Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 13 septembrie 2015 00:00
HCM Baia Mare a trecut fără probleme de campioana Belarusului, BNTU Minsk, 31-21, dar meciul decisiv îl va susţine azi, contra danezelor de la Team Esbjerg.
Vicecampioana României, HCM Baia Mare, nu a avut nici o emoţie în primul meci de calificare în grupele Ligii Campionilor contra bieloruselor de la BNTU Minsk. Gata de a treia participare consecutivă în grupele Ligii, maramureşencele le-au luat tare pe campioanele din Belarus.
Geiger şi Luciana Marin au dus repede scorul la 5-1, pentru ca apoi diferenţa să crească treptat la 10-5, 13-7 şi 15-8 la pauză. Evoluţia Ionicăi Munteanu, între buturi, a fost încîntătoare, la fel şi eficienţa olandezei Louise Abbingh.
În partea a doua, Minskul a dat semne de revenire, oaspetele s-au apropiat la patru goluri, 18-14, dar totul a fost pe moment. Vizitiu a arătat şi ea mare poftă de joc, la fel şi Ada Nechita, apărarea s-a regrupat, iar Baia Mare s-a distanţat la zece goluri: 26-16.
Motiv pentru antrenorul Aurelian Roşca să le trimită în teren şi pe cele care au jucat mai puţin, odihnind "artileria grea" pentru finala de azi, cu Team Esbjerg.
Revenire după trei luni
În poarta băimărencelor a reintrat după trei luni de absenţă şi Paula Ungureanu. Portarul "naţionalei" României s-a accidentat pe 6 iunie, la Kraljevo, în partida din play-off-ul Campionatului Mondial, contra Serbiei, şi de atunci nu a mai jucat.
A scăpat însă de intervenţia chirurgicală, s-a recuperat şi ieri a intrat pentru zece minute în poarta băimăreană. Paula a avut cîteva intervenţii extraordinare şi a parat şi o aruncarea de la 7 metri.
HCM Baia Mare 31
Geiger 6, Abbingh 6, Nechita 5, Vizitiu 4, L. Marin 3, Elisei 2, Jezici 2, Oltean 1, Perianu 1, Tănăsie 1
BNTU Minsk 21
Mazgo 5, Siliţkaia 5, Arţiukovich 4, Danşina 2, Hutava 1, Kudriavceva 1, Kulik 1, Ozolina 1, Suhamirava 1
Esbjerg nu arată de speriat
Vicecampioana Danemarcei, Team Esbjerg, a trecut în primul meci al grupei de calificare, de la Baia Mare, de campioana Turciei, Ankara Yenimahalle.
Nordicele au condus în permanenţă, dar nu au ieşit cu nimic în evidenţă. Turcoaicele, impulsionate de Yeliz Ozel, fostul centru al Oltchimului, au stat aproape de daneze în permanenţă.
Esbjerg a cîştigat totuşi cu 32-28 şi va juca azi meciul decisiv pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor, contra HCM Baia Mare. Esbjerg nu a jucat niciodată în grupe, cel mai bun rezultat internaţional al danezelor fiind finala Cupei EHF disputată în 2014.
Programul meciurilor de azi
ora 14:00 | Ankara Yenimahalle-BNTU Minsk | |
ora 16:30 | HCM Baia Mare-Team Esbjerg | Dolce, Digi |
Într-o grupă grea
Dacă va reuşi să se califice pentru a treia oară consecutiv în grupele Ligii Campionilor, HCM Baia Mare va juca în grupa A alături de Larvik, campioana Norvegiei, Rostov Don, campioana Rusiei, şi Krim Ljubljana, campioana Sloveniei. Larvik şi Rostov sînt echipele puternice din grupă, pe cînd Krim Ljubljana ar fi outsidera grupei.