SPORTURI  »  HANDBAL  »  EUROPEAN LEAGUE

Astrahanocika Astrahan - Minaur Baia Mare 33-27 » De la ruși vin golurile! Cronica meciului

Minaur Baia Mare a pierdut clar deplasarea de la Astrahan, scor 27-33 // FOTO: Dan Potor
Minaur Baia Mare a pierdut clar deplasarea de la Astrahan, scor 27-33 // FOTO: Dan Potor

Articol de - Publicat duminica, 24 ianuarie 2021 21:00 / Actualizat duminica, 24 ianuarie 2021 21:19

Minaur Baia Mare a pierdut clar deplasarea de la Astrahan, scor 27-33, la capătul unui meci foarte slab făcut de echipa lui Costică Buceschi în EHF European League. 

O zi foarte proastă pentru Minaur Baia Mare în disputa cu Astrahanocika Astrahan. Maramureșencele au făcut unul dintre cele mai slabe meciuri ale sezonului, fiind depășite clar de formația de pe locul 4 în Rusia.

Astrahanocika Astrahan - Minaur Baia Mare 33-27 » Cronică de Marian Ursescu: „De la ruși vin golurile”

Linia de 9 metri a Minaurului, atât de lăudată, care dăduse rezultate în alte partide, a fost de nerecunoscut. Kovacevici inexistentă, Laslo a jucat foarte slab, iar tânăra Andreea Popa a punctat doar din aruncări de la 7 metri.

Jelena Lavko a fost singura care a încercat câte ceva, plus pivotul Linn Blohm. Suedeza s-a zbătut mult, dar a "beneficiat" de un strâns marcaj. Chiar și așa, a scos multe aruncări de la 7 metri, ajutându-și echipa.

Probleme în apărare

Și în apărare au fost adevărate bulevarde, rusoaicele marcând nestingherite. Cea mai mare problemă rămâne însă poarta, atât Idehn, cât și Enache luând goluri de la mare distanță. 

Astrahanocika a avut 14-8 la pauză și s-a distanțat apoi la 11 goluri în partea a doua. Noroc că pe final rusoaicele au schimbat titularele și Minaur s-a apropiat, disputa încheindu-se 33-27. Etapa viitoare, Minaur va întâlni pe teren propriu echipa rusă, la care duminică au strălucit interul Ekaterina Malașenko și extrema Daria Samohina.

Și-a depus memoriu?

Sunt zvonuri că Jovana Kovacevici, interul stânga de la Minaur, intenționează să depună memoriu pentru a deveni jucătoare liberă, la Minaur fiind probleme cu restanțele financiare. De altfel, sârboaica va pleca în viitorul sezon de la Minaur, semnând deja pentru o altă echipă din România, Gloria Bistrița. Kovacevici a fost dorită și de SCM Rm. Vâlcea, CSM București și Gloria Buzău, dar a ales echipă antrenată de Horațiu Pașca.

Astrahanocika 33

  • Malașenko 8, Samohina 6, Tarasova 4, Iejîkava 4, Sabirova 3, Zelenkova 2, Levcenko 2, Debelici 2, I. Nikita 2. Antrenor: Vlatko Djonovici

Minaur Baia Mare 27

  • Lavko 7, Blohm 5, A. Popa 5, Kovacevici 3, Burlacenko 2, Araujo 2, Tănasie 1, Laslo 1, Fujita 1. Antrenor: Costică Buceschi

CLASAMENT GRUPA C

Astrahanocika Astrahan - Minaur Baia Mare 33-27 » De la ruși vin golurile! Cronica meciului

SCM Rm. Vâlcea, fără șanse în fața noii forțe a handbalului european! Cum arată clasamentul grupei B din Liga Campionilor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează