SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSA STEAUA

CSA a renunțat la proiectul de amploare: „Steaua, o echipă de milogi. Trebuie desființată!”

Handbaliștii Stelei la un time-out în sezonul 2022 FOTO Imago Images
Handbaliștii Stelei la un time-out în sezonul 2022 FOTO Imago Images

Articol de - Publicat joi, 04 mai 2023 18:40 / Actualizat joi, 04 mai 2023 21:57

După patru luni de întâlniri, planuri, contracte semnate de jucători, clubul Steaua a renunțat la ideea de a deveni în 2-3 ani o forță de anvergura lui Dinamo în handbalul românesc. Proiectul propus de Cristian Gațu și Daniel Georgescu s-a împotmolit în birocrația intereselor roș-albastre, iar Steaua a pierdut jucători precum campionul mondial francez Olivier Nyokas și lituanianul Aidenas Malasinskas, care are peste 500 de goluri în Liga Campionilor.

La ultima întâlnire, din 25 aprilie, conducerea „militarilor” i-a anunțat pe Cristian Gațu și Daniel Georgescu că oameni cu influență la conducerea Ministerului Apărării nu au mai fost de acord cu plata unor salarii uriașe pentru jucători, ale căror contracte s-ar fi ridicat la 6.000-7.000 de euro, la nivelul echipelor de fotbal din Liga 1!

CSA Steaua a renunțat la proiectul de amploare pentru secțiunea de handbal

Sursele Gazetei au povestit că proiectul a început în decembrie anul trecut, când celebrul Didier Dinart putea ajunge la Steaua cu Rareș Fortuneanu secund și cu un sponsor francez de origine asiatică. Acesta din urmă promisese o sponsorizare de 1 milion de euro, dar când i s-a spus să aducă pentru început 100.000 de euro, a dispărut.

Din ianuarie, Steaua a negociat cu Daniel Georgescu formarea unei echipe redutabile, cu Rareș Fortuneanu-antrenor principal, Daniel Sarmiento-antrenor secund și cu mulți jucători de valoare, totul încadrându-se în bugetul de aproximativ 1 milion de euro al secției de handbal Steaua. 

„Am creionat o echipă alături de Rareș Fortuneanu, el a vorbit cu fiecare jucător în parte. Când lucrurile păreau aranjate, s-a produs un scurtcircuit și din acel moment am spus că mă retrag și nu mai consiliez această echipă. Am vorbit prea mult timp fără să facem un pas", a declarat Daniel Georgescu pentru Gazeta Sporturilor.

„Am spus să nu apară nimic în presă..."

Fostul manager a lui Dinamo, Daniel Georgescu, care a creat structura dinamoviștilor din 2014 și cu care echipa a performat până în 2021, a reușit să obțină semnăturile a 5 jucători pentru Steaua, dar clubul militar nu a semnat acele contracte.

La întâlnirea de la sediul clubului Steaua din 25 aprilie, cele două părți și-au reproșat mai multe lucruri. Steaua a fost reprezentată de vicepreședintele Teodor Popa, managerul Andrei Cian și Dragoș Barbu, iar de cealaltă parte au fost Cristian Gațu și Daniel Georgescu.

Sursele Gazetei au confirmat că încă de la începutul discuției atmosfera s-a încins rapid, deoarece fiecare parte se acuza de scurgere de informații către terți

Andrei Cian: „Am spus să nu apară nimic în presă... noi nu am vorbit cu nimeni, despre problemele cu cazarea, cu birocrația. Ce a dat Gazeta Sporturilor..."
Daniel Georgescu: „A apărut un cont fals de Facebook cu poza lui Dinier Dinart, cu numele Daniel Georgescu Huțulescu, de care știau doar 6 persoane că ar fi trebuit să vină la Steaua, după discuția din decembrie. Despre jucătorii boșorogi, Malasinkas și Nyokas... lucrurile astea se știu tot de aici, din interior. Eu, Gațu, Cian, Barbu, Teo și Bichir, în rest nu știa absolut nimeni"

„Nu am pene pe spate..."

