Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 22 ianuarie 2021 15:15 / Actualizat vineri, 22 ianuarie 2021 18:12
Gazeta a aflat lista de 23 de jucătoare pe care noul selecționer le va convoca în 2 februarie pentru stagiul de pregătire, de la București. Revin la echipa națională Gabi Perianu, Cristina Florica, Bianca Bazaliu sau Raluca Băcăoanu. Trei jucătoare din lotul care a fost la Euro 2020 nu au mai fost chemate!
Naționala feminină a României are de mai puțin de o săptămână un nou selecționer. Adi Vasile, tehnicianul CSM București, a semnat un contract valabil pe 11 luni. Ajutat de norvegianul Bent Dahl, Adi Vasile își va intra în rol în luna februarie,, cu prilejul stagiului de pregătire de la București. După etapa Ligii Naționale, care va avea loc pe 2-3 februarie, 23 de handbaliste vor rămâne în pregătire centralizată. Este un lot lărgit din care se vor alege 16 jucătoare pentru turneul preolimpic din 19-21 martie, de la Podgorica.
Seraficeanu, Țicu și Dindiligan nu au mai prins lotul
Față de echipa care a evoluat la Campionatul European din Danemarca, sub conducerea lui Bogdan Burcea și Robert Licu, doar trei handbaliste nu au mai fost convocate și de Adi Vasile. E vorba de extremele Sonia Seraficeanu și Alexandra Dindiligan, și de centrul Ana Maria Țicu. Ana Maria Savu era și ea în lot, dar s-a accidentat între timp. În rest, toate celelalte handbaliste sunt și acum în lot.
Adi Vasile a convins-o pe Gabriela Perianu să revină la sentimente mai bune față de echipa națională. Ea anunțase inițial că nu mai răspunde convocărilor venite de la lotul național. Cristina Florica, Bianca Bazaliu și Raluca Băcăoanu revin și ele la lot. De altfel, pivotul de la Gloria Bistrița fusese convocat și de Bogdan Burcea, dar a anunțat că are probleme medicale înainte de Euro și a fost lăsată acasă. Sunt însă ceva probleme cu unele jucătoare convocate. În acest moment, sunt accidentate și nu joacă la echipele de club Perianu, Iuganu, Ostase și Bazaliu. Dacă nu se vor reface până în martie, Adi Vasile ar putea apela la alte handbaliste.
Lotul convocat de Adi Vasile la prima sa acțiune la echipa României
PORTARI
Denisa Dedu Iulia Dumanska Ana Maria Măzăreanu Diana Ciucă
EXTREME STÂNGA
Nicoleta Dincă Cristina Florica Ana Maria Iuganu
INTERI STÂNGA
Cristina Neagu Gabriela Perianu Bianca Bazaliu Anca Polocoșer
CENTRI
Cristina Laslo Eliza Buceschi Andreea Popa Laura Pristăvița
INTERI DREAPTA
Laura Popa Alina Ilie
EXTREME DREAPTA
Laura Moisă Andra Moroianu
PIVOȚI
Crina Pintea Raluca Băcăonu Lorena Ostase Alexandra Subțirică
CITEŞTE ŞI ALTE ŞTIRI DIN HANDBAL:
Adi Vasile: ”Este cea mai mare onoare să antrenez naționala României!”
Rostov - CSM București a fost amânat » „Tigroaicele” au căzut pe 4 în Liga Campionilor!
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro