SPORTURI  »  HANDBAL  »  GLORIA BUZĂU - CSM BUCUREȘTI 20-32

Cu dedicație pentru antrenor » Fetele de la CSM i-au făcut cadoul perfect lui Adi Vasile de ziua lui

Bianca Bazaliu și-a arătat din nou forța aruncărilor sale în meciul cu Buzăul FOTO Cristi Preda
Bianca Bazaliu și-a arătat din nou forța aruncărilor sale în meciul cu Buzăul FOTO Cristi Preda

Articol de - Publicat joi, 15 octombrie 2020 00:48 / Actualizat joi, 15 octombrie 2020 01:35

Succesul la scor în fața Buzăului, cel mai frumos cadou pentru Adi Vasile. A fost un meci copy-paste cu cel din Cupa României, când CSM s-a impus cu 30-16!

Acum două luni, în semifinalele Cupei României, CSM București a învins în Sala Polivalentă din Capitală pe Gloria Buzău cu 30-16, un meci în care elevele lui Ovidiu Mihăilă nu au contat aproape deloc. Cele două echipe s-au întâlnit aseară, la Ploiești, la startul în noul sezon al Ligii Naționale. Toată lumea aștepta să vadă acum o mică „revanșă” a buzoiencelor, o altă prestație și o opoziție cât mai riguroasă în fața bucureștencelor, mai ales că echipa lui Adrian Vasile nu se putea baza pe Cristina Neagu.

„Același film prost pentru noi!”

Partida a semănat însă izbitor cu cea de la București. Multe greșeli neforțate ale buzoiencelor și un joc de-a șoarecele cu pisica pe teren, cu „tigroaicele” profitând de fiecare inexactitate a adversarelor, cu goluri ușoare marcate pe contraatac. Apărarea CSM-ului a fost la înălțime, cuplul din centrul defensivei, Crina Pintea-Gabriela Perianu, fiind foarte greu de trecut. Și în poarta, croata Jelena Grubisici a stălucit, având 55 la sută procentaj la mingile apărate! Așa s-a ajuns la un incredibil 19-6 la pauză!

„Din păcate pentru noi, a fost același film prost ca acela de la Cupa României. Am încercat să trimit pe teren jucătoarele cu personalitate, să începem bine, dar când faci 16-17 greșeli tehnice și îi oferi mingea adversarului, e greu să joci handbal. Mai ales când ai în față pe CSM București", a declarat antrenorul Ovidiu Mihăilă.

Forța Biancăi Bazaliu

Profitând de scorul de pe tabelă și de situația din teren, Adi Vasile a trimis pe teren multe jucătoare care nu prea apucă să evolueze la meciurile importante. Bianca Bazaliu ne-a reamintit de forța aruncărilor sale de la 9 metri în fața unei apărări visătoare însă, în multe momente. Bianca vine după aproape un an de pauză, în care nu a pus mâna pe minge, și are nevoie de timp pentru a reveni. S-a terminat 32-20, un meci fără istoric, pe care CSM l-a terminat pe teren cu tinerele Jipa și Fânaru.

Cadoul așteptat de la fete

Fetele de la CSM București i-au dedicat victoria tehnicianului lor, care ieri și-a sărbătorit ziua de naștere. „Le mulțumesc pentru modul în care au jucat azi, a fost planul ideal într-un meci foarte bun făcut de noi. A fost copia la indigo a partidei din Cupa României. O să merg acum să le fac cinste fetelor, în autocar, în drumul spre casă", a declarat și antrenorul Adi Vasile. CSM nu are pauză, duminică urmând să joace partida din etapa a 5-a a Ligii Campionilor cu FTC Budapesta, la București.

Cu dedicație pentru antrenor » Fetele de la CSM i-au făcut cadoul perfect lui Adi Vasile de ziua lui
Adi Vasile a împlinit ieri 38 de ani cu o victorie la 12 goluri diferență FOTO Cristi Preda

„Îmi asum rezultatul!”

Ovidiu Mihăilă, antrenorul Gloriei Buzău, a spus după meci că-și asumă vina pentru înfrângerea la scor. „Nu am știut să le capacitez pentru un asemenea joc cu miză. Vom încerca însă să remediem greșelile făcute”. Tehnicianul de la Buzău a vorbit și despre situația actuală din handbalul românesc legată de cazurile numeroase de sportivi infectați. „Eu sunt adeptul rezultatelor decise pe teren, nu la «masa verde». Este o normalitate a vieții noastre cotidiene, dar cluburile cu multe astfel de cazuri ar trebui sprijinite. Pentru că în ritmul actual, când pierzi șase meciuri cu 10-0, autoritățile și sponsorii se pot retrage și pot dispărea ușor trei-patru echipe”, a adăugat Mihăilă.

Gloria Buzău-CSM București 20-32

Gloria Buzău
Iuganu 5, Livrinikj 4, Petruș 3, Subțirică 2, Șteriova 1, Stoleru 1, Ada Moldovan 1, Munteanu 1, Ujkici 1, Janusevici 1. Antrenor: Ovidiu Mihăilă 

CSM București
Dembele 6, Moisă 6, Bazaliu 5, Pintea 4, Omoregie 2, C. Martin 2, Perianu 2, Klikovac 2, Smeets 1, Fînaru 1, Lazovici 1. Antrenor: Adrian Vasile

Noul sezon din Liga Florilor a debutat cu Rapid - CSM Slatina. Oltencele au produs surpriza!

Sold out istoric: suporterii lui Dinamo au cumpărat toate biletele virtuale cu Sporting!

Citește și:
Iftime a oprit brusc dialogul cu jurnaliștii, deranjat de ce i-a strigat un bărbat în fața Arenei Naționale
Superliga
Iftime a oprit brusc dialogul cu jurnaliștii, deranjat de ce i-a strigat un bărbat în fața Arenei Naționale
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Superliga
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează