Articol de Raed Krishan (foto), Marian Ursescu - Publicat duminica, 01 martie 2020 19:49
Dinamo scrie istorie în handbalul românesc! „Dulăii” s-au calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce au trecut și în retur de Sporting Lisabona, scor 26-24.
- Dinamo va juca în „optimile” Ligii Campionilor la handbal masculin cu PSG, cea mai bogată echipă din lume. (Detalii AICI)
- Cele două manșe din „dubla” Dinamo - PSG vor avea loc în perioadele 18-22 martie și 25-29 martie
La finalul partidei, atmosfera a fost una incendiară. Cei peste 2.500 de suporteri prezenți în micuța sală din „Ștefan cel Mare” au cântat minute în șir alături de jucători, și ei entuziasmați peste măsură de performanța realizată.
Familiile handbaliștilor au coborât la rândul lor pe parchet, realizând o fotografie de grup care va rămâne în istorie.
Simbioza dintre handbaliștii lui Dinamo și PCH e una specială. Ultrașii dinamoviștilor susțin activ echipa de handbal de câțiva ani, aceștia făcând inclusiv deplasări europene alături de favoriți. În meciul tur, 150 de fani români au însoțit formația lui Ștefan Constantin la Lisabona.
Vezi mai jos 45 de imagini de colecție imortalizate de Raed Krishan, fotoreporterul GSP.ro prezent în Sala Dinamo.