Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 18 februarie 2008 00:00
Presa daneză scrie că Ionela Gîlcă Stanca ar putea ajunge la FCK Copenhaga, pentru un contract de 15.000 de euro pe lună.
Ionela Gîlcă Stanca, pivotul numărul 1 al lumii, e la un pas de un transfer la FCK Copenhaga, echipa care din sezonul viitor va fi pregătită de Anja Andersen. Antrenoarea care a făcut din Slagelse un adevărat Dream Team o vrea neapărat pe româncă la echipa la care a jucat acum trei sezoane şi Steluţa Luca.
Disputată cu ardoare de Oltchim Rm. Vîlcea, actuala formaţie, Rulmentul Braşov şi FCK Copenhaga, Ionela nu ştie ce să facă. La Vîlcea a avut cele mai bune rezultate din cariera sa şi a renăscut ca handbalistă, iar la Braşov ar avea un contract mult mai bun, ar lucra cu Mariana Tîrcă, dar îi e puţin teamă de reacţia fanilor vîlceni, care au susţinut-o întotdeauna. La ultimul meci chiar, vineri seară cu Lada Togliatti, după fiecare gol înscris de Gîlcă, dar şi la final, 3.000 de spectatori i-au scandat numele. "Ionela, te iubim, nu pleca de la Oltchim", a răsunat în întreaga sală, gest care a pus-o un pic pe gînduri pe jucătoare.
La FCK Copenhaga, Ionelei i s-a propus însă un contract astronomic. Presa daneză scrie că gruparea din Capitala Danemarcei e dispusă să-i ofere 15.000 de euro pe lună, lucru care ar face din Gîlcă cea mai bine plătită handbalistă din România, cu un contract de 180.000 de euro pe an. Ce va alege componenta "naţionalei" României? Nu e încă hotărîtă. "Nu mă gîndesc acum decît să joc bine în continuare la Oltchim şi voi vedea ce o să fac pe viitor. Orice e posibil", a declarat de fiecare dată handbalista.
Companie selectă
Dacă va alege FCK Copenhaga, Ionela Gîlcă Stanca ar avea numai coechipiere de cinci stele. Anja Andersen a anunţat că va pleca de la Slagelse împreună cu cu prietena sa Mette Melgaard, cu norvegianca Cecile Leganger şi cu campioana mondială, rusoaica Emilie Touray. În plus, sîrboiaca Tanja Milanovici, nemţoiacele Maren Baumbach şi Nadine Krause vor face şi ele parte din noul Dream Team constituit la Copenhaga. Singurul impediment pentru Ionela ar fi faptul că nu ar fi alături de soţul său, Răzvan Stanca, rugbyst la Dinamo, în Danemarca rugbyul neexistînd, practic, ca sport.