMPIONATELE MONDIALE

Marian Drăgulescu: "Sînt dezamăgit. M-am obişnuit să nu vin fără medalie. După Olimpiadă mă retrag!"

Articol de GSP - Publicat marti, 19 octombrie 2010 00:00

Marian Drăgulescu s-a declarat dezamăgit de evoluţiile pe care le-a avut în calificările de la Campionatele Mondiale de la Rotterdam, la finalul cărora nu a reuşit să acceadă în finalele pe aparate.

Sînt dezamăgit, pentru că la antrenamente, în special solul mi-a ieşit cap-coadă fără ratare. Dar una peste alta, am încercat să fac tot ce mi-a stat în putiinţă. Aşa e concursul, cîteodată ai o zi proastă. Mă bucur totuşi pentru echipă, putem să prindem finala de opt. Băieţii au mers extraordinar, mă bucur de ei şi cam asta a fost aici pentru mine. Nu am mai avut dureri, sînt dezamăgit, mai ales că m-am obişnuit ca de la atîtea competiţii să nu vin fără medalie. Viaţa merge mai departe,  am exerciţii cu dificultate mare, am şi unde să mai progresez, sănătos să fiu şi le voi face pe toate. Londra rămîne obiectivul meu, mă voi opri după Olimpiadă”, a declarat Marian Drăgulescu, dublu campion mondial, pentru romgym.ro.

Citește și:
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Campionate
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Superliga
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (1)
teo2605
teo2605  •  19 Octombrie 2010, 19:37

Nu e nimic Mariane! E doar un accident! La Londra vei arăta lumii valoarea ta! Mult succes în pregătire

Vezi toate comentariile (1)
Comentează