SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL, SUEDIA 2011

Handbaliştii care vor participa la Campionatul Mondial vor fi asiguraţi medical de IHF

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 ianuarie 2011 00:00

Federaţia Internaţională de Handbal a anunţat, miercuri, că toţi jucătorii prezenţi la Campionatul Mondial din Suedia vor beneficia în premieră de asigurări medicale, garantate de forul internaţional de profil.

"Pentru prima dată în istorie, IHF va asigura jucătorii participanţi la Campionatul Mondial. IHF a semnat o poliţă care prevede asigurările cu compania Himmelseher Sportversicherungen Weltweit. Această poliţă garantează asigurările pe durata turneului final şi a perioadei de antrenamente", se arată în comunicatul IHF.

De asemenea, tot în premieră, IHF va achita cluburilor de provenienţă a jucătorilor, prin intermediul federaţiilor naţionale, bonusuri în valoare de aproximativ 1.206.400 franci elveţieni. Acestora li se vor adăuga premierile, care au fost ridicate valoric, potrivit IHF, datorită veniturilor din vânzările drepturilor TV şi de marketing, în perioada 2009-2013.

"Incluzînd premiile, bonusurile pentru calificare şi către cluburi, organizarea, dar şi alte sume, IHF va cheltui aproximativ patru milioane de franci elveţieni, cu ocazia CM din Suedia", se mai arată în comunicatul IHF.

"Este o măsură benefică pentru sportivi, le dă mai multă siguranţă. Din ce ştiu, şi la Europenele feminine a existat acest tip de asigurări, tot pentru prima dată. Mi se pare normal că s-a ajuns la astfel de măsuri, contează mult. Am fost informaţi şi noi, ne-a bucurat iniţiativa", a declarat preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu.

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis

Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga

Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile

Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează