SPORTURI  »  HANDBAL  »  INEDIT

FOTO » Cele mai cunoscute gemene din handbal » Gălățencele care au crescut la Vâlcea, danezele din Bundesliga și suedezele care au bătut CSM-ul

Andreea și Dana Corban +9   FOTO
Andreea și Dana Corban

Articol de - Publicat vineri, 27 octombrie 2017 09:00

Pe semicerc adversarii dau câteodată de jucătoare identice. Sunt surorile care s-au făcut cunoscute prin rezultatele lor, dar și prin asemănarea fizică izbitoare.

Evoluează la cel mai înalt nivel, în Liga Campionilor, la echipele naționale, sunt medaliate la Europene, Mondiale sau Jocuri Olimpice. Tinere sau mai în vârstă, spre apusul carierei, toată lumea a auzit de ele.

Handbaliste pe care, câteodată, cu greu le deosebești. Noroc că unele joacă pe posturi diferite! Și când nici așa nu le poți distinge, te ajută numărul de pe tricou!

Katrine și Kristine LUNDE: Nestematele norvegiene

La 37 de ani, sunt poate cele mai cunoscute gemene din handbalul mondial. Ambele se pot mândri cu titlul olimpic, mondial și european, dar și cu multe trofee individuale.

Deși seamănă ca două picături de apă, fanii le-au putut deosebi de-a lungul timpului pentru că "blonda" Katrine Lunde (numărul 16) evoluează pe post de portar, iar "bruneta" Kristine joacă în centru, fiind conducător de joc. Numărul ei pe tricou, 9!

Până în 2010, gemenele daneze au evoluat mereu la aceleași echipe, Vag (Norvegia), Aalborg și Viborg (Danemarca). S-au despărțit însă în momentul în care Kristine s-a căsătorit și a născut. Katrine a plecat și a apărat vreme de cinci sezoane poarta campioanei Ungariei, Gyor. S-au reunit însă din acest sezon la Vipers Kristiansand, echipă cu care evoluează în Liga Campionilor. Kristine e și antrenor secund la echipa norvegiană a cărei poartă o apără Katrine.
Sunt două dintre cele mai valoroase jucătoare din istoria handbalului norvegian și cele de mai succes gemene din handbaul mondial, din toate timpurile.

Silje și Sanna Solberg (Norvegia): Farse cu ziariștii

img 9349 poza mare

Tot la "naționala" Norvegiei, parcă pentru a le lua locul surorilor Lunde, cu exact 10 ani mai în vârstă, dăm peste alte gemene cunoscute. Este vorba pe Silje și Sanna Slberg.

Silje e și ea portar, și a preluat numărul 16 de la Katrine. Campioană mondială și europeană, Silje evoluează acum la echipa franceză Issy Paris, fiind colegă cu Crina Pintea.

Seamănă ca două picături de pă cu sora ei, Sanna. Ea evoluează pe postul de extremă stânga. La fel de înalte, 1,78 metri, șatene, de multe ori reporterii norvegieni le-au confundat în cantonamentul echipelor naționale. Și Sanna este campioană mondială, europeană, fiind medaliată cu bronz șa la JO de la Rio 2016, acolo unde sora ei nu a fost.

Fetele știu de glumă și, de multe ori, au făcut schimb de posturi, chiar la interviuri! Reporterii nu s-au prins! Sanna joacă acum în Danemarca, la Esbjerg, în cariera lor cele două evoluând împreună doar în momentele de început într-ale handbalului.

Thea și Nora Mork (Norvegia): Una dreptace, alta stângace

nora si thea mork

Tradiția gemenelor continuă în "naționala" Norvegiei li cu Thea Mork și, mai ales, Nora Mork (26 de ani).

Dacă Thea a avut apariții sporadice în prima reprezentativă, Nora Mork este handbalista indispensabilă "naționalei" în momentul de față. Deși nu este deloc înaltă, doar 1,69 metri, Nora Mork evoluează pe postul de inter dreapta, având niște calități extraordinare. Plutește peste apărările adverse, având o detentă impresionantă. Joacă la campioana Europei, Gyor, echipă cu care a câștigat Liga Campionilor. Este campioană mondială și europeană, lipsindu-i doar aurul olimpic.