Daniel Georgescu a fost cel care a vorbit cel mai mult și le-a reamintit interlocutorilor ce s-a întâmplat din ianuarie până în aprilie: 

Mă apuc să lucrez pe acel buget, vorbeam pe grupul de WhatsApp cu tine (Cian) și cu Rareș. Nu am nevoie de funcție. Tu răspundeai mai rar, dar ziceai că nu ai timp. Lucrurile trebuie făcute când apar, nu când ai timp... că altfel nu funcționează. 

Îmi fac timp. Ne-am văzut de vreo 15 ori. Ați spus că mă faceți consilier, asta era prin ianuarie... suntem în aprilie, și nimic. Asta mi-a demonstrat că nu aveți nevoie de mine. Cum pot să vorbesc eu în numele Stelei, dacă eu nu am nicio calitate? Sunt băgat chipurile în acel consiliu, dar să știți că nu am... "pene pe spate". Nu știu nimic de drepturi și obligații. Poate trebuie să fiu la ora 9 cu bonetă pe cap, la raport?!

Unele surse din clubul militar au confirmat pentru ziar că Andrei Cian, care este managerul echipei de handbal de 10 ani, credea că va fi înlăturat odată cu schimbările de la echipă, așa cum s-ar fi întâmplat cu antrenorul Ovidiu Mihăilă.

Andrei Cian: „Din toată combinația asta eu am văzut că vii în locul meu"

„Vine Georgescu și face el echipa și pe mine mă trimite în tribună? Așa i-a făcut și Stângă. Eu nu fac echipa fără antrenor, cum ați făcut voi cu Meșter și i l-ați trimis lui Coco pe cap", le-a spus Georgescu că ar fi zis Cian într-o discuție cu Rareș Fortuneanu.

Andrei CIan: „Steaua vine cu un milion de euro și tu cu ce vii?"
Daniel Georgescu: „Eu vin cu cazare, avioane, mașini. Alea nu se văd?"
Andrei Cian: „Nu s-a vrut..."

Pentru noul sezon Steaua va avea un buget de aproximativ 1 milion de euro, iar Daniel Georgescu a confirmat că va plăti chiriile jucătorilor, biletele de avion când jucătorii pleacă acasă și va face rost de sponsori pentru mașinile de serviciu, costuri pe care CSA Steaua nu le putea suporta prin contract.

Daniel Georgescu: „Tu ai zis de un buget și eu am spus că, cu mici ajustări, ne putem bate cu Dinamo, nu vin să mă bat pentru locurile 4-7. Corect?"
Andrei Cian: „Da, așa a fost"

În cadrul discuției, Georgescu le-a reamintit conducătorilor steliști că a acceptat dorințele acestora referitoare la unii jucători, dar nu va înțelege niciodată cum sârbul Savo Mester este plătit cu 7.000 de euro pe lună, dar el stă în tribună.

„Ați spus că nu pleacă Popovic, apoi Miloșevic, nici pe Meșter nu puteți să-l dați afară. V-am dat soluții cum puteți face fără ca Steaua să iasă în pierdere. Nu știu cum îl țineți pe Meșter cu 7.000 de euro pe lună și el nu joacă 20 de minute?", a spus Georgescu.

Georgescu a considerat că la Steaua nu s-a vrut realizarea unei echipe puternice.

„Cineva sau câțiva au fost deranjați că eu mă bag în ciorba lor. Nu mă bag în ciorba nimănui. Am venit din respect pentru domnul Gațu. Eu, Daniel Georgescu, nu mă mai bag în nimic și am încheiat subiectul. Avem o problemă că am semnat cu 5 jucători, dar îmi voi cere scuze și le spun că sunt liberi... Eu am vrut să fac handbal, nu am cerut salariu, nu am venit să vă stric ploile. Eu o să spun mereu lucrurile în față. Deranjez, asta este", a conchis Daniel Georgescu, spun sursele Gazetei Sporturilor.

Când Daniel Georgescu a reamintit că Olivier Nyokas, campion mondial cu Franța, a semnat cu Steaua pentru 7.000 de euro pe lună, la fel și Aidenas Malasinskas, care vine din Bundesliga, de la Melsungen, unul dintre participanții la discuție a recunoscut adevăratul motiv pentru care Steaua nu a semnat contractele.

„Unii care au influență la conducere ministerului... Nu se dorește. Cum bă vine Malasinskas la 37 de ani și să-i dăm 7.000 de euro? Are mai mult decât șeful de la Statul Major General (SMG)!".

