Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 03 octombrie 2019 18:50
Macedoneanul Zvonko Sundovski a fost schimbat, după ce vicecampioana României a pierdut miercuri pe teren propriu cu CSM Vaslui.
Înfrângerea de pe teren propriu, 25-26 cu CSM Vaslui, i-a fost fatală antrenorului Zvonko Sundovski, macedoneanul despărțindu-se joi de vicecampioana României.
Conducerea echipei de pe Litoral a anunțat că despărțirea a avut loc în termeni amiabili. Sundovski era de un an și 5 luni antrenorul Constanței, echipă cu care, în sezonul trecut, a jucat finala Ligii Naționale.
Constanța a avut un start de sezon dezastruos, în primele 6 etape reușind o singură victorie, cu CSM Făgăraș.
Totul a culminat cu ultima etapă, când a pierdut în fața nou-promovatei CSM Vaslui, 25-26. Gazdele au avut 24-19 în minutul 47, dar nu au mai marcat decât un gol până la final!
Sundovski (52 de ani) antrenează în România din 2012. A pregătit trei ani pe HCM Constanța, alți doi pe CSM București și apoi a trecut la HCDS Constanța.
Sâmbătă, HCDS Constanța va juca prima manșă din turul doi preliminar al Cupei EHF, pe teren propriu cu maghiarii de la Csurgoi. Echipa va fi condusă, cel mai probabil, de "secundul" George Buricea și de antrenorul cu portarii Alexandru Buligan.
Vezi și:
EXCLUSIV Revoltă la naționala de handbal feminin: președintele Alexandru Dedu băgat în ședință de jucătoare
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro