Articol de Adrian Jitea - Publicat joi, 12 decembrie 2024, 18:43 / Actualizat joi, 12 decembrie 2024 18:43
Interul Bianca Bazaliu (27 de ani), pivotul Lorena Ostase (27 de ani) și coordonatoarea Alisia Boiciuc (19 ani) au fost nominalizate pentru echipe turneului la Campionatul European de handbal feminin. Fanii vor decide câștigătoarele prin vot.
România s-a clasat pe locul 11 la Euro 2024. Naționala pregătită de Florentin Pera și-a îndeplinit obiectivul asumat la startul competiției. Trei dintre handbalistele „tricolore” au intrat și în atenția EHF. Au fost nominalizate pentru echipa turneului.
Dublă nominalizare pentru Alisia Boiciuc
Alisia Boiciuc a arătat o maturitate deosebită pentru vârsta de 19 ani. Federația Europeană de handbal a nominalizat-o în cursa pentru cea mai bună coordonatoarea, dar și pentru cea mai bună tânără jucătoare de la Euro 2024.
279 de minutea petrecut Alisia Boiciuc pe parchet la Euro 2024
Boiciuc a marcat 18 goluri din 30 de aruncări, a treia marcatoare din lotul României. Ocupă 20 în ierarhia generală a pasatoarelor, cu 19 assisturi. A prins top 15 și în clasamentul defensiv, cu 4 blocaje și 3 mingi furate.
Orice jucătoare visează la acest moment, să ajungă la echipa națională. Eu m-am adaptat rapid și foarte bine, mă bucur foarte mult că am făcut acest pas. Se vede munca pe care o depun zi de zi. Sunt încântată! Vreau să o țin tot așa și să rămânem sănătoasă
Mă bucur foarte mult, mai ales că mie îmi place mai mult în apărare. Dacă nu scoți mingi în apărare, nu poți să ajungi în atac. Pe mine asta mă pasionează. Îmi propun la fiecare meci să scot câteva mingi din apărare. Îmi plac duelurile 1 la 1, nu mă feresc de ele
- Alisia Boiciuc, pentru GSP, în timpul Euro 2024
Bianca Bazaliu, nominalizată pentru cel mai bun inter stânga
Bianca Bazaliu (27 de ani) a devenit unul dintre liderii actualei generații. Pregătită mereu cu sfaturi pentru mai tinerele colege, handbalista de la Gloria Bistrița a înscris 35 de goluri. Dintre ele, 15 au venit de la 7 metri. A fost desemnată MVP al victoriei cu Suedia.
114,26 km/orăa fost cea mai rapidă aruncare de la Euro 2024, reușită de Bianca Bazaliu
Bianca a petrecut 216 minute pe parchet, iar EHF a propus-o pentru distincția de cel mai bun inter stânga.
VIDEO. Bianca Bazaliu, în top 5 și la capitolul celor mai frumoase goluri
Lorena Ostase, record la Euro 2024
Lorena Ostase (27 de ani), căpitanul noii generații, a petrecut pe parchet 360 de minute. Pivotul Rapidului a înscris 33 de goluri, un procentaj de 76,74%, și a primit nominalizarea din partea EHF.
Cred că ne trebuie jocuri. Știm cu toții problema României. Știm cu toții cum am dus-o, doar din dorința extraordinară a grupului, din dorința individuală. Mai departe sperăm să fie cât mai mulți termeni care să ne ajute și să ne dea acel «ceva» astfel încât să fim între primele echipe. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă! Atât cât am putut, am ajutat echipa. În același timp, m-am bucurat de handbal
- Lorena Ostase, pentru GSP.ro
Handbalistele „tricolore” pot fi votate în aplicația Home of Handball. Scrutinul este deschis până sâmbătă, 14 decembrie, la ora 23:59.
Clasamentul final al grupei principale I de la Campionatul European de handbal feminin:
Națională | Golaveraj | Puncte |
1. Franța | 157-124 | 10 |
2. Ungaria | 153-125 | 8 |
3. Suedia | 133-137 | 4 |
4. Muntenegru | 124-135 | 4 |
5. Polonia | 125-153 | 2 |
6. România | 128-146 | 2 |
Rezultatele în grupa principală I de la Campionatul European de handbal feminin
- 5 decembrie » Suedia - Polonia 33-25
- 5 decembrie » Franța - România 30-25
- 5 decembrie » Ungaria - Muntenegru 26-20
- 6 decembrie » Suedia - România 23-25
- 6 decembrie » Franța - Muntenegru 31-23
- 6 decembrie » Ungaria - Polonia 31-21
- 8 decembrie » Muntenegru - Polonia 30-28
- 8 decembrie » Ungaria - România 37-29
- 8 decembrie » Suedia - Franța 27-31
- 10 decembrie » România - Polonia 24-29
- 10 decembrie » Ungaria - Franța 27-30
- 10 decembrie » Suedia - Muntenegru 25-24