Thea și Nora au jucat împreună la Larvik, acolo unde Thea a rămas și după plecarea surorii. Evoluează pe post de extremă stânga, ea fiind dreptace. E și mai scundă cu un centimetru decât sora sa, Nora.

Pe teren Nora evoluează cu numărul 9, pe când Thea și-a ales numărul 19.

Emelie și Johanna Westberg (Suedia): Ele au bătut CSM-ul!

johanna emelie westberg

Surorile suedeze de 27 de ani, evoluează din sezonul trecut la aceeași echipă, campioana Danemarcei Nykobing Falster HK.

Ambele evoluează pe același post, cel de inter stânga, dar Johanna este jucătoarea mai apreciată pe teren. E și mai înaltă, 1,86 metri față de doar cel 1,78 metri cât are Emelie.

Johanna este jucătoare de bază și în echipa națională a Suediei, pe când Emelie a avut doar câteva convocări. Au jucat recent împotriva CSM București, în victoria surprinzătoare a celor de la Nykobing. Johanna a și fost principala marcatoare a danezelor cu 6 reușite.

Pe teren, pot fi identificate ușor doar datorită înălțimii, dar și a numerelor de pe tricou: Johanna 5, Emelie 3!

Fie și Cecilie Woller: Danezele din Bundesliga

woller

Nu la fel de cunoscute sunt surorile daneze Fie și Cecilie Woller. Ambele evoluează acum la campioana Germaniei, BBM Bietigheim, dar au jucat împreună și la FC Midtjylland, în țara natală.

La 25 de ani, Fie e handbalista care a ajuns să joace în naționala Danemarcei, fiind o valoroasă extremă stânga. De partea cealaltă, Cecilie e mai înaltă cu 5 centimetri, are 1,80 metri, și joacă pe post de inter stânga. Ea nu a debutat încă în naționala Danemarcei.

Fie poartă întotdeauna numărul 21 pe tricou, în timp ce Cecilie s-a hotărât asupra numărului 10.

Laura și Orlane Kanor (Franța): Puștoaice de viitor

kano

Două handbaliste din noul val al handbalului francez, sunt mai puțin cunoscute. La 20 de ani, jucătoarele de culoare, crescute în Academia de la Metz, au făcut primii pași în handbalul mare. Orlane e inter stânga și a debutat cu Metz în Liga Campionilor în sezonul trecut. De partea cealaltă, Laura e extremă stânga, dar are încă o concurență acerbă, și evoluează mult mai puțin. Ambele au jucat la echipele naționale ale Franței la nivel de junioare și tineret.

Julie și Charlotte Bonaventura (Franța): Gemenele cu fluier

img 0128 bonaventura

Julie și Charlotte Bonaventura sunt cele mai cunoscute arbitre din handbalul mondial, dar, cu siguranță, nu și cele mai plăcute! Ele au oficiat până acum la cel mai înalt nivel. Au arbitrat finala olimpică de la Londra, finale de Campionat European și Mondial, toate la feminin.

Sunt însă primul cuplu care au fost nominalizate să arbitreze și la Campionatul Mondial din ianuarie 2018! La 37 de ani, Julie și Charlotte Bonaventura au arbitrat de multe ori și echipele românești. Pentru "naționala" României franțuzoaicele au purtat mai mereu noroc, "tricolorele" câștigând medaliile de bronz la Euro 2010, în finala mică împotriva Danemarcei, dar au reușit apoi și calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Andreea și Dana Corban: Gemenele gălățene

clipboard01

În România, cele mai cunoscute gemene din lumea handbalului sunt în momentul de față Andreea și Dana Corban. La 20 de ani, cele două au început handbalul la Galați, dar au crescut la Centrul de Excelență de la Rm. Vâlcea.

Dana este jucătoarea mai talentată, care a avut și mai multe rezultate. Este campioană mondială de junioare, cu generația Biancăi Bazaliu, a Cristinei Laslo, evoluând pe postul de centru. De partea cealaltă, Andreea a jucat mai mult la liga a doua și nu vrea să abandoneze sportul care-i place atât de mult.

Dana joacă acum la Unirea Slobozia, dar a mai evoluat și la Corona Brașov. Cele două românce au jucat împreună doar la junioare.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării
Superliga
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează