Articol de Costi Prună - Publicat marti, 30 ianuarie 2024 21:27 / Actualizat marti, 30 ianuarie 2024 21:44
George Buricea va fi noul selecționer al naționalei de handbal masculin a României. Antrenorul în vârstă de 44 de ani va rămâne și pe banca lui CSM Constanța.
Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, a ajuns la un acord cu Xavi Pascual. Cei doi au purtat luni discuția decisivă. Ibericul renunță la ultimele luni de contract și nu va mai fi selecționerul reprezentativei masculine.
George Buricea, noul selecționer al naționalei de handbal masculin
Federația s-a mișcat rapid și a găsit deja înlocuitorul. Constantin Din și George Buricea au negociat timp de 4 ore și au bătut palma.
Din informațiile GSP.ro, miercuri, într-o conferință de presă, va fi prezentat noul selecționer. Același surse susțin că Viorel Mazilu va fi noul director tehnic. El tocmai plecase din postul de secretar general. Andrei Luca îl va înlocui în vechea postură.
Un detaliu inedit este acela că la eveniment vor fi prezenți atât Buricea, cât și Pascual.
Buricea are un mare obiectiv în 2024
Buricea își începe mandatul cu o „dublă” de foc. Pe 8 și 12 mai, România va înfrunta Cehia în barajul pentru Campionatul Mondial din 2025. „Tricolorii” ar putea reveni la turneul final după o pauză de 14 ani.
Până atunci, fostul internațional român are treabă la echipa de club. CSM Constanța s-a calificat în faza a doua a grupelor din EHF European League. Acolo o are adversară, pe lângă Fuchse Berlin și Sporting, chiar pe campioana Dinamo.
Înfruntările directe între formațiile pregătite de Buricea și Pascual sunt programate pe 20 februarie, la București, și pe 27 februarie, în Dobrogea.
2023, cel mai grozav an pentru Buricea!
Pentru George Buricea, anul 2023 a fost foarte bun. La doar al doilea sezon întreg ca antrenor, a bifat borne importante. A câștigat primul trofeu cu CSM Constanța, Cupa României, și a încheiat campionatul pe podium.
Dar „cireașa de pe tort” a venit din European League. O calificare în primăvara europeană de pe primul loc în grupă, după victorii împotriva unor forțe ale handbalului continental.
Palmaresul lui George Buricea ca jucător:
- 10 titluri de campion (9 cu HCM Constanța, 1 cu Steaua)
- 8 trofee în Cupa României (6 cu HCM, 1 cu Steaua, 1 cu HCD)
- 3 trofee în Supercupa României (2 cu HCM, 1 cu HCD)
- Cupa FRH 75 de ani în 2011 cu HCM
- Semifinale în Challenge Cup 2004 și Cupa Cupelor 2006
- Final Four în Cupa EHF, în 2014
- Optimi de finală în Liga Campionilor, în 2010
- 138 de meciuri în cupele europene
- Peste 800 meciuri în Liga Națională, Cupa României și Supercupa României în 21 de sezoane
- 116 meciuri, 120 goluri la naționala României