SPORTURI  »  HANDBAL  »  BIETIGHEIM-SCM RM. VÂLCEA 31-28

Bietigheim - SCM Rm. Vâlcea 31-28 // Aproape de Main Round » Vâlcea a pierdut al patrulea meci consecutiv în grupă, dar se poate califica în faza următoare

Articol de GSP - Publicat duminica, 10 noiembrie 2019 21:56

Campioana României, SCM Rm. Vâlcea, a pierdut aseară, la Ludwigsburg, 28-31 cu Bietigheim, al patrulea meci consecutiv în grupa C a Ligii Campionilor. Oltencele au început meciul excelent, au făcut o primă repriză foarte bună, dar s-au stins pe final.

Vâlcencele au condus cu 3-0, apoi cu 8-6, dar au intrat la pauză cu un singur gol diferență: 14-13. Pivotul Asma Elghaoui, extrema Ann Grete Norgaard și centrul Kristina Liscevici au fost jucătoarele care au ținut echipa în față. În partea a doua, campioana României a mai rămas în avantaj doar 7 minute, 16-17. Au urmat cinci minute de secetă și Bietigheim s-a distanțat la trei lungimi, 20-17.

Pentru a spera la calificarea în Main Round, Vâlcea nu avea voie să piardă la mai mult de 6 goluri, în tur SCM câștigând cu 34-27. Au urmat emoții mari în urma fluctuațiilor incredibile din jocul oltencelor. Nemțoaicele au căpătat încredere și s-au dus de la 22-21 la 27-22. Mai erau 7 minute de joc pe care Vâlcea le-a gestionat însă foarte bine.

Irina Glibko a marcat două goluri la timp, după ce până atunci jucase foarte slab, iar Norgaard și Liscevici au arătat că sunt cele mai experimentate jucătoare din lotul campioanei. S-a terminat 31-28, un rezultat care, în condițiile în care Bietigheim pierde la Podgorica, împotriva lui Buducnost, în ultima etapă, duce Vâlcea în primăvara Ligii Campionilor.

Urmează însă meciul cu Brest, unul în care punctele contează pentru Main Round. O misiune dificilă în fața vicecampioanei Franței, care a bifat ieri a cincea victorie consecutivă în grupă, 32-28 cu Buducnost. 

Clasament grupa B

1. Brest5500175-14610p
2. Buducnost5302134-1296p
3. SCM Rm. Vâlcea5104125-1392p
4. Bietigheim5104143-1632p

* primele trei echipe se califică în Main Round
Ultima etapă: Vâlcea-Brest, Buducnost-Bietigheim (16 noiembrie)

  • Bietigheim 31: Malestein 7, Visser 6, Woller 5, Naidzinavicius 4, Van der Heijden 4, Aardahl 4, Kudlacz 1. Antrenor: Martin Albertsen
     
  • SCM Rm. Vâlcea 28: Norgaard 7, Elghaoui 6, Liscevici 4, Gonzalez 3, Glibko 3, Da Silva 2, M. Lopez 2, Fraga 1. Antrenor: Florentin Pera

3 aruncăride la 7 metri au ratat nemțoaicele din cele 6 avute. Vâlcencele au avut procentaj de 100%: 4/4

Cum au jucat handbalistele din lotul pentru Mondiale 

  • Iulia Dumanska a apărat doar 15 minute poarta vâlceană. A avut trei parade și a primit 9 goluri.
  • Cristina Florica a jucat în repriza a doua, doar în faza de apărare. Nicio realizare notabilă.
  • Raluca Băcăoanu a revenit în echipă după 6 meciuri consecutive în care nu a evoluat. Ținută pe margine de accidentarea la spate, Raluca s-a zbătut mult în centrul apărării și a fost extrem de utilă în defensivă
  • Mădălina Zamfirescu nu a fost folosită deloc de antrenorul Florentin Pera.

Citește și:

Schimb spectaculos făcut între Vâlcea și Craiova!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
Nationala
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
Mircea Lucescu „a erupt”, după meciul cu Cipru: „Niște nerușinați!”
Nationala
Mircea Lucescu „a erupt”, după meciul cu Cipru: „Niște nerușinați!”
De nicăieri! Candidat întrebat în dezbaterea prezidențială de la Digi 24: „FCSB este Steaua? În cât timp îi dați palmaresul domnului Becali?”
Superliga
De nicăieri! Candidat întrebat în dezbaterea prezidențială de la Digi 24: „FCSB este Steaua? În cât timp îi dați palmaresul domnului Becali?”

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (4)
1391972634181505
Adrian Popescu  •  11 Noiembrie 2019, 12:46

OK schimbarea pozei

1391972634181505
Adrian Popescu  •  11 Noiembrie 2019, 10:03

@cneius bune vorbe...Domnule Ursescu să înțeleg că jucătoarea Crina Pintea care apare în poză, știți ”criminala”din meciul Zalău-CSM joacă la Rm Vâlcea sau la Bietigheim? În loc să încercați să faceți jocuri în handbal mai bine v-ați ocupa de bucătăria editorială...În altă ordine de idei...”Pivotul Asma Elghaoui, extrema Ann Grete Norgaard și centrul Kristina Liscevici au fost jucătoarele care au ținut echipa în față”...păi asta nu este blasfemie? Cum este posibil ca un antrenor român, cel mai bun din România în opinia dumneavoastră, să mizeze mai mult pe jucătoare străine în detrimentul celor din România iar asta să fie un succes? Parcă la CSM nu era OK, parcă vă luptați pentru ca româncele să aibă mai multe șanse...că sunt valoroase și nu sunt băgate în seamă...încă o dovadă că dumneavostră aplicați regulile deontologice după cum vă dictează interesele...

xac13
xac13  •  11 Noiembrie 2019, 09:51

Absolut penibil !!! Sa te BUCURI cand ai pierdut !!! Si cu echipa ??? Nici astea nu au folosit echipa de junioare /tinere si nici noi nu am putut avea arbitrii romani !!! Curat ghinion , fara probleme, in campionatul intern lucrurile sunt aranjate .

Vezi toate comentariile (4)
Comentează