Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 01 martie 2020 19:32
Ștefan Constantin, antrenorul celor de la Dinamo, a vorbit despre victoria senzațională reușită de echipa sa în fața lui Sporting Lisabona, scor 26-24. Campioana României și-a asigurat biletele pentru optimile Ligii Campionilor, unde va da peste colosul PSG.
- Dinamo va juca în „optimile” Ligii Campionilor la handbal masculin cu PSG, cea mai bogată echipă din lume. (Detalii AICI)
- Cele două manșe din „dubla” Dinamo - PSG vor avea loc în perioadele 18-22 martie și 25-29 martie
Constantin Ștefan a fost la un pas de a fi schimbat la finalul sezonului trecut de la Dinamo. Câștigase campionatul, dar fusese eliminat de Sporting Lisabona în play-off-ul pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor. Tehnicianul a strâns din dinți, și-a recuperat poziția în vestiar, în fața elevilor săi, și a reînceput treaba, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Răzbunarea e acum mai dulce ca niciodată!
„A fost un meci foarte intens, așa cum au fost toate din Liga Campionilor în această ediție. Mă bucur că am realizat astăzi ce n-am putut anul trecut. Suntem neînvinși în Ligă și nu pot decât să-mi felicit jucătorii pentru ce au realizat în această dublă manșă. Suporterii au fost minunați, ne-au împins de la spate.
- Constantin Ștefan, cum ai trăit acest meci cu Sporting, în care calificarea nu a fost decisă decât în ultimele momente?
- Suntem cu toții fericiți, așteptăm acest meci de un an. Am vrut să arătăm că suntem o echipă puternică, că ne-am maturizat și am învățat din eșecul de anul trecut. Am scris istorie pentru handbalul masculin din România, suntem neînvinși în această ediție, am făcut jocuri bune. E momentul nostru.
- Sporting nu a fost niciodată la conducere, oricât au încercat lusitanii, i-ați ținut la distanță!
- Pe parcursul jocului am avut și momente mai grele, dar am trecut peste ele și am făcut-o cu mult calm. Nu ne-am panicat, am arătat că avem știința jocului, că am căpătat încredere și experiență.
- Cum ați reușit să-i mobilizați pe jucători după decizia dată de federație cu jucătorii extracomunitari?
- Am încercat să-i ținem departe de decizie, să le ridicăm moralul. Ei sunt jucători profesioniști care-și doresc să evolueze la Dinamo. Să vă reamintesc că Ante Kuduz a refuzat să semneze cu RK Zagreb și a pierdut astfel naționala Croației, nu a mai fost luat la Mondiale! Jucătorii aceștia merită să rămână în România, au valoare și sper să nu se piardă calitatea jucătorilor străini care sunt în campionatul nostru și pe care-i aducem destul de greu.
- Eliminarea lui Kuduz putea fi un moment psihologic pentru Dinamo!
- Am arătat că avem jucători de certă valoare, oricine poate fi înlocuit în orice moment. Băieții au respectat ceea ce am discutat și s-a văzut că Dinamo are față de Liga Campionilor!
- Unde vreți să jucați următorul meci?
- Ca în Sala Dinamo nu ne simțim nicăieri, nu știu dacă este posibil să evoluăm aici, dar îmi doresc să joc în această competiție pentru că este o adevărată onoare.
- Ce spui despre PSG, cel mai bogat club?
- Este un bonus pentru noi să-i întâlnim, pentru munca depusă de 5-6 ani, de când a început acest proiect. Sper să ne ridicăm la valoarea lor. Sunt convins că suporterii vor fi alături de noi orice s-ar întâmpla, dar sper să ne vindem cât mai scump pielea.
- Ați avut o primă pentru această calificare?
- Am avut, dar e confidențială!
„Cred că victoria e pe deplin meritată. Saeid (n.r - goalkeeper-ul lui Dinamo) a fost imperial, apărarea a fost foarte ermetică. Am înscris multe goluri din unghiuri laterale, am reușit să desfacem foarte bine apărarea celor de la Sporting”
Ștefan Constantin, antrenor Dinamo
VIDEO // Bucuria dinamoviștilor de la finalul partidei cu Sporting
Vezi și:
VIDEO + FOTO Calificare ISTORICĂ în „optimile” Ligii Campionilor! Adversar de top pentru dinamoviști