SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL

CORESPONDENȚĂ DIN JAPONIA // EXCLUSIV Cristina Neagu, în stare de șoc după România - Spania 16-31: „Sincer, nu văd niciun lucru bun, dar ce altceva să fac?”

Articol de , - Publicat sambata, 30 noiembrie 2019 13:54

România a pierdut categoric în fața Spaniei, scor 16-31, în primul meci de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Cristina Neagu (31 de ani) spune că dacă „tricolorele” vor continua să joace la fel ca astăzi, „atunci nu vom câştiga nici un meci”.

  • GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii
  • Următoarele meciuri ale României: Senegal (1 decembrie), Kazahstan (3 decembrie), Muntenegru (4 decembrie) și Ungaria (6 decembrie).
  • Dacă se clasează în primele 3 ale grupei, România intră într-una din cele două grupe principale, unde va mai juca 3 meciuri. În cazul în care se va clasa în primele două echipe ale grupei principale, România ajunge în semifinale.

- Cristina, ce sentiment te încearcă după această umilinţă? 
- Ştiam ce joacă Spania, ce tactică au, unele dintre colegele mele le ştiau foarte bine fiindcă sunt coechipiere cu ele la echipele de club, însă n-a mers nimic. Nu am putut să punem nimic în aplicare din ceea ce pregătisem. Am luat gol după gol, la fiecare atac al lor, ceea ce te doboară. În aceste condiţii e imposibil să emiţi pretenţii. Dacă ar fi să mă gândesc ce să iau pozitiv, nici nu găsesc. Cred că trebuie şters din memorie cu totul şi să ne gândim că, pentru noi, Mondialul începe duminică, împotriva Senegalului. 

- Puteai face mai mult azi? 
- Acum o lună nici nu mă gândeam că voi fi aici, dar uite că nu doar că sunt, dar am şi jucat, deci nu pot să zic că e chiar un dezastru. Sper să rămân sănătoasă până la final. 

- E un şoc pentru tine? 
- Cred că am mai trecut prin aşa ceva, dar cu mult timp înainte. În ultimii ani, România nu s-a întâlnit cu aşa ceva, a făcut rezultate bune şi chiar dacă a pierdut jocuri, nu a făcut-o de această manieră, ci la limită. Aceasta este situaţia, dar eu rămân pozitivă. Numai când mă gândesc că n-aș fi crezut că o să fiu aici şi totuşi am jucat din nou la un Mondial. 

- Acesta e nivelul României? 
- Avem multe fete tinere în lot. S-a văzut tracul lor de competiţie, emoţiile. Ele acum trebuie încurajate, trebuie ridicate în momentele acestea. Sper că au trecut peste acest impact cu o competiţie mare şi să fie la alt nivel începând cu meciul următor! 

- Dacă vom juca aşa... 
- Dacă vom juca aşa în continuare, nu vom face nimic, nimic, aici, în Japonia. Dar nu aceasta e faţa României, sunt singură fiindcă ştiu potenţialul fetelor. 

- Te provoci să găseşti lucruri pozitive după un asemenea meci? 
- Sincer, acum la cald, nu văd nici un lucru bun. Nici nu-mi aduc aminte în ultimii ani dacă România a mai suportat aşa ceva. Chiar mi-e foarte greu să vorbesc despre lucruri pozitive, însă trebuie să facem ceva. Mai avem 4 meciuri, ne aşteaptă o partidă complicată cu Senegal din moment ce Muntenegru le-a bătut atât de greu. 

- Poţi să rămâi optimistă? 
- Şi ce să fac altceva? Dacă nu mai am nici speranţă, atunci înseamnă că ne punem singure plumb în picioare şi să renunţăm după un singur meci. Nu vom face aşa ceva, lăsăm deoparte eşecul de azi fiindcă a fost slab din toate punctele de vedere. 

- Mental, vă ajută că următorul meci vine repede? 
- E cu dus şi întors. Sincer, e greu să-ţi revii psihic după aşa ceva. Mâine e deja meciul următor, dar oricât ţi-ai dori să laşi în urmă ce s-a întâmplat cu Spania, îţi dai seama că e foarte, foarte greu să reuşeşti să te distanţezi de eşec. 

„A fost un meci catastrofal, nu ne-a ieşit nimic, dar dacă stăm acum să ne lamentăm în loc să privim la ce meciuri mai avem şi că sunt şanse în continuare, atunci sigur nu vom câştiiga nici un meci aici” - Cristina Neagu 

Vezi și:

România - Spania 16-31 // Naționala României, debut umilitor la Campionatul Mondial din Japonia! De când nu am mai suferit un astfel de eșec + ce urmează

Radu Voina, perplex după umilința de la Mondial: „Am văzut meciul singur și nu credeam că pot păți asta”

CORESPONDENȚĂ DIN JAPONIA // Începe Campionatul Mondial de handbal: 3 mari favorite şi restul lumii! Cum arată cotele la pariuri, unde se joacă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (21)
1502241916738818
Ion-Nelu Nistor  •  01 Decembrie 2019, 13:00
Postat de sakamoto pe 30 Noiembrie 2019, 16:07

Dedu demisia! De onoare, daca cumva exista asa ceva...

Din pacate nimeni nu ravneste la scaunul lui. Este un scaun pentru persoane cu probleme locomotorii. Asta este norocul lui.

1502241916738818
Ion-Nelu Nistor  •  01 Decembrie 2019, 12:56

Tot am batut si noi ceva. Am batut toba.

dvd1
dvd1  •  01 Decembrie 2019, 11:06

faceti repede calcule cum ajunge Romania campioana mondiala. Treceti repede la lucru, nu avem timp de pierdut. La fel si pt Halepa, imediat calcule cum ajunge ea nr 1. Ati inceput calculelle?

Vezi toate comentariile (21)
Comentează