SPORTURI  »  HANDBAL  »  DECES

GALERIE FOTO Doliu în handbalul românesc. S-a stins din viață dublul campion mondial Ștefan Birtalan

Ștefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial și cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, s-a stins din viață în această dimineață. +12   FOTO
Ștefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial și cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, s-a stins din viață în această dimineață.

Articol de - Publicat luni, 27 mai 2024 09:56 / Actualizat luni, 27 mai 2024 16:17

Ștefan Birtalan (75 de ani) a murit în această dimineață. Fostul mare sportiv a fost dublu campion mondial (la edițiile din 1970 și 1974). Birtalan a fost desemnat cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977.

Acesta avea grave probleme de sănătate și fusese internat la spitalul Fundeni în ultimele 10 luni. „Mi-a cedat ficatul! Nu mai funcționează cum trebuie și trăiesc un adevărat chin”, spunea Ștefan Birtalan în urmă cu 6 luni.

Ștefan Birtalan a murit în această dimineață

Fostul mare campion a decedat în această dimineață, în jurul orei 6:00, anunță Libertatea.

Vestea a fost confirmată de Dan Marin (75 de ani), campion mondial în 1974, și bronz olimpic în 1972.

Dan Marin a confirmat decesul lui Ștefan Birtalan

„Din nefericire, vestea cutremurătoare este adevărată. Marele Birtalan a murit în această dimineață, la ora 6.00, după o lungă suferință”, a spus Dan Marin.

Cei de la CS Dinamo au transmis un mesaj de adio pentru Birtalan, care a jucat timp de 11 ani la Steaua, marea rivală a „câinilor”.

„Ne-a fost rival și prieten. Nu a jucat niciodată pentru noi, dar a fost UNIVERSAL! Un campion rar! Odihnește-te în pace, Ștefan Birtalan!”, a apărut pe pagina de Facebook a CS Dinamo.

Trupul neînsufleţit al celui mai bun jucător al lumii în 1974, 1976 şi 1977 va fi depus marţi, în jurul prânzului, la Capela Cimitirului Ghencea 3. Înmormântarea va avea loc miercuri, de la ora 12:00.

GALERIE FOTO. Ștefan Birtalan, dublul campion mondial cu România la handbal

Ștefan Birtalan Foto: Arhivă GSP
Ștefan Birtalan Foto: Arhivă GSP
Ștefan Birtalan Foto: Arhivă GSP
Ștefan Birtalan alături de Ilie Năstase și Dan Grecu Foto: Arhivă GSP
Ștefan Birtalan Foto: Arhivă GSP
+7 FOTO

Ștefan Birtalan a fost unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România. A jucat 14 ani în naţionala de handbal a României, pentru care a înscris 993 de goluri. A câştigat titlul de campion mondial în 1970 şi în 1974, fiind medaliat olimpic de trei ori. Argint la Montreal '76 şi bronz în '72 la Munchen şi în '80 la Moscova. 

A fost golgheter al Mondialului din Germania 1974, cu 43 de goluri. Cu Steaua, unde a evoluat cea mai mare parte a carierei, a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1977. Deţine un record fabulos de 34 de goluri înscrise într-o partidă, atunci când era legitimat la formaţia italiană Polisportiva Folonica, echipă la care evoluase înainte şi Cristian Gaţu.

Am fost competitori o bună perioadă de timp, el fiind antrenor la Steaua. Un om extraordinar, un nume uriaș al handbalului românesc. Îmi pare extrem de rău, este o veste extrem de tristă pentru toți. A fost un luptător!
- Petru Ghervan, fost selecționer al naționalei masculine de handbal.

Am fost prieteni buni. A fost un om extraordinar, încă nu îmi găsesc cuvintele. Toți ne ducem la un moment dat sau altul, el a suferit mult, fiind internat în spital în ultimele luni. Este mult prea proaspătă vestea pentru a discuta mai multe acum.
- Cristian Gațu, dublu campion mondial la handbal cu naționala României.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (22)
zb59
zb59  •  28 Mai 2024, 00:20

RIP Birtalan! Un adevarat campion!

nicto
nicto  •  27 Mai 2024, 20:05

Dumbezeu sa-l odihneasca, un mare campion si ca toti campionii, un om modest simplu si agreabil... in 1970 se transfera la Steaua si tot in 1970 devine campion mondial... asa dintr-o data ? nu !!! dar ziaristi nu stiu... a inceput handbalul la unicul club din Jibou, Rapid/ CFR.... apoi se duce la Baia Mare unde joaca mai intai volei la Explorari si pe urma trece la hadbal la Minaur... cu Minaur ajunge in divizia A urcand din esaloanele inferuioare... in 1970 se transfera la Steaua si tot in 1970 devine campion mondial...

Vasile1950
Vasile1950  •  27 Mai 2024, 17:19

Cei care vă semnați comentariile cu nume sinistre, de papuași, măcar acum puteați să vă treceți numele în clar, din respect pentru marele om Ștefan Birtalan, care ne-a bucurat cu victoriile obținute cu Baia Mare, Steaua și echipa națională. Dumnezeu să-l odihnească!

Vezi toate comentariile (22)
Comentează