Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 27 februarie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 26 februarie 2012 21:32
Oltchim a ieşit neaşteptat de bine dintr-un meci în care a arătat, ca şi contra lui Buducnost, confuzie şi apetit pentru cele mai variate greşeli.
Ar fi trebuit să fie un meci cîştigat de Oltchim cu toate jucătoarele legate la ochi. Una dintre acele partide în care valoarea superioară iese repede la suprafaţă, ca un strat de ulei gălbui peste un mic adînc de apă. Şi aşa au părut că vor sta lucrurile preţ de aproape o repriză, cînd, depăşind un început crispat şi jucînd cu motoarele încălzite la jumătate, vîlcencele au ajuns să-şi conducă adversarele la 4 goluri, 13-9 în minutul 19. Jovanovici găsea cu uşurinţă poarta franceză, în cea română Tolnai colecţiona intervenţii şi număra, de asemenea, barele fetelor cu fustiţă de la Metz, iar Managarova alerga mai iute ca un iepuraş. Özel însă n-a avut o zi bună. Turcoaica, un soi de creier care scoate scîntei de fantezie la fiecare fază, a fost în pană ieri. Iar de la ea s-au molipsit parcă şi celelalte.
Aşa s-a ajuns la un scor egal la pauză, cu franţuzoaicele profitînd de deruta deja instalată în jocul Oltchimului. Partea a doua a fost un concert al sunetelor care mai de care mai false. O repriză în care erorile au abundat şi de o parte, şi de alta, dar în serii. Handbalistele de la Metz au condus şi ele la 3 goluri, 24-21 (min. 49), însă pe final s-au fîstîcit şi Oltchimul s-a apropiat. Din scenariul greşelilor a ieşit un final tensionat, cu ultimele secunde de atac al vîlcencelor în flăcări, de un dramatism aproape nemeritat. S-a încheiat egal, 26-26, iar campioana României are nevoie de victorie ca de aer contra lui Krim, acasă, pe 4 martie.
Un punct pentru semifinale
În ciuda rezultatului de la Metz şi a evoluţiei foarte slabe, Oltchim păstrează în continuare şanse la calificare. Vîlcencele trebuie să cîştige cel puţin un punct în meciul următor, de pe teren propriu, cu Krim Ljubljana. Un succes al slovenelor însă, indiferent de scor, ar scoate Oltchimul din cărţile calificării. Dacă Oltchim ar fi învins la Metz, meciul cu Krim practic nu ar mai fi contat, slovenele trebuind să cîştige duminică, la Rm. Vîlcea, la peste 6 goluri diferenţă!
Multe "mîini moarte"
Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea nu a putut cîştiga aseară, la Metz, pentru că foarte multe jucătoare nu s-au ridicat la nivelul unui meci de Liga Campionilor. Chiar dacă au avut în faţă o echipă modestă, Ozel, Vizitiu, Meiroşu, Curea, Chirilă sau Farcău au fost, cum se spune, "mîini moarte" în echipă. Singurele jucătoare care au dat satisfacţie au fost Jovanovici, Managarova, Vetkova, Tolnai şi Brădeanu.
"Meciul cu Metz a fost unul în care o echipă a arătat cum nu trebuie să joci. Am făcut foarte multe greşeli! Sper ca fetele să se trezească şi să învingă pe Krim Ljubljana" (Petre Berbecaru, preşedinte Oltchim)
"Nu mai e nimic de zis. Ne-am împiedicat de o echipă modestă, dar mai ales în propriile nostre prostii. Trebuie să batem Krim ca să ne calificăm" (Radu Voina, antrenor Oltchim)
METZ 26 (15): Andriuşina 6, Liscevici 4, Mendy 3, Csaki 3, Kamto Njitam 2, Prudhomme 2, Limal 2, Broch 2, Ognjenovici 2
OLTCHIM 26 (15): Jovanovici 6, Managarova 5, Brădeanu 4, Vetkova 4, Ardean Elisei 3, Curea 1, Chirilă 1, Manea 1, Özel 1
Clasament grupa 2
1. Buducnost 4 4 0 0 119-98 8
2. Oltchim 4 2 1 1 111-106 5
3. Krim 4 1 0 3 93-107 2
4. Metz 4 0 1 3 94-106 1
Etapa următoare: Oltchim-Krim (4 martie); Budcnost-Metz (4 martie)