Articol de Roxana Fleşeru - Publicat duminica, 14 octombrie 2018 21:34
Niciuna dintre sportivele senioare care vor participa la CM de la Doha, de la finalul lunii, nu a reușit să urce pe prima treaptă în finalele pe aparate la CN de la Ploiești.
Cele trei zile de concurs de la Ploiești au relevat din nou realitatea din gimnastica românească. Probleme de sănătate, ratări, dar și unele promisiuni pentru viitor. După sperietura de sâmbătă, când Denisa Golgotă, dublă medaliată la CE, a suferit o contractură musculară, ieri veștile au fost mai bune.
"Sigur o să meargă la Campionatele Mondiale, dar depinde cum va reacționa ea în zilele următoare în sală", a spus Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic pentru TVR. De Denisa Golgotă se legau și speranțele României la Campionatele Mondiale, care debutează pe 25 octombrie, iar concursul de la Ploiești era o ultimă verificare cu public înainte de plecarea spre Doha.
Pe lângă Golgotă, în echipa pentru Mondiale mai sunt: Carmen Ghiciuc, Laura Iacob, Nica Ivănuș, Maria Holbură și Ioana Crișan. Niciuna dintre ele nu a reușit să câștige vreo finală, fiind întrecute de gimnaste care sunt încă la vârsta junioratului.
Nici lotul masculin nu a fost ferit de probleme, Andrei Groza, unul dintre gimnaștii din echipa pentru CM, s-a accidentat la genunchi și nu va face deplasarea la Doha, unde vor pleca Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Cristian Bățagă, Adelin Kotrong și Rafael Szabo. Cele două echipe au la CM ca obiectiv clasarea între primele 24 de echipe ale lumii pentru a putea obține calificarea la CM 2019, unde se dau cele mai multe bilete pentru JO 2020.
Rezultate CN, finale pe aparate
Feminin
Sărituri: Silviana Sfiringu 13,133; Ioana Crişan 13,033; Lisa Marchidanu 12,900; Paralele: Andreea Ciuruşniuc 12,566; Maria Holbură 12,566; Silviana Sfiringu 12,233;
Bârnă: Daniela Trică 13,466; Laura Iacob 13,266, Carmen Ghiciuc 13,133;
Sol: Silviana Sfiringu 13,700; Antonia Duţă 13,400; Maria Holbură 13,266
Masculin
Sol: Marian Drăgulescu, 13,950; Adelin Kotrong, 13,500; Andrei Muntean, 13, 450; Sărituri: Marian Drăgulescu, 14,325; Robert Ghiuzan, 13,600; Robert Burtanete 13,325;
Cal cu mânere: Cristian Băţagă, 13,400; Adelin Kotrong, 13,000; Beniamin Cristea, 12,650;
Inele: Andrei Muntean, 14,600; Cristian Băţagă 13,650; Rafael Szabo, 13,150; Paralele: Andrei Muntean, 14, 650; Cristina Băţagă, 13,700; Rafael Szabo, 13,300; Bară fixă: Cristian Băţagă 13,000; Andrei Muntean 12,950; Adelin Kotrong 12,150.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”