SPORTURI  »  HANDBAL  »  DINAMO

Dinamo se dezintegrează! "Câinii" și-au pierdut portarul titular: "Aceste probleme mă determină să aleg alt drum"

Articol de - Publicat vineri, 12 ianuarie 2018 10:43

Campioana l-a pierdut pe portarul titluar, Ionuț Irimuș. Acesta e foarte aproape de un contract cu Potaissa Turda.

Ionuț Irimuș, portarul care a evoluat ultimele trei sezoane și jumătate la Dinamo, contribuind la cucerirea ultimelor două titluri, s-a despărțit de gruparea din Ștefan cel Mare.

Goal-keeperul de 30 de ani mai avea contract cu Dinamo, dar a ajuns la o înțelegere amiabilă pentru a fi lăsat să plece.

"Mi-e greu să mă despart de acest club pentru că aici mi-am împlinit cariera. La Dinamo am avut cele mai mari performanțe profesionale prin câștigarea unor trofee care îmi lipseau, am avut parte de susținerea unor suporteri minunați. Din păcate, unele probleme personale mă determină să aleg alt drum. Le urez succes băieților și sper să ducă mai departe tradiția acestei echipe", a declarat Irimuș pentru site-ul clubului din Ștefan cel Mare.

Pe lângă cele două titluri de campion, Irimuș a mai câștigat cu Dinamo o Cupă a României și o Supercupă.

Turda, următoarea destinație?

Ață, cum îl porecleau prietenii, a ajuns se pare la o înțelegere cu Potaissa Turda, club care s-a despărțit și ea de curând de portarul Adrian Țenghea. Sunt voci care spun însă că Irimuș va merge acasă, la Baia Mare, pentru a apăra poarta celor de la Minaur.

Dinamo rămâne cu doar doi portari în lot: Ștefan Grigoraș și iranianul Saeid Heidarirad. Cum "alb-roșiii" au transferurile blocate, campioana se va baza pe cei doi goal-keeperi până la finalul campionatului.

Dinamo nu traversează o perioadă foarte bună. După 15 etape în Liga Națională ocupă doar locul 7, cu 27 de puncte, la 7 lungimi de liderul Steaua. "Câinii" nu au nici antrenor după ce Eliodor Voica a plecat, de destinele echipei urmând să se ocupă fostul secund, Sebastian Bota. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Nationala
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Handbal
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează