Articol de GSP - Publicat vineri, 12 noiembrie 2021 14:52 / Actualizat vineri, 12 noiembrie 2021 15:11
În ziua în care a împlinit 60 de ani, fosta gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată de președintele Klaus Iohannis (62) cu Ordinul Național „Steaua României”, în gradul de Mare Ofițer.
Astăzi, în ziua în care „Zeița de la Montreal” a ajuns la 60 de ani, președintele României a semnat decretul de decorare a fostei mare gimnaste.
Nadia Comăneci, decorată de Klaus Iohannis în ziua în care a împlinit 60 de ani
„Astfel, în semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru excepţionala carieră sportivă, pentru rezultatele remarcabile obţinute în calitate de reprezentantă a României, precum şi pentru implicarea în popularizarea sportului în rândul tinerei generaţii, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer doamnei Nadia Comăneci”, se arată într-un comunicat al administrației prezidențiale.
„Aș vrea să vă mulțumesc tuturor pentru urările aniversare. Vă doresc numai lucruri bune. Rămâneți sănătoși!”, este mesajul transmis astăzi de Nadia Comăneci pe rețelele de socializare.
Urări de campioni pentru Nadia Comăneci
Mari sportivi ai României i-au adresat Nadiei Comăneci felicitări și cuvinte de apreciere în ziua aniversară.
„Nadia este şi va rămâne un simbol al sportului românesc! A inspirat generații întregi şi ne-a arătat tuturor că putem atinge perfecțiunea! Mulțumim, Nadia! La mulți ani şi zile zâmbitoare”, a declarat scrimera Ana Maria Popescu.
Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului și ciclist paralimpic, a transmis următorul mesaj: „Dragă Nadia. Ești, ai fost și vei fi un exemplu pentru noi toți. Suntem foarte fericiți că exiști și că ești campioana României. Ai fost inspirație pentru generații întregi. La mulți ani, multă sănătate!”
„La mulți ani, Nadia! Numai bine îți doresc și multă sănătate în aceste vremuri tulburi. Sănătate, fericire și multă putere de muncă!”, a transmis și fosta canotoare Elisabeta Lipă, acum președintele Federației de Canotaj, în vreme ce fosta atletă Gabriela Szabo a spus: „Ai rămas în inimile tuturor românilor pentru performanțele tale incredibile. Multă sănătate, împliniri și momente frumoase. La mulți ani, Nadia!”
Palmares Nadia Comăneci
- Născută pe 12 noiembrie 1961 la Oneşti
Nadia la Jocurile Olimpice
- 1976: 3 de aur (individual compus, paralele, bârnă), 1 de argint (echipă), 1 de bronz (sol)
- 1980: 2 de aur (bârnă, sol), 2 argint (individual compus, echipă)
Nadia la Campionatul Mondial
- 1978: 1 aur (bârnă), 2 de argint (echipă, sărituri)
- 1979: 1 aur (echipă)
Nadia la Campionatele Europene
- 1975: 4 de aur (individual compus, paralele, bârnă, sărituri), 1 argint (sol)
- 1977: 2 de aur (individual compus, paralele), 1 argint (sărituri)
- 1979: 3 de aur (individual compus, sărituri, sol), 1 bronz (bârnă)