„Steaua este o echipă de milogi...."

Fostul manager dinamovist le-a reamintit steliștilor că le-a făcut economie de 35.000 lei pe lună, pentru contractul celui de al doilea pivot. În finalul discuției, sursele Gazetei au dezvăluit poziția lui Cristian Gațu la discuții:

Trebuie să faci un inventar la ce s-a discutat și să ceri desființarea secției de handbal. Din păcate, nu se vrea performanță. Steaua a devenit o echipă de milogi. Ar trebui desființată. În sală sunt 5-7 spectatori și echipa joacă de nota 5-7.

Jucătorii care ar fi venit la Steaua dacă se aproba proiectul: 

  • Olivier Nyokas (Franța-campion mondial 2017);
  • Aidenas Malasinskas (Lituania/Mlesungen);
  • Szymon Dzialakiewicz (Polonia/Redbergslids);
  • Melwin Beckman (Polonia/HC Aranas);
  • Andreas Nielsen (Danemarca/Mors)
  • Patryk Walczak (Polonia/Sporting);
  • Luka Mravkovcic (Croația/Tus Lubbecke);
  • Nikola Ivanovic (Serbia/Tatran Preșov);
  • Andrei Buzle;
  • Valentin Neagu.

Din actualul lot al roș albaștrilor ar fi rămas: Iancu, Stănescu, Pleșa, Constantina, Popovici, Tărâță, Mihalcea, Garbovic, Șandru, Irimia, Miloșevici, Burlacu.

Cum ar fi putut arăta un prim „7" la Steaua: Iancu, Constantina, Nyokas, Malasinskas, Dzialakieviewcz, Tărâță, Nielsen

Citește și: 

Alba Blaj, al șaptelea titlu! Peste două ore în ultimul meci al finalei contra celor de la CSM Târgoviște

Gest de milioane al lui David Popovici » Își donează una dintre cele mai importante medalii: „Ei au nevoie de susținerea noastră”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (30)
Karma
Karma  •  05 Mai 2023, 18:02
Postat de zzzxxxccc pe 05 Mai 2023, 17:47

de unde ai scos, ba prostea, 4.5 mil. euro?

Salarii=1,5 meleoane euro/an ( cf raspuns csa pt ProSport) Intretinere stadion = 1,2 meleoane euro an ( minim 100.000 euro/luna costa intretinerea stadionului Ghencea) Academia= 1 meleon euro an ( cf declaratii Ogararu) Cheltuielile cu organizarea meciurilor ( arbitrii, deplasari, hotel, mese)...nu pot sa coste sub 800.000 euro/an Ai priceput? Sau te-ai incurcat la adunari?:)))))

zzzxxxccc
zzzxxxccc  •  05 Mai 2023, 17:47
Postat de Karma pe 05 Mai 2023, 07:29

Si ca sa vezi cat esti de minciunel ...sa discutam si de bugetul celor de la Iasi :)))) La o simpla cautare : "Consiliul Local Iasi a aprobat pentru 2023 cu 17 voturi pentru și 5 abțineri bugetul convenit de noi în Comisia pentru Tineret și Sport. La fotbal s-a alocat suma de 9,75 milioane lei" Cum iti mai povesteam eu...bugetul aprobat de "Consiliul local " ...este de 2 meleoane euro/an ! In acelasi timp , csa ...echipa fara drept de promovare ...care joaca doar meciuri amicale ...cheltuieste anual ( salarii+ stadion+ organizare jocuri) peste 4,5 meleoane euro/anual :))) Asa arata performanta si efcicienta in forma ei "meletara" :)))

de unde ai scos, ba prostea, 4.5 mil. euro?

calugarul.avacum.de.la.varatec
calugarul.avacum.de.la.varatec  •  05 Mai 2023, 16:54
Postat de Hugo pe 04 Mai 2023, 23:22

Gatu se batea pentru titlu mondial nu sa-i la fotofinis pe feroezi sau saracii ucraineni.

Daaa, acum fix70 de ani! Intre timp pamantul s-a transformat substantial. Cat de ignorant sa fii ca sa te cantonezi in comoditate si suficienta in secolul trecut???

Vezi toate comentariile (30)
Comentează