SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  MĂRTURIE

Mama gimnastei Simone Biles, mărturie terifiantă după Jocurile Olimpice! A abandonat-o pe fiica sa din cauza drogurilor: „A fost greu, nu mă judeca după trecutul meu”

Shanon Biles / Foto: Imago Images
Shanon Biles / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 14 august 2024 14:27 / Actualizat miercuri, 14 august 2024 15:20

Shanon Biles (52 de ani), mama gimnastei Simone Biles (27 de ani), triplă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris, speră să obțină iertarea din partea fiicei sale. Shanon le-a abandonat timp de zeci de ani pe Simone și pe Adria (25 de ani), fiica ei mai mică, din cauza dependenței de droguri și de alcool.

Ea a dezvăluit că i-a fost greu să renunțe la copiii ei, însă a fost nevoită să facă acest lucru din cauza problemelor cu care se confrunta. Tot ce își dorește acum este să aibă șansa de a purta o discuție, față în față, cu Simone și Adria pentru a le cere iertare și a încerca să meargă mai departe.

Shanon Biles vrea să fie iertată de fiicele sale, Simone Biles și Adria Biles

Shanon Biles a spus că merită să nu fie judecată pentru trecutul ei, chiar dacă regretă foarte mult felul în care s-a comportat cu fiicele sale.

„A fost greu să renunț la copiii mei, dar a trebuit să fac ceea ce trebuia să fac. Nu am putut să am grijă de ei. Încă mai foloseam droguri și tatăl meu nu voia să intru și să ies din viața lor când nu mă simțeam bine.

Aș dori să discut personal cu Simone, doar o aștept pe ea și pe sora ei mai mică, Adria. Vorbesc cu Adria mai mult decât cu Simone. Le-aș ruga doar să mă ierte. Putem merge mai departe? Nu mă judeca după trecutul meu. Să mergem înainte.

Aștept ocazia, dar aștept ca ea să poată veni la mine. Să ne așezăm. Trebuie doar să am răbdare”, a declarat Shanon Biles, conform dailymail.co.uk.

Simone Biles a câștigat trei medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Paris în probele pe echipe, la barnă și la individual-compus, plus una de argint la sol.

Simone Biles a lipsit de la petrecerea dată de mama ei pentru a sărbători performanțele sale

Shanon a dezvăluit că în cinstea performanței fiicei sale, Simone Biles, a organizat o petrecere în curtea casei sale din orașul Columbus din statul Ohio, la care a invitat mai mulți prieteni și vecini. Simone nu a participat însă.

Ea va trebui să aștepte însă mult mai mult pentru a obține iertarea din partea copilelor sale. De Simone Biles și de Adria au avut grijă tatăl ei, Ronald (75 de ani), și soția sa. De copii mai mari, Tevin (29 de ani) și Ashley (34 de ani) s-a ocupat sora lui Ronald.

Viața sa personală a fost un adevărat dezastru. Potrivit înregistrărilor Tribunalului Municipal Franklin County, Shanon s-a confruntat cu acțiuni în instanță de 36 de ori pentru diverse infracțiuni rutiere, alegându-se inclusiv cu dosare penale.

Shanon Biles a fost condamnată la închisoare cu suspendare

În ianuarie 2020, a fost găsită vinovată de agresiune și a primit o pedeapsă cu închisoare cu suspendare de 180 de zile și probațiune până în ianuarie 2022. Din 2022, ea a reușit să nu mai aibă probleme și când este sănătoasă lucrează pe postul de casieră la un magazin alimentar.

Shanon a dezvăluit că în momentul de față se află într-un proces de recuperare după dependența față de droguri și alcool. Ea nu își permite să își sune direct fiica, pe Simone Biles. Toate informațiile le primește de la tatăl ei și bunicul lui Simone, cu care a fost în conflict în momentul în care a îndepărtat-o de fiicele sale.

„Sunt o dependentă în curs de recuperare și voi fi mereu dependentă. Dar există o cale de recuperare. Trebuie să înveți să stai departe de oameni, locuri și lucruri. Schimbă-ți rutina și trăiește-ți viața. Trăiește-ți cea mai bună viață.

Nu lucrez în acest moment din cauza unor probleme medicale, dar când lucrez, lucrez ca casier la Save A Lot. Nu sunt persoana care eram înainte. Sunt bine, azi. Sunt o persoană iubitoare. Ți-aș da tricoul de pe spate. Sunt foarte diferit de ceea ce am fost portretizat.

Ce aud despre Simone, îl aud prin tatăl meu. Vorbesc cu tatăl meu tot timpul. Suntem buni acum. Era doar ziua lui și i-am sunat să-i urez la mulți ani. Dacă trebuie să știu ceva, îl sun pe tatăl meu. Îl întreb despre Simone și mă ține la curent.

Nu am înțeles atunci, dar ani mai târziu, am înțeles de ce m-a luat de lângă copiii mei. Mai întâi a trebuit să mă ocup de mine. Am țipat «Vreau să-mi văd copiii, de ce îmi faci asta?»”, a adăugat Shanon Biles, conform dailymail.co.uk.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nicolae Stanciu a reacționat exploziv, după decizia UEFA: „De ce să mai jucăm cu ei?!”
Nationala
Nicolae Stanciu a reacționat exploziv, după decizia UEFA: „De ce să mai jucăm cu ei?!”
MARILE câștiguri după decizia UEFA » Naționala României primește DOUĂ atuuri extraordinare pentru a ajunge la Mondial!
Nationala
MARILE câștiguri după decizia UEFA » Naționala României primește DOUĂ atuuri extraordinare pentru a ajunge la Mondial!

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
dobrin
dobrin  •  14 August 2024, 16:23

"It runs in the family", cum ar spune americanul.

izh10
izh10  •  14 August 2024, 16:11

A auzit ca are aia ceva banuti si na, i s a facut dor